Unitati de masura. Lumea vazuta de ITI

Puterea cuvintelor

          Citesc la adresa mea de email iontomai@gmail.com în dimineaţa asta un mesaj care m-a descumpǎnit și emoţionat în același timp. Îl redau întreg în simplitatea și bogǎţia lui nu pentru valoarea intrinsecǎ ci pentru puterea cuvintelor:

          Buna seara. Am transferat prin home bank 150 de ron , pentru Alex, in acest cont 

Contul e:

RO36BTRLRONCRT022463592A

Asociatia Captivi in Propria Minte - Florescu Alexandru
Cod de identificare fiscalǎ a entitaţii nonprofit/unitǎţii de cult: 26908832

         Sper din toata inima sa ajute la "gǎsirea acelui cireș sau cireșul sǎ il gaseasca pe Alex "
Florina

          Caut “cireșul”pe blogul meu( sfinte ghilimelele!). Îl gǎsesc postat într-un text scurt din seria Povestea lui Alexandru prin februarie. Pun aici un link spre acel text:  Altǎ filǎ a poveștii 

          Gândesc la Alexandru și lupta celor apropiaţi lui, permanentǎ și neobositǎ, spre a reface legǎturile pierdute într-un moment de cumpǎnǎ când pare cǎ bisturiul chirurgului (sau o anestezie incompletǎ într-o operaţie grea) a atins o zonǎ interzisǎ, întrerupând la trei ani evoluţia normalǎ și încercuindu-l în propria minte. Terapia deosebit de costisitoare, dupǎ opt ani sterili, parcǎ începe sǎ-și arate roadele.

          Alexandru înţelege aproape tot și cu ajutorul terapeuţilor încearcǎ sǎ recupereze un decalaj imens, reînvǎţând prin joc și repetiţie lumea lucrurilor și a fiinţelor. A devenit sensibil, socializeazǎ, încet-încet pricepe o anumitǎ ordine a numerelor, își cautǎ singur desenele pe internet bucurându-se cu personajele lui preferate, doar casa vorbelor a rǎmas dǎrâmatǎ. Cǎrǎmizile împrǎștiate ale sunetelor se așeazǎ greu în construcţia complicatǎ a cuvintelor. Sunt atât de greu de zidit silabele! Ochi lui mari expresivi uneori mǎ întreabǎ însoţiţi de sunetele colorate pe care le risipește neobosit, “Bunicule tu de ce nu înţelegi trilul de pasǎre cântǎtoare?”

          Puterea cuvintelor e atât de mare! Cât timp existǎ o șansǎ meritǎ sǎ nu-l lipsim pe Alexandru de ea! Mulţumesc Florina cǎ gândești ca noi!

Prietenii mei scriitorii

       Aflaţi pe turnantă prindem viteză. Caii aceia doi par sa ţină  timpul în loc. Cu puţin noroc...

         De cele mai multe ori, în prozele lui Nicolae Radu, fantasticul erupe din întâmplări aparent neînsemnate şi nu se constituie într-o irealitate de sine stătătoare, ci într-o prelungire a realităţii până acolo unde ea arată altfel decât am fost obişnuiţi să o vedem. De aceea, chiar şi la limita stranietăţii, întâmplările sunt plauzibile şi, prin urmare, literar vorbind, adevărate, iar ecoul faptelor narate rămâne în mintea şi în sufletul cititorului mult după ce acesta a închis cartea. Volumul de faţă, aflat pe aceeaşi linie a orizontului cu Povestiri aproape fantastice ale aceluiaşi autor, diferă de primul cel puţin prin faptul că ambiţionează să devină unul de amintiri din viitor, tulburate de o întrebare pe care şi-o pune oricine la un moment dat: „Ce ai să faci mâine dacă nu mai ai nimic de fãcut?” Ei, bine, pentru cititorul acestei cărţi, răspunsul este cât se poate de liniştitor: să o deschidă şi să o parcurgă până la capăt, cu încredinţarea că, graţie efectului de ecou de care vorbeam, ea abia de acolo începe.

Ioan Es. Pop

Lumea vǎzutǎ de ITI. Bookfest

            Într-un singur loc meridianul care trece prin București se întâlnește cu Paralela 45. Nu departe de Casa Scânteii – numele acesta va dǎinui mult dupǎ ce va fi dǎrâmat așezǎmântul, cǎci constatǎm cu fiecare zi care trece, noul nume de botez, Casa Presei Libere, ales greșit, scufundat în apǎ rece a rǎgușit…

            E acolo un punct 0 – unde în fiecare an face escalǎ câteva zile din marea ei cǎlǎtorie în timp, descinzând dintr-o imensǎ farfurie zburǎtoare – Împǎrǎţia Bookfest.   

       

            Regina, Cartea de literaturǎ, de a cǎrei tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe nu se mai îndoiește nimeni, poposește cu suita și slujitorii curţii în haine de sǎrbǎtoare, fericitǎ sǎ-și primeascǎ oaspeţii și sǎ le facǎ daruri. Nu funcţioneazǎ Schengenul, nici un vameș nu te întreabǎ de pașaport, iar bodyguarzii pot pǎtrunde în zonǎ doar în ziua când se lanseazǎ Președintele. Cǎci președintele nostru, a ţinut sǎ dovedeascǎ în scris, cǎ nu e mut, iar sâmbǎtǎ va reveni la Primul pas dupǎ Pas cu pas și își va depune omagiile la picioarele Reginei, sub privirile atente ale soţiei sale Carmen.

            Sǎ revenim la ziua de ieri. În împǎrǎţia de plǎceri la Paralela 45 a prietenului Cǎlin Vlasie, au fost trei lansǎri.

            La prima(lansare), dupǎ cum se poate vedea în imagine, au dansat în Agorǎ împreunǎ, o prinţesǎ romancier de 14 ani cu un confrate (sau con-sorǎ ?) ceva mai patern. Un dans modern, nu atât de distant cum s-ar cere !... Cristian Teodorescu rostind galant :  

            « Nu se știe peste vreo douǎzeci de ani care dintre noi doi va fi mai important! Timpurile sunt efemere! »

            S-a chinuit și editorul sǎ-i explice meritoasei autoare, cǎ dacǎ te-ai nǎscut în anul 2000, nu-ţi poţi zice cǎ faci parte din generaţia douǎmiistǎ. Ce veste tristǎ! Dar curajos copilul nu s-a lǎsat mai prejos și a explicat cǎ oricum anul 2000 e cu trei zerouri, din soiul bun, grâu luminos, care crește frumos în aluat.

            A urmat o poetǎ de dincolo de Prut,  Maria Pilchin care s-a uitat fix în ochii lui Ioan Es Pop și i-a declarat:

sunt rusoaicǎ la bucurești

și româncǎ la moscova

dar în patul tǎu

sunt femeia de iubit

femeia de atins

femeia de legǎnat

femeia de înţeles.( Poeme pentru Ivan Gogh, pg 39 )

Știu eu ce-o fi înţeles Ioan Es Pop? cǎ pǎrea nedumerit.

A treia lansare-eveniment Ileana Mǎlǎncioiu, De anima, 75

Mǎ rog de tine, bǎiat curajos,

Încercat pe zidul morţii, în bâlciul copilǎriei,

Nu umbla sǎ mǎ smulgi de la zmeul cu șapte capete

Ca sǎ câștigi o parte-a-mpǎrǎţiei.

Eu am venit de bunǎ voie aici,

Am șters vatra-mpǎienjenitǎ.

Am frǎmântat de douǎ ori pǎmântul

Și am umplut cuptoarele cu pitǎ.

Apoi am rupt-o ţǎrǎnește, pe ștergar,

Sǎ iasǎ aburi calzi și i-a simţit din depǎrtǎri

Și-n locul buzduganului vuia ca uraganul

Mirosul tras pe cele paișpe nǎri.

Îl așteptam sǎ aflu gustul pâinii

Și numai dupǎ bǎtaia inimii am înţeles cǎ e bunǎ,

Cǎ pânǎ în piept era îngropat în pǎmânt

Și de la umeri în lunǎ.

O, toate fetele acelea din poveste,

Care de teamǎ v-au urmat mereu,

Când e atât de simplu și de omenește

Sǎ-ncerci  o datǎ sǎ iubești un zmeu !

            Au vorbit despre Marea Doamnǎ, Eugen Negrici, Simona Sora, Daniel Cristea - Enache. 

            A consemnat cu interes Ion Toma Ionescu. 

            M-a întrebat un prieten de pe facebook, de ce cu « interes », de parcǎ nu s-ar ști cǎ vreau sǎ-mi tipǎresc antologia…

In revista

Am descoperit intamplator pagina in Nomen Artis. Multumesc Viorela Codreanu Tiron