vineri, 25 martie 2016
luni, 21 martie 2016
Defrişări. Tablete în alb si negru
Să cunoşti scriitorul cu viaţa,
visele şi amăgirile sale. Să-i intri în laboratorul mintal şi să-i pipăi
conexiunile derutante. Să crezi că l-ai ghicit şi să se strecoare lunecându-ţi
printre degete… E posibilă încercarea, doar dacă el acceptă de bună voie să te
ia de mână şi să te însoţească în pădure, pădurea lui, într-un luminiş magic,
şi acolo să-ţi arate copacul din care vrea să-şi alcătuiască lucrarea. Romanul,
nuvela, poemele, ce-o fi să iasă.
Te agăţi de crengi, scuturi
frunzele, scrijeleşti şi pătrunzi sub coajă de viu, ca să-ţi faci o idee. Poate să
ţi se pară un sicriu şi atunci găseşti un ciocan şi-i fixezi capacul în cerul
de beton în cuie. Sau ţi se pot deschide coperţi de carton ca aripile unei păsări. Simţi
că îţi vâjâie capul, dar poţi zbura într-o călătorie, dincolo de viaţă şi
moarte.
Azi 21 martie mă gândeam cum aş
putea veni în întâmpinarea zilei ce ar trebui să fie sărbătoarea poeziei şi am
găsit aceste rânduri dedicate unui prieten ce încă trudeşte la apariţia viitoarei
sale cărţi, Vagabond sub cerul de beton.
Iau distanţă şi văd pe facebook comunicatul în ton
războinic de la Uniune. Cei care ar trebui să se ocupe de sărbătoarea poeziei şi a poeţilor,
conform fişei propriilor slujbe, în loc
să facă împăduriri cu înţelepciune, fac defrişări…înarmaţi cu drujbe.
sâmbătă, 19 martie 2016
Momentul despărţirii de Guştere
Ce e prea mult, strică! Zice o vorbă românească – mai ales
atunci când e la mijloc dragoste părintească. De aceea am hotărât ca
întâmplarea de azi a lansării de la Piteşti, să fie ultima provocare publică –
împreună, eu şi Guşterele! E momentul să-l las singur pe individ, să zboare
după puterile sale. Şi ca să-l fac să înţeleagă, că viaţa e înconjurată de
capcane, am invitat-o la eveniment pe poeta Daniela Toma, zâna bună de la Art
Creativ, de al cărui volum de poezie „Când vorbesc în numele meu”, m-am
îndrăgostit instantaneu şi definitiv.
Uşor stingherit, expus pe mese,
Guşterelui îi sticleau ochii de invidie, când Ionuţ, soţul Danielei, mă plasase
în fotografie între două prinţese de mătase, amirosind a poezie. Daniela şi
Denisa Popescu, regina bibliotecii.
Ştiu eu ce visase el?... Ce
aşteptări avea animăluţul rebel!?
L-am antrenat de mic, încă de la
prima ediţie, când a făcut ochi. I-am descântat de deochi, l-am învăţat să fie
mândru de sine, să ocolească şmecheraşii Mitici de oraş ce se schimbă după cum
bate vântul şi, să-l ferească sfântul să-i muşte de mână pe critici, că l-ar înghiţi
pământul!... Să-şi vadă de zbor şi să creadă în viitor!
–Glumeşti!... Guştere zburător?...
Matale ca autor spui poveşti!
Nu glumesc de loc, Guşterele meu
zboară! E, ca să zic aşa o pasăre rară. Altfel de ce l-aş fi lansat de atâtea
ori?... Întâi la Merişani, în propria lui matrice. De pe Priba, din dealul Tomii,
s-a prăvălit ca un zmeu pe Valea Ţigăncii. Tobârlan, aşezat într-o rână pe
scândura băncii, mijea mulţumit din cer.
Apoi La Librărie Mon Cher, l-am tratat
boem ca pe-un becher, cum s-ar zice.
A urmat lansarea de la Roşiori, o
zonă săracă unde am aterizat cu planorul. Ne-au întâmpinat două flori în
aceiaşi teacă, Flori Neaga şi Florina Isache, înflorind într-un singur poem.
Risipiseră norul de pe cer, de dragul Guşterului.
Iar la Râmnicu Sărat un Marafet de
excepţie, ne-a confirmat că Guşterele, ca percepţie, e un personaj vizionar
aşteptat.
Penultima lansare bucureşteană, la
Gram Bistro lângă Palatul Victoriei, ne-a deschis o rană în inimă. De-a lungul
istoriei, sângele e ca mustul, când simţi gustul gloriei... Cenaclul de Urgenţă
ne-a primit regeşte.
Într-un final, azi, de dragul rimei,
ne-am întors în Piteşti la locul crimei!... Şi e ultim zbor asistat
Abonați-vă la:
Postări (Atom)