vineri, 29 mai 2020

Corectând Tobârlanii


          "Când scriu pentru carte, de obicei lucrez direct pe calculator. Pasajele ce nu mi se par nereuşite le dau în josul paginii, iar deasupra pun textul ce mi se pare bun. Doar atunci când închei un capitol şi poate nici atunci, renunţ la acele schiţe şi le şterg sau le depozitez undeva în arhivă (într-un dosar ciornă). Mi se întâmplă să revin la ele, descoperind o nuanţă care dincolo, la produsul finit, îmi scăpase. Procesez şi revin completând textul principal.

         Toate personajele mele conturate până în momentul de faţă stau amestecate în partea de jos a paginii. Nu am reuşit încă să le dau un rost, să le ridic, să le găsesc locul în ierarhia Tobârlanilor. Încă nu le-am prins legăturile fireşti. Îmi este greu să stabilesc pe cine să scot la rampă. Am zile când nu mă pot apropia de niciun personaj. Sunt neamurile mele, devin nervoase, se ceartă cu mine că le îngroş trăsăturile, că am intrat cu bocancii în intimitatea lor, că-i manipulez şi-l fac de ruşine pe Toma, taică-meu."

miercuri, 27 mai 2020

Braţ la braţ cu Păcala Făgeţelului. Petruţ Pârvescu


Un cârd de gâşte gălăgioase intrând în magie, agale, de pe uliţa fără case ce însoţea cursul gârlei şi oprindu-se în mijlocul şoselei asfaltate, întinzându-şi aripile să le scuture de praful drumului şi de apa Vezii secate de zăpuşeală. Abia de mai găseai ici-colo  câte-o băltoacă pentru tărbăceală pe care să te bazezi ca să te poţi boteza.
În faţa cârdului, un gâscan între gâscani, unul uriaş, părea că vrea să-şi măsoare puterile cu r.a.t.a. ce tocmai venea de la Drăgăşani, ajunsă la mijlocul podului. Gâscanul, cu nici un chip nu se dădea la o parte şi nici gâştele! Băteau din aripi cu piepturile ridicate şi parcă voiau să oprească autobuzul şi să acopere cu găgăitul lor, sunetul claxonului.
Şoferul pare să fi fost om cu frica lui Dumnezeu, cumsecade, a coborât steagul oprind motorul  şi a lăsat gâştele Cojocarului să treacă.  Cojocaru, chiabur oleacă, era tatăl unui prieten al meu, n-avea alt copil! Stătea cu casele pe malul celălalt. Nu mai  era cojocar, s-a gândit că ar fi util, să nu sufere băiatul la liceu, să-i schimbe numele şi l-a numit Miron Tomescu, ca să rimeze în escu cu fraţii Gherghescu, băieţii primuluisecretar . La fel şi satul când l-au avansat centru de raion, venind în întâmpinarea noului, l-au schimbat în Vedea, din Gura Boului.
Şoferul  a lăsat gâştele să-şi facă damblaua, ocupându-şi tarlaua pe lângă roţile autobuzului, prin ambele părţi. Ultimul a părăsit confruntarea, conform uzului, căpitanul după ce s-a asigurat că plutonul trecuse podul
Mi-am amintit episodul din universul mic al copilăriei mele, uitându-mă în sus către stele şi citind cu încântare un panegiric oniric din universul cel mare al Păcalei Făgeţelului, când pe cer soarele părea că răsare de la apus, strălucind în întuneric.

păcala făgeţelului
nu e un sat

pe valea vezii la deal dincoace de pitești
printre dealuri păduri şi vâlcele
e doar o poveste nescrisă
în care intrăm
uneori
şi ne-aducem aminte!

Felicitări Prietene Petruţ!



marți, 26 mai 2020

Antologia Poezie cu... izoleta


         Din antologia in curs de aparitie la eCreator, Poezie cu... izoleta

         Poezia îşi face jocurile la Baia Mare, unde şi aurul munţilor îşi are izvod, pentru că un voievod a descălecat acolo şi a ştiut cum se sfinţesc, cu prietenie, locurile.
1. Poezie cu... izoleta  /Clic pt lectura




luni, 25 mai 2020

Omul negru



omul cu puşca o eliberase,
scăpase de frustrarea umilinţei…
atâtea nopţi eşuate
în mângâieri sterile şi lungi…

trupul ei devenise
un sloi de gheaţă,
pe care mâinile lui
îl şlefuiseră,
închizându-l apoi
într-un chivot subţire
de tablă…

nu l-a putut ierta,
cum să-i ierţi neputinţa...
era împotriva firii,
el o crease…

întins pe spate,
trupul bronzat al femeii
priponit în miezul zilei de raze,
pe aripa camionului
unde îşi plimba şi vânatul
în văzul lumii
şi sfidarea legii…

scăpat din zăgazuri, trupu-i gol
de căprioară rănită,
legat cu sfori, serba
ultima ei victorie…

vineri, 22 mai 2020

Dune



Înţepeniseră
flori de gheaţă
pe geamuri,
gândurile.

Rânduri
rânduri de ochi
tăvăliţi
în nisipul
încins.

Traversam
printre
dune
pustiul.

Eram fiul
unui măslin,
înrădăcinând
umbra,
în jarul aprins.

Când şi când,
sta să pice şi pica
din pom,
fructul prea copt

Se apleca
să-l ridice
măslinul,
dar pica
altul la loc.

Un timp,
am perpelit
scrumbiile
în sarea nisipului.     

Le împingeam
cu piciorul
târşit,
făcând iar
câţiva paşi…

Şi-a pierdut
răbdarea, obosise.
Nu se mai putea
îndoi

S-a trezit
ca din vise,
buimac,
la ultima
scrumbie.

Încă vie
în mâna sa
sfârâia
pe jar.

Şi-a şters
cu dosul
palmei,
apăsat,
gheaţa din ochi.

Doamne şi acum
ce mă fac?...” 
Se regăsise-n cuvinte
şi gândi.

Înapoi
dau de scrumbii.
Dacă merg
înainte…
Fie ce-o fi!