Simona Halep vs Serena Williams Wimbledon 2019 final highlights

De ziua Romaniei una dintre cele mai mari victorii. Simona Halep la Wimbledon

LA MULTI ANI ROMANIA!

 

Ne-a uitat ţara de 1 Decembrie?... Şi-a urcat teritoriul cu munţi şi câmpii, cu păduri şi ape într-o fregată a îngerilor şi se pregăteşte să plece fără noi dincolo de dincolo?...

România nu e o ţară, e o fiinţă care călătoreşte pe drumul ei. Ura şi discordia dintre noi, poate s-o alunge în cer, şi noi vom rămâne doar cu umbra şi umezeala din nori, o gaură neagră ce va înflori în sufletele noastre ca mucegaiul.

Scuturaţi-vă oameni buni, nu lânceziţi în balta tulburată de pandemie! Ascultaţi clopotele mute din inimile voastre, nu pe cele gălăgioase ale cioclilor care defilează pe străzi şi se înghesuie la televizor fără măşti pe feţe, perorând că alţii decid pentru noi! Ei vă spun că alegerile din 7 decembrie sunt degeaba(!), şi să nu ieşiţi la vot! Să decidă tot ei bunăoară, că sfintele noastre trei culori între ele s-au distanţat, nu mai avem tricolor(!), că nu mai avem ţară(!), că e numai a lor!

Deşteaptă-te române şi ieşi la vot! Votaţi oameni buni ancoraţi-vă ţara în inimile voastre, cum aţi mai făcut-o în vremi de cumpănă!

LA MULTI ANI!

Andrei

 

33. Andrei

azi-noapte
te-am văzut goală
între oglinzi
apele lor te încolăciseră
ca două pâraie gemene
se repezeau pe curmătură
între muncele rotunjite
de dogoarea verii
săreau stropi

abia de zăream
două mure
așezate simetric
în calea sălbăticiunilor
ochii mei doi
tocmai învăţaseră
să urle ca
puii de lup

spre dimineaţă
ai deschis fereastra
afară bântuiau strigoi
și crăpau pietrele în ger
grâul încolţise pe
pervaz și funia
de usturoi
atârna de cer
*
Implozie de
alb sub nori… E o criză
de bitum stelar.

(Tot din proiectul în pregătire - mica antologie - La Crucea de piatră)

Păcală parlamentar

 Din ciclul Povesti nemuritoare

 

I se urâse şi lui Păcală, după ce legase la gură sacii umpluţi cu prostia consătenilor, priponiţi de o piatră de moară şi îi scufundase pe toţi în Dunăre, pe rând la cererea lor expresă, în loc adânc măsurat cu prăjina, ca să se întoarcă de pe fundul apei bogaţi, mânând din urmă fiecare, cirezile cu vite spre gospodăria proprie.(Nu mă îndoiesc că ştiţi povestea Păcală în satul lui!).

          N-a fost de loc uşor, milos cum e, să îmbrace după aceea anteriul popii şi să se lase ales vornic. Lacom, popa ăl de drept, se aruncase în valuri printre cei dintâi, să ia grosul din ce lăsase Păcală să  mai ia şi altul…

          Şi a trebuit să meargă apoi bietul Păcală din casă în casă, să mulţumească vădanele pentru că-l votaseră ca primar, fiind singurul bărbat în viaţă şi pe deasupra cu portofoliu. Toate şi-au aruncat hanţele de doliu şi l-au înghesuit neruşinatele jos pe blana de vacă, să-şi spună oful şi să încerce, întinse pe spate, pantoful Cenuşeresei. (Ţineţi minte, după ce Păcală vânduse unui creştin cu nevastă mai slobodă, nu pielea ursului din pădure, ci pielea junincii sale de prăsilă şi s-a întors bogat, toată suflarea satului şi-a tăiat vacile fără milă să le vândă şi ei pieile la târg. Dar numai una era piele de vacă vorbitoare, cu şcoală, un fel de prooroc… cea a lui Păcală.  Acu’, ce să mai facă? Să le-arunce?... Le-au pus pe jos în loc de covoare, să le fie moale la picioare.

          Aşadar plictisit Păcală şi cam rupt de şale, l-a încercat necuratul de cele sfinte, s-a gândit să părăsească satul dumisale şi să candideze ca senator la parlamentare în iarnă, iar în viitor preşedinte.

          Şi a încălecat pe un cal de mare şi-a plecat la Olchim să cumpere covrigi cu sare de la povarnă. 

          Taman ieşise Pontonel pe Dealul, Negru de supărare în campanie, să scoată ţara pe sanie la plimbare cu Pro Europa şi pensionarii lui Ciolacu fugiţi din PSD. Când l-a văzut pe Popa Păcală, Pontonel parcă l-a văzut pe dracu şi şi-a scuipat în sân sugerându-i că vremile-s nefaste şi nu-i de săgă, numai el poate scoate bugetul cu copy-paste. Că ar fi bine să se retragă…

          — Premierule, e suficient bănet pentru toţi! Dacă vrei poţi, să ne certăm n-are rost! Ţara la hoţi, că la ciocoi a fost!

          — Şi poporul? Ce facem cu ăia săraci?

          — Poporul e prost, după vot îi punem în saci!

(Plai bălai – pamflet)

Sugestie la Sugestia lui Firiţă Carp

 

Ştim cu toţii ce era Agora la greci în antichitate. „În Piaţa publică venea regele purtând sceptrul şi în faţa poporului îşi făcea cunoscute hotărârile pe care le luase împreună cu nobilii. Poporul aclama cu ovaţii, sau dacă nu era de acord se exprima prin tăcere. Acea adunare publică se ţinea de trei ori pe lună dimineaţa. Toţi cetăţenii erau datori să fie prezenţi la întrunire. Cine venea târziu pierdea dreptul la indemnizaţie. Fiecare cetăţean avea posibilitatea să vorbească. Oratorul îşi punea pe frunte o coroniţă de mirt sau de măslin. Votarea se făcea prin ridicare de mâini. Exista şi o excepţie când numele celui ostracizat era scris pe un ciob, pentru că nu respectase legile politice şi, ca pedeapsă, se arunca în el cu roşii.”(Nu, nu e Matei 6:7-8... E Wikipedia, enciclopedia liberă)

Au evoluat oare de-atunci lucrurile? Ce este Uniunea Scriitorilor de azi în secolul XXI al pandemiei noastre?

Am citit acum o postare a confratelui Firiţă Carp, se pare ostracizat şi neprimit ca atare în Uniunea Scriitorilor.  

M-am împărtăşit şi eu din aceeaşi linguriţă cu prietenul meu, gustând ceva mai înainte decât el, din amarul nedreptăţii. Am recurs la depunerea unui dosar de primire în uniune, o singură dată în Filiala Piteşti, unde se pare că nici măcar nu a fost răsfoit, cu atât mai puţin să fie trimis spre aprobare la Bucureşti. Aveam atunci publicate patru cărţi de poezie şi patru de proză şi mi s-a spus să mă hotărăsc ce sunt, poet sau prozator. Nici acum nu m-am hotărât! Între timp numărul cărţilor s-a dublat, dar a rămas tot egal. Opt de proză, opt de poezie).

Harul de a fi scriitor nu vine din împărtăşania care o primeşti sau nu, din mâna unui prelat(lat. Praelatus; în traducerea mea, prea lat în umeri şi preaplin de sine). Harul nu se certifică de oricine; nici de cei din comisia de validare şi nici de critici, cu toate că aceştia din urmă, dacă sunt cinstiţi pot avea o contribuţie (Cinstiţi cu literă mare, nu cinstiţi cu licoare!).

Nu-l poţi dobândi, harul, nici pe prietenii! Harul e dat de Dumnezeu şi certificat doar de cititori(Numai în cazul acesta cititorii sunt mai presus decât Dumnezeu!).

Cu atât mai puţin mi se pare corect să întinzi mâna ca un milog şi să cerşeşti, sau să plăteşti ca să-ţi primeşti stipendia!

Din păcate, marea problemă este cum ajung scriitorii la cititori, când în marea lor majoritate sunt săraci şi nu au banii necesari să-şi finanţeze apariţia, pe speţele proprii a cărţilor, nemaivorbind de reţeaua de impresariat distribuire şi vânzare.

Nu-l plâng pe Don Firiţă, prietenul meu, că nu a primit legitimaţie. El are editură, tirajul asigurat pentru cărţile sale, notorietate, umor, har de la Dumnezeu, înţelepciune şi în primul rând multă dreptate când spune: „E ceva putred la Uniune!”

În oricare părţi din această lume şi dincolo de hărţi, orice agora literară, ar fi fost mândră să-l aibă pe Firiţă Carp la ea în călimară.

 

N.A. Mai spun doar atât, prietenilor literaţi, n-am apucat să spun tot. Ieşiţi din casă, la vot pe 6 decembrie, cât mai mulţi! Unii se vor strânge de gât… Nu lăsaţi votul altora, ar fi o eroare stilistică, şi, votaţi-l la Senat pe Adrian Alui Gheorghe. Poate împacă el comunitatea artistică şi o gândeşte altfel!