Sistemul P sau poezia matematicii

             Am recuperat, mulţumită lui Firiţă Carp, o tabletă de-a mea publicată într-o carte omagială pe care mi-o doream în biblotecă. Am fost încântat să particip la o conferinţă a academicianului Gheorghe Păun despre sistemul matematic P, un univers creat de el, din care vă mărturisesc nu am înţeles mare lucru, dar m-a cucerit poezia lui, notându-mi pe loc impresiile...

Tineri şi glorioşi

 07 iulie 2012. Tineri şi glorioşi... Nu că n-am mai fi!

încercănat

gândul

ca o implozie...

urletul alb

al himerei

îmi dă târcoale

greieri

sfredelesc

sângele meu

ora precum

ghinda

cade în iarbă

boncăneşte

cerbul zeu

şchiopătând

între pietre

păstrăvul

vegetează

luna de ceară

taie noaptea

în două

(Din volumul Glonţ de argint)

Mulţi ani Adrian Alui Gheorghe

   

         Astăzi este ziua lui Adrian Alui Gheorghe un prieten al meu şi al tuturor risipitorilor şi consumatorilor de frumos. Îi urez LA MULŢI ANI şi îi dedic un şir risipitor de cuvinte:

Ascult cum curg desperecheate,

cuvintele,

precum clipocitul unei ape,

despletindu-se

şi împletindu-se

în ochiuri vii,

ocolind muchiile

pietrelor

şi îmblânzindu-le,

mângâiate

de stropi argintii.

 

Dacă pietrele n-ar mai fi

şi nici prietenii,

cine le-ar asculta,

cine le-ar mai citi,

să-ţi dea, sau

să nu-ţi dea dreptate?...

Demult s-ar fi

retras apele,

şi-ar fi rămas,

tulburatele cuvinte

fără glas…

Se cuvine să-l sărbătorim în această zi bucrându-ne de una dintre poeziile lui:

Tre’ să treacă cumva şi viaţa asta

împingând norul la deal

împingând timpul la vale

şi din când în când privindu-l pe Dumnezeu în ochi

punându-i întrebările ca şi cum ai arunca la ţintă

cu nişte bolovani

uneori numeroşi

alteori nu

 

tre’ să treacă cumva şi viaţa asta

o durere de burtă

o durere de suflet

 

larva urcă pe pulpa doamnei

viermele gustă din mărul cel verde

 

că importat nu e

până la urmă

cum cade zarul,

ci care e miza

că poţi să câştigi cu mai nimic

şi să pierzi cu zarul maxim

 

fatalitatea e promisiunea

răsăritului de soare

de a doua zi.

Nucul lui Titi

 

„Dacă nucii ar avea grade militare, atunci nucul din faţa casei care mi-a străjuit copilăria ar trebui să fie general. Uriaş cât să domine întreg câmpul tactic de luptă, sever şi riguros în uniforma lui verde, a rămas neclintit în lumea aceea fabuloasă ca o imagine neîntreruptă care mă va urmări cât timp mi se vor număra zilele şi mult mai departe sper, după ce se vor fi aşezat în file de carte.” (Copacul cu icoană)

Şi mai e un nuc, cel din imagine, falnic şi în putere, purtând pe umăr însemnele proaspete de general NATO, cu care m-am împrietenit pe vremea când îmi căutam mireasă şi am descoperit ce aproape e biserica unde ne vom fi pus pirostriile, de căminul cultural care ne-a găzduit nunta.

Ajungem deseori în umbra nucului ca să povestim de-ale vieţii şi să ne amintim de Titi şi Victoria. Azi socrul meu, de ziua Americii, ar fi împlinit 99 de ani! Dumnezeu să-i odihnescă pe amândoi!

Cum s-au potrivit toate, în câmpul tactic, nu trebuie să te urci în nuc, în spatele Căminului cultural, lângă biserică, se vede şi cimitirul...

Suav anapoda. De KIKI

  

Privesc nonşalanţa din anii copilăriei mele şi cea a copiilor mei, cu inefabilul, dar şi infailibilul ei în acelaşi timp. Îmi aduc aminte cu încântare de un cuvânt care putea face faţă tuturor întrebărilor mai mult sau mai puţin dificile. Îl descoperisem şi abuzam de el, chiar dacă mi-ar fi fost la îndemână şi alte expresii, mai puţin enigmatice, dar fără îndoială mult mai clarificatoare ca să dau răspunsurile.

„De ce nu mi-ai pasat mie mingea şi ai vrut să driblezi şi portarul?...”

„De ce ai sărutat-o pe Maria azi, în spatele şcolii, când abia mâine e ziua ei?...”

„De ce ai folosit topsinul, când era mai simplu un drive pe rever?...”

Şi răspunsurile venea invariabil, stăteau acolo înflorite pe buze:

„De KIKI şi de tei lei ridichii!...”

Nu mai ştiu ce ridichii poţi să cumperi acum cu trei lei, dar mă bântuie cumva KIKI, ca întrebare, nu ca răspuns.

Poate Kiki Bertens, cea care i-a stricat câteva meciuri Simonei Halep (nu uit finala de la Madrid), olandezii ăştia fixişti şi încăpăţânaţi care n-au dorit şi nu doresc să ne primească în Schengen şi ne cotonogesc la fotbal pe unde ne prind, poate să fie Kiki un exemplu  pentru Simona Halep? Kiki a declarat la Wibledon că se va retrage din tenis anul acesta, la 29 de ani, propunându-şi un nou început, părăsind eforturile şi supliciile pe care la are o jucătoare de tenis de îndurat şi schimbându-le cu plăcerile vieţii adevărate.

Are şi Simona Halep 29 de ani. Şi corpul ei pare să fie greu încercat, iar plăcerile vieţii din toamnă... pare că răsară şi la orizontul ei un bărbat. Dar nimic nu cred că  le-ar putea asemăna în decizii pe cele două! Nici măcar portul Constanţa!

Omule de ce-mi vii aici cu portul? e lipsit de relevanţă?...

Relevanţa e că KIKI, ca olandeză, îl vrea cumpărat, iar Simona de când s-a mărit zona de plajă la Mamaia, vrea în vacanţă să planteze ridichii... De ce tocmai ridichii?

De KIKI, de-aia!