nordul de salcie
înflorise salcia
la margine de drum
crenguţele atârnau subţiri
snopi de lumină
cu flori galbene și
frunzuliţe verzi
precum cuvintele
într-un poem
dimineaţă creștinii
au trecut la biserică
și mă tem au tăiat
câte-un mănunchi
de stâlpări
sǎ împletească
din ele coroniţele
pentru icoane
azi aș fi vrut
să-ţi împletesc coroniţa
dintr-un poem
când te uitai în oglindă
dar peste umărul tău
m-am zărit
ca un trunchi
de salcie…
nord de umbra
drumul de dinapoia umbrei
aşa cum e viaţa
umblă cu capul spart
un pian imens potriveşte sunetele
bile de dimensiuni diferite
din sticlă albastră
rostogolite pe trepte către plajă
trece un tren pe calea ferată
şi lumina mătură în noapte
ferestrele vagoanelor
la o spinare de traverse –
cine stă să le numere
le purtăm în spate –
te plezneşte pe faţă
un spot luminos
ai putea crede că nu se mai opreşte locomotiva
e un ritm terestru
cu intermitenţe
ca travaliul unei gravide
cu umbra căzută în noi
şi capetele sparte
rătăcim mulţimi vide
crochiu
la început a fost pictorul
înmuindu-și în spuma mǎrii penelul
ea privind cǎtre nord ţinea deasupra
un glob luminos
abia de-i cuprindea inelul cu braţele
în jur aerul se înroșea dimineţii
sub tălpile goale tot mai albastrele
fremătau valurile
trupul ei liber între cer și pământ
cumpănea malurile… astrele
el rob frumuseţii se deda risipei
urca pe dealuri cobora șesuri …
în umbra tușelor potrivea înţelesuri
răscolind peste culorile clipei
nisipuri
prinţesa nordică
cu mersul tău de prinţesă nordică
te-am zărit într-o carte
cu litere de iarbă
amândoi pe insulă
alergând desculţă şi potrivind
într-un puzzle cuvintele
atât de caldă vânt învăluit în
parfumul florilor de cicoare
pielea ta albă
îmi încreţise degetele
nu te puteam atinge
de carne vie
te puteam respira
risipindu-mă în aer
şi luminându-mă
de respiraţia ta
te puteam înota arcuind braţele curajoase
deasupra valurilor...
mă regăseam eşuat în ţărm
un timp sunetul mării
mă însoţea din cochilii
ecou nevăzut
pescǎrușul
traversat de cântecul tău
cum marea de un frison continuu...
tu ieşi din spumă printre piruiete
lunecând în ceaţa subţire
şi intrându-mi în gură
şi-n ochi…
singur pe faleză
sărat de tine
te simt prin toţi porii
pescăruş ce mă sfâşie
cu sunetul acela ciudat şi trist
clipele sparg
nimic nu mai are
întinderea corectă
o maşină se striveşte de pod
mă arunc pe spate spre valuri
plutesc în aer nu ştiu dacă
voi reuşi să ating apa
arcul buzelor tale
marginea lumii
de care mi-am agăţat respiraţia…
nord de animal
acea înfăşurare de linii
curgere de ape
coapsele întinse
pe nisipul plajei
sunetul baritonal
al saxofonului
agăţat de statueta
de jad imperial
ce dansează
şi lustra
clătinându-se
fluture orb...
ţipă aerul corb bătrân
fericirea e
animalul de pradă
care pândeşte
dar nu te-atinge
să nu-i simţi
ghearele
dans cu negresa
ritmul pune stăpânire pe braţe
pe coapsele care se unduiesc
mătasea neagră a ochilor mei
lunecă înfrigurată
descoperind sub piele luciul de abanos
sfâşietor dansul unei femei singure
clapele pianului se sparg
ca razele soarelui roşu
când se ating de valuri
şi intră dedesubt
am trecut prin viaţă
asemeni lui
fără să dansez cu negresa
în consecinţă
fără să înţeleg nimic
nord de strigoi
azi-noapte te-am vǎzut goală
între oglinzi
apele lor te încolǎciseră ca două
pârâuri gemene de munte
se repezeau pe curmătură
între muncele rotunjite
de dogoarea verii
săreau stropi
abia de zăream
două mure
așezate simetric
în calea sălbăticiunilor
ochii mei doi
tocmai învǎţaseră
să urle ca
puii de lup
spre dimineaţă
ai deschis fereastra
afară bântuiau strigoi
și crăpau pietrele în ger
grâul încolţise pe
pervaz și funia
de usturoi
atârna de cer
peisaj marin
în fereastra deschisă
cuvintele se scriu direct în mare
pe decupajul albastru
care se adânceşte sau se întinde
nici urmă de valuri
vântul îşi face cuib
potolind pe strune o muzică
ce se deschide în lumină
cum dimineţii
lanul de floarea soarelui
trupul de abanos al femeii
eliberat de mângâieri prelungi
iese din raze
şi tresare când razele
se transformă în lacrimi
şi cad în mare
se arcuieşte negresa
ca o stafie dispărând în adânc
după un timp
o zăresc despicând apa sărată
cu un crab pe sân…
(Din volumul Norduri)
