Astăzi e ziua unui bun prieten al meu, Daniel Marian. El a scris multe pagini frumoase despre cărţile mele. Eu despre cărţile lui, doar în patru pagini, folosind şi acolo mai mult cuvintele lui. Să-i urăm sănătate întru mulţţţi ani şi să mai scrii despre noi cu acelaşi har, prietene!...
(Din volumul Fotografii mişcate)
Ca nişte maci
înfloriţi într-un lan de grâu risipeşte Mihai Golescu - argeşean de-al meu,
născut nu făcut director de ziar de când mă ştiu - un pâlc de cuvinte, ce par fără
noimă, la fel cum şi macii răsar neaşteptat în marea de aur a grâului. Dar mai
repede opreşti limuzina de serviciu pe marginea drumului, dacă ai inimă de
scriitor şi vrei să culegi un buchet de flori de dor, cum le zice macilor la origini străvechii persani din vremea dacilor, dacă ai în plan să îi oferi dracului ceva, celei cu care ai consumat în
natură şi în inima ta o frântură de aventură, chiar dacă ştii că buchetul păleşte
imediat.
Dacă eşti cu
nevasta, aia cu care joci canasta amice, seara şi vrei să fii galant, să nu faci
greşeala să-i oferi maci!... E riscant! Poţi încasa draci... Mai bine un snop
de spice, că ăla ţine vara în casă, toată iarna!
Dar să deconspirăm
fraza de la care am început în acest demers, din articolul Inimă de scriitor apărut
în Argeşul ce pare un Guştere cu cap dar cu coada retezată, am găsit-o pe net.
„...Cum
o face, recent, pentru Merișani, argeșeanul gâlgâind de talent Ion Toma Ionescu
în cartea sa „Tobârlanii”. Carte despre care scrie așa talentatul Ștefan
Mitroi: „Mai rar inimă de scriitor care să se priceapă și la povestit, și la
iubit, în același timp”. Aferim!
Te iubim şi noi
domnu Mişu(!), da cum să-i spui „talentat” domnului Ştefan Mitroi care ne dă
clasă la toţi! Staţi că n-am terminat. Când a apărut pe 15 septembrie la
vânzare cu Jurnalul la chioşcurile de ziare, Tobârlanii, am sunat-o la telefon
pe cumnată-mea în Piteşti, eu m-am mutat de o vreme unde şi-a stabilit covitul ăsta
Delta capitala... pe duşmani îi ţii aproape mereu(!). M-a sunat înapoi cumnată-mea
după juma de oră.
„Am căutat în
tot oraşul, n-am găsit picior de Ţopârlan de-al tău! La Fortuna mai era o fătucă
tot aşa ca mine, întreba de urma Tobârlanilor. O trimisese din redacţia de la
Argeşul directorul ei să cumpere cartea.”
Înţeleg de la
Domnu Mişu că a dat de ea şi a răsfoit-o cumva... Dacă a prins din zbor doar un
zvon, să-mi lase un semn că-i trimit nişte Tobârlani prin FanCurier. Şi aşa nu
mai ştiu cum să scap de ei, că mi-am pus în cap jumătate din Merişani!
Să stai în
umbra oamenilor frumoşi şi tu la rândul tău să le ţii umbră, în miezul de zi,
doar atunci poţi fi jumătatea unei prietenii adevărate!...
–Ionescule,
faci pe deşteptul! Cum rezolvi noaptea, că noaptea e jumătatea cealaltă de zi
care-şi cere dreptul?...
–Noaptea scriu poezii…
Am descoperit! N-a fost nevoie de microscop şi nici
de hărţi ca să nu rătăm mişcarea de
întegrare în absolut!... La fel ca în viaţă, şi în literatură, materia reloaded,
reinventat(e) în cărţi, dacă e vie, creşte(!), de la concepţie şi imput, până
la germene rezolut!
Să luăm la întâmplare din bibliotecă Guşterele de
Tobârlan şi să ne uităm la imagini. Nu e nevoie să răsfoim pagini din roman. Vedem
cu ochiul liber cât a crescut animalul de mare. Dacă ne-am strecura în mintea
sa, punem pariu că el se crede deja un crocodel candriu, ceva mai pirpiriu,
fără exagerare!... Să fie asta din neam?... E o întrebare din cele obscure pe
care le am şi mi-am pus-o stând la geam ca o floare în faţa naţiunii. Precum stătea
Galilei în faţa raţiuni obscure şi rostea:
E pour si move! în traducere liberă... „Şi totuşi
creşte(!)” sau; Cine citeşte Tobârlanul
de Guştere îl şi iubeşte!...
LOVE ăsta de jos e un semn cu miez de la un artist olandez. A fost o plăcere să-l citesc. Mulţumesc frumos! Aştept şi un critic mioritic pe bune, să văd ce spune, încă aştept...
Blogul meu, Pasărea ceţii, https://pasareacetii.blogspot.com/
a împlinit în paginile sale în această săptămână a 3000-a postare şi are
cumulat aproape un milion de cititori (920.553) care i-au dat bineţe, zi după
zi, în 13 ani de existenţă. E mult, e puţin?... Merită doar să spun că îl am
coautor la cele aproape 20 de cărţi puse pe raft secvenţă cu secvenţă în
biblioteca mea, fără să pun la socoteală numeroasele antologii colective. Sunt
deci 1000 de motive să-i urez în continuare ceaţă la drum şi să zboare întins, să-şi
ferească zilele de soare încins şi nopţile să nu se lase albit de ninsoare,
încât să rămână viu şi să-şi lege la gât colanul cu arginţi şi verdeaţă cât
mai târziu când va fi să fie pustiu!...
