Barograful

 

Anonimi facem glume, ne căţărăm pe înălţimi, folosim nume mari şi ni se pare că trăim în aceeaşi lume…


Îmi striga deunăzi Ioan Es Pop,
blând din fire, dar în răspăr,
din Ieudul lui cu flori de măr,
înflăcărând într-o înzăpezire.
Poete, tu nu ştii cine eşti,
sau n-ai simţit covidul,
îmbălsămând inimi pietrificate!
Altfel, cum de mai înnegreşti
zidul unei haznale
cu versurile tale incifrate?...

Mai apoi, Adrian Alui Gheorghe,
paznic de ploi în comunitatea artelor,
(Felicitări pentru premiu(!)
în acord cu el! Dar nu-mi cere nimeni acordul...)
îmi oferea libertatea, să scriu:
Ionescule, fii rebel, militant şi viu!
e important să ţii nordul!...

I-am ascultat pe cei doi zei,
Şi am continuat să mă joc
şi să postez tale quale
pe facebook, în diverse pagini,
versuri şi imagini cu femei
goale, alăturate.
Poze viu colorate,
aşteptând like-urile esenţiale
în doze separate,
înregistrate discret pe un barograf
şi, am constatat,

că decât poet, mai bine să fii fotograf!...

Fotografii: Alexandra Ivănuţ

Acatist

 

Viaţa cărţilor depinde în mare măsură de vieţile oamenilor. Nu te împlineşti în literatură şi nu poţi ajunge ca unitate de timp, preţ de o scânteie pe raftul Bibliotecii din Alexandria, dacă ai norocul să întâlneşti pe parcursul drumului tău de carte, doar oameni care se scurg pe lângă tine în moarte clinică, cu priviri reci şi indiferente, de parcă n-ar fi atins în viaţa lor măcar o femeie, fără să guste din frumuseţea unei sărbători de duminică. Căci ce e cartea decât un sărindar în viitor?

Dacă recurg la memoria mea de autor mai puţin cunoscut, constat că n-am trecut prin ţara de foc, dar nici n-am îngheţat de ger în împărăţia gheţii. Scriam undeva un vers mincinos: Îmi ajung degetele de la o mână…/ până finalizez de numărat în gând prietenii/ şi-mi pare că-s ciung şi mă doare când realizez/ că am operat doar cu numere binare?

Privind raftul meu, pot spune asta cu asupra de măsură, uneori şi duşmanii mi-au fost prieteni.

Cărţile mele s-au bucurat în ordinea anilor înscrişi pe „tricou” de apropierea unor oameni minunaţi unii dintre ei deveniţi îngeri: Gheorghe Tomozei, Daniel Deleanu, Vasile Ghinea, Tatiana Vişescu, Raluca Adelainne Păun, Călin Vlasie, Virginia Paraschiv, Emanuel Pope, Petre Anghel, Marian Barbu, Marin Ioniţă, Domniţa Neaga, Daniela Toma, Alexandru Cistelecan, Gabriel Cojocaru, Adrian Suciu, Firiţă Carp, Florin Dochia, Ioan Romeo Roşiianu, Eugen Pohonţu, Frederik Weerkamp, Zorin Diaconescu, Nicole Dina, Daniel Luca, Daniel Marian, Cristian Gabril Moraru, Adrian Alui Gheorghe, Andy Barcan, Ştefan Mitroi, Eva Monica Szekely. Au mai scris despre cărţi Augustin Doman, Mioara Bahna, Diana Maria Popescu, Dumitru Ungureanu, Aurel Sibiceanu, Virgil Diaconu, Marin Ioniţă, Magda Grigore, Denisa Popescu Martin, Liliana Rus, Lazăr Irina, Romeo Aurelian Ilie, Bucur Serghie, Marian Ilea, Petronela Apopei, Daniel Mariş, Mamier Angela Nache.

Şi nu în ultimul rând ar trebui să trec aici ca într-un acatist literar, editurile care le-au dat viaţă: Ed. Tip-Naste(1), Ed.Paralela 45(5), Ed Transilvania(1), Ed. Inspirescu(2), Ed. Art Creativ(3), Ed. Grinta(2), Ed. eCreator(2), Ed. Detectiv Literar(2), Editura Hoffman(1).

Fum fără foc

Invariabil îmi încep dimineaţa, căutând ştirile şi comentariile sportive pe GSP. Apoi, trec la actualităţi de obicei în Hotnews pentru alte evenimente din lumea care contează. Urmează facebookul şi abia după aceea deschid paginile în care lucrez şi constat iar şi iar că în continuare tot nu se scriu singure şi e necesar să prestez...

Astăzi comentariile erau alocate pe GSP sportului rege, care de mult pentru Românica a decăzut de la stadiu de monarhie constituţională, la o anumită stare de boală, un fel de pandemie a sărăciei şi prostiei consolidate, ce a ieşit în faţă în toată splendoarea ei democrată, de la nivelul cel mai de vârf.

Am parcurs câteva opinii cât se poate de pertinente în condiţiile date ale presei actuale aservite fenomenului, dar înainte de toate, trebuie să menţionez că în timpul meciului cu Islanda, enervat la culme, am făcut un abuz şi mă autodenunţ. Le-am închis gura celor doi crainici comentatori Mironică şi celălalt, nu-i ştiu numele şi nici care dinte ei e mai înalt, mai viu, că în toată piticenia lor anostă, era doar pustiu. Când l-ai ascultat la viaţa ta pe maestrul Cristian Ţopescu, Dumnezeu să-l odihnească şi l-ai avut model, cum poţi apărea în televizoare atât de chel, fără nicio chemare?

Ce am înţeles din textele scrise online? Se făceau calcule despre şanse cum că dacă batem la Liechtenstein e încă bine, putem spera la calificare. Cu privire la joc, am jucat excelent dar n-am avut noroc. Fum a fost ne-a lipsit puţin foc! Mai apoi, citind mai departe despre conferinţa de presă a lui Rădoi de după meci, m-au cuprins fiori reci ca de moarte. Cât tupeu să ai să stai în faţa presei 47 de minute fix şi în loc să taci spăşit c-ai dat chix şi să-ţi întinzi pe oase, ca pe culmea de rufe, carnea de tun la uscat, tu să-l iei la ţintă în propria flintă şi să-i ataci pe Marica şi Stochiţă!... Nu că Stochiţă ar fi vreo fiţă la cât de tehnic şi fudul a fost! Ca bun sfetnic ar fi bine să-l iei cu tine la drum şi să vă ascundeţi într-un adăpost! Ce eşti nebun!?...

Frica mare e că  nici acum nu-i destul!

Varanul

 

Am recitit o tabletă, când nu pot scrie, recitesc. Una dintre Tabletele în alb şi negru, editate în 2017 la Grinta, inspirată de imaginea unui varan prins alături de plevuşcă în plasa unui pescar, un biet pescar amator, procuror...

*

Când au început sǎ se reverse apele murdare ale ICE Dunǎrea, în decembrie 89, varanul s-a urcat pe una din cele opt nave trase în portul Constanţa, încǎrcate cu tablǎ și ţevi de oţel, cu destinaţia Turcia, SUA, Egipt sau Canada dispărute în neantul albastru. Nu mai știa care navă, îi vâjâia capul, sǎ fi fost Rǎselniţa, Munzurul sau Calafatul? Telega sau  Fǎgǎrașul? Poate cǎ Dimisul...

            Și Iuda ǎla din studioul Antenei, pastorul, plătit bine, cum se gâdila și se scǎlǎmbǎia asearǎ! Fǎcea spume și striga ca din gurǎ de șarpe.

–Unde sunt banii? Banii noștrii, banii adevăraţi furaţi ţǎrișoarei! Luaţi urma banilor, nu călcaţi peste sufletele varanilor nevinovaţi! Sunt şi eIe fiinţe.

În port a vorbit cu Mazarin.

–Marea nu e sigurǎ, corsarul e cu ochii pe noi!
            A lut-o în sus pe Dunǎre. Cu vaporul, noaptea, cap compas Viena. Apa murdarǎ nu reușise sǎ spele toate conturile. Pluteau pe lângă maluri sacii de rafie burdușiţi cu facturi. Și odatǎ a pierdut firul.

S-a trezit într-o camerǎ albǎ cu cearșafuri albe, zăbrele la geamuri și halate vărgate... La terapie intensivǎ. Îi trǎseserǎ furtunele și-l dezlegaserǎ de la aparate. Acum îl duceau într-o rezervǎ întins pe un pat cu rotile. Se dezmeticea din amorţealǎ. Se pare cǎ fusese o anestezie puternicǎ și o operaţie grea. Lumina se cernea tulbure dintr-un bec de deasupra capului și vǎzu o femeie. Ba era tânǎrǎ cu decolteul adânc, ba semǎna, bǎtrânǎ şi urâtă, cu verișoara din Germania. Vru sǎ se ridice. Și cu mâinile-ntinse și glasul pierit, agǎţǎ de aer un șir de vorbe ca niște rufe bǎlmǎjite pe sârmǎ.

– Sorǎ! Sorǎ, pleacǎ papucii! Cu prezenţǎ de spirit, ca sǎ nu-l enerveze, femeia îl liniști luând papucii în mânǎ.

– Lasǎ varane, o sǎ îi legǎm de calorifer!... Mulţumitǎ de gǎselniţǎ, jucǎ mai departe, prefǎcându-se cǎ face nodul marinǎresc. Îl mai privi o datǎ și dǎdu sǎ plece. Când sǎ deschidǎ ușa, varanul strigǎ din nou, întinzând rufele și scuturându-le puţin.

–Sorǎ! Papucii! Papucii sorǎ! Papucii, pleacǎ cu caloriferul!…

N.A.Orice asemănare e desigur întâmplătoare...

Lista

 

Domnul Sergiu I. Nicolaescu(Dumnezeu să-l odihnească!), criticul, fost redactor șef al revistei”Argeș” într-o perioadǎ clocotitoare (1972-1990), a tipǎrit în 2012 un DSDLA. Staţi liniștiţi, nu e cu dezvǎluiri incitante din arhivele încă secretizate ale securităţii, nici măcar cu cele desecretizate pe care ai putea cu o cerere să le studiezi la CNSAS. Nu năvăliţi la chioșcuri, e doar un Dicţionar Subiectiv De Literatură al Argeșului și el s-a vândut, la un singur chioșc, în incinta Muzeului de Artă.

Cum le potrivește Dumnezeu pe toate! Apucasem să răsfoiesc volumul pe taraba improvizată şi neregăsindu-mă la cuprins, nu l-am mai cumpărat. La câteva zile m-am întâlnit întâmplător cu emblematicul estet și critic argeșean la Centrul Cultural. Nu m-am putut abţine și i-am strecurat reproșul. “Iar m-aţi uitat maestre, ca pe vremuri când mi se luase dreptul să public în revista Argeş. Eram pe listă!...”. “Greșești, tu știi cǎ te apreciez, te apreciam şi atunci, dar trebuia să ascult de porunci!(...) Am vrut să-ţi scriu şi prefaţa la Dosarul Albaștrii, dar n-ai insistat.

Te-am prins în carte, dar nu ştiu cine te-a tăiat la Cuprins de pe listă...”

Probabil în compensaţie am gândit eu, în nota mea optimistă.  

Vǎ mǎrturisesc, când a scos Dicţionarul din geantă şi l-a deschis la litera I, pg 120, am înflorit puţin! Ca atunci când sorbi cu o amantǎ, un pahar cu vin. Nu vǎ gândiţi la mai mult, cǎ sunt doar câteva rânduri!…