în rama gândului meu,
se împrospătează
absenţele.
fotografii mişcate de vântul
călduţ,
sentimente contrarii care adie
din când în când
să-şi încerce rezistenţa
la reîncarnare
a memoriei
şi memoria surdă
precum carnea trupului sterp,
trage în dungă
clopotul,
scuturând
rugina
de pe frunze
*
Parcă-l aud pe poetul ADRIAN SUCIU rostind
la capătul de început al unei alte după
amiezi a Direcţiei 9 – oază apărută în deșertul de frig al iernii – la
petrecerea organizată sub semnul numelui Traian T Coşovei;
“Pentru toţi poeţii mari care au trăit
şi trăiesc încă în limba română sǎ păstrăm 9 secunde de liniște!”
Dar în spiritul adevărului deplin, cea
care a invocat de această dată secundele de reculegere, a fost unul dintre
invitaţii de marcă, Mioara Bahna.
Atâta tăcere, după ce dinainte cuvinte
libere,
exersaseră
în aerul cu diamante, împletituri de lână .
Și parcă am văzut atunci o ninsoare
electrică, fulgi de zăpadă coborând lin din tavan, peste rănile prin care
sângeraseră cuiele.
Direcţia 9 pare să fi regăsit la
Atelierele în paragină într-un spaţiu nou, locuinţă înaltă poeziei vii. Nu mă
gândisem că ne vom strânge atât de mulţi şi personal pregătisem un set mai mare
de fotografii mişcate pe care speram să le pot prezenta. N-a mai fost cazul
căci fiecare dintre mulţii participanţi adusese cu sine gânduri de bine, poezii
originale sau din portofoliul celor omagiaţi, mărturii cu ce rămânem după noi.
A doua zi într-o pledoarie de final mă
aflam în faţă lângă coşciug. Un preot dedicat ţinea în mână cartea ca şi cum ar fi ţinut coarnele unui plug, apreciind că
singura certitudine în viaţă e moartea. Măcar poezia mai lasă o viaţă după ea!
În prejma zilei sale de naștere,
Domnul Mihai Eminescu însuşi, pururi tânăr, cel ce învăţase taina nemuririi, venise
să petreacă împreună cu cei trei Traian T Coşovei, Ciprian Chirvasiu şi George
Mihalcea. Se aşezase la o masă lungă împreună cu Nichita Stănescu, Nora Iuga, Magda Isanos,
Lucian Vasilescu, Dan Ion Marta, Dimitrie Stelaru, Ciprian Chirvasiu, Traian
Chiricuţă, Valeriu Mircea Popa, Emil Brumaru, Eugen Pohonţu George Mihalcea, Costel
Stancu truditori ai cuvântului ce însemnaseră şi însemnau locul.
Tineri risipitori de frumoși, Tudor,
Irina, Corina Daşoveanu, Gabriela Bădescu, alături de ei statui vii, plantau puieţi
în ogorul de fum, împădurind dimineţi
*
!vânt e vântul
care ne
vântură
în cele patru
vânturi
!şi pământ
pământul
ce ne
pământură
în mormânturi
!apă e a apa
care ne sapă
şi ne îngroapă
în groapa de
apă
lângă corabie…
!scut fără
sabie
şi arc de
curcubeu
în noaptea
lungă
a lumii gemene
!dumnezeu
scapără
amnarul pe
cremene
(vânt e vântul
Lui
Eminescu
!Praful stelar acoperă timpul
!Linişti din adânc limpezesc
apele
!Eminescu scoboară ca o candelă
în ianuarie iluminând
în aproapele
!Unii l-au asemuit cu un
voievod
!Alţii l-au nemurit pe boltă,
luceafăr
!Eu îl ştiu în salina limbii
române
izvod, săpând
viu şi teafăr
!Scara lui nu ajunge în înaltul ceresc
!Adânceşte
dedesubt în oglindă
!Flori de
mină, sori de ger tăinuiesc
încuibând
sub grindă
!Destinul în
munte e fără sfârşit
!Timpu-şi
răstoarnă ţărmul în mare
!Vieţi după
vieţi în aceeaşi lucrare
sapă,
împădurind
dimineţi
(Tropar)
Lui Ciprian Chirvasiu
!nici nu apuca soarele
să-şi spele-n rouă sudorile
nopţii
când pleca la muncă.
!ciocanul, canciocul pentru
smoală,
foarfeca de tablă,
găleata, scripetele,
aşteptau de cu seară
în sacul de rafie.
!ţigara în colţul gurii scotea
fum…
!la prânz mormăia:
,,cu răbdarea treci marea”
când îl strigam.
!fără barcaz
în mintea mea
puţine şanse ...
!de la un timp
ploaia grozavă şi-o ameţeală
îl ţinea legat de pat
până-ntr-o zi când zise:
!tu Ondină, să-mi aduci sacul
!urc!musai că
s-a spart
acoperişul ăl
mare
şi dumnezeu
n-are răbdare!…”
*
Lui George Mihalcea
!sunt cel mai iscusit vânător
!vânătorul de nopți
dintr-o vamă
!dacă-mi intri-n vizor
și sunt strugurii copți
!gloanțele mele
de-argint
n-au nici tată
nici mamă
!sunt cel mai îndrăgit vânător
!vânătorul de nopți
dintr-o dramă
!am în vizor
Numai struguri necopţi
Aguridă fără tată şi mamă
Şi-n piept port
Un glonţ de aramă
La vămi
Lui Eugen Pohonţu
Ce mică e viaţa!
Cât numeri silabele
unui haiku.
Cuvintele nu-mi ajung
şi lăcrimez
cu sufletul înmărmurit
şi ciung.
Drum lin, Eugen!
Prietenii tăi din Direcţia 9,
George Mihalcea
Ciprian Chirvasiu
Marius Dumitrescu
te vor primi negreşit
cum se cuvine, la vămi!
În sensul copilului,
la pagina 42,
redeschid cartea.
Tocmai ce se vede o
moarte asistată.
„de ce m-ai născut Doamne
pustiu?
pe marginea sihăstriei vechilor
ape
se risipesc făpturile nopţii.
în numele lor.
mă simt ucis în feluri
inventate de mine,
la umbra cailor logodiţi cu vămile”
Zepelinul
De la o vreme
mi se pare că port
în spinare
un sac de vânt.
Am a mă teme
şi nu pot să ştiu
dacă zbor devreme
sau prea târziu.
În sacul acela
ca-ntr-un cort
am pus toate
visele mele.
Sunt nacela, cu plinul
de pământ şi păcate
ce trage dintre stele
zepelinul în jos.
Când şi când
părţi din mine
trebuiesc aruncate
peste bord.
Uneori plutesc,
alteori în dezacord
mă trânteşte-n ţărână
o rafală de vânt
Dezleg cu o mână crispată
Gura sacului
Şi o dogoare globală
Mă aruncă fix
La mama dracului
În cazanul cu smoală
Lui Pavel Azap
Un strigăt ca un îngheţ
mult prea devreme
răstoarnă rolele
stivuite
în ceaţă
Şi
lacrimi de tablă strivesc
zăngănitul
mut
în
arhiva de filme
a
cinematografiei
Estetul şi poetul Azap
general al ultimului
ostaş de elită
n-are
cum ascunde
vestea
insolită
că
nimeni nu va mai
şterge
de praf
încet şi cu grijă
peliculele magiei,
nicăieri în vreun
cinematograf
celuloidul s-a topit
şi arginţii s-au scurs
pe
ecranul pergolă
Minţile înfierbântate
şi-au ieşit din minţi,
nu pot înţelege
de ce nu porneşte
cea
de-a doua rolă
S-a oprit curentul.
Aparatul de proiecţie
se învărteşte în gol
obol clipelor zădărniciei
ultimul spot de lumini
oferind rădăcini
primei lecţii de umbră
a
veşniciei
Afară a nins
Ca
un sărut suspendat
în întunericul
de dincolo de consolă
eroina din film a plecat,
cu
o rolă sub braţ
Dumnezeu să-l odihnească pe Pavel!
Pară spinoasă
Ne
învârtim în jurul
unei
pere spinoase.
Dulce
pară amară,
fruct
de cactus,
un
dar al lui T S Eliot.
Zaruri
jucau pe bani
de
arginţi
şase
mâini...
Sunt
atâţia ani
de
când drumurile
se
pot împiedica în vorbe
şi
vorbele
pe
radar par
drumuri
înfundate cu îndoieli
pentru
deschizătorul de zări.
Măcar
ne-am câştigat
dreptul
la întrebări,
