(O scrisură dintr-un 9 auGust)
Prietenul
meu olandez, vizual artistul Frederik Weerkamp(Odihnească-se în pace!) care
mi-a îmbogăţit cu desenele lui parte semnificativă din cărţile mele de poezie:
Norduri, Ceară şi miere, Din aginturile mele, Argintarium şi Al cincilea
anotimp, mi-a trimis pentru coperta volumului de poezie Crucea de piatră,
apărut anul 2021 la Editura Art Creativ, o mostră dintr-o serie cu 144 de
fotografii despre cruci în artă. Un proiect curajos şi inedit!
Mi-a luat ceva timp până să dezleg taina
poveştii celor două statuete de “maici” moderne, privind îndelung la imagini.
Bine că am meditat răsfoind în adânc pagini din Teoria vieţii eterne a lui
Rodney Collin şi n-am asimilat superficial potirul, cu cel al Sfântului
Graal!...
Şi mai mult mi-a trebuit să pătrund
taina crucii, şi să înţeleg că în interiorul de sticlă, după ce dădeai haina,
învelişul la o parte, era un lichior de nuci din care să închini pentru poezia
din carte.
„Există un filon religios în poezia
lui Ion Toma Ionescu. Ascuns. Ca orice fibră de valoare. Poetul are flerul de a
nu eşua în declaraţii şi în predici. E duhul ascuns, omniprezent al creaţiei
şi, deci, al artei.
…………………………………………….........
Cine citeşte poezia lui Ion Toma
Ionescu devine mai bun. Şi se înalţă pe aripi. Aripile lui nu sunt de vultur,
ci de porumbel. Dar liniştea, blândeţea, bunavestire sunt ale păsării lui Noe.”
Se pare că a avut dreptate Petre
Anghel care scria aserţiunile respective în postfaţa Nordurilor. Cum probabil
are dreptate şi Adrian Alui Gheorghe în prefaţă volumului despre care facem
aici vorbire.
„Poezia lui Ion Toma Ionescu este
mesajul unui Orfeu care a privit în urmă printre degete, încălcând
restricțiile, păcălind deitatea care l-a avertizat că dacă viața este frumoasă,
ea este expusă, indiscutabil, păcatului. Numai că poetul a înțeles corect: nu e
un păcat să trăiești, dimpotrivă, e un păcat să nu trăiești cu toți porii
inimii deschiși.”
Când am descoperit pe noptiera
măicuţelor în fotografie, volumul meu de poezie, Crucea de piatră, după prima
uimire, am avut dovada că şi măicuţele l-au bănuit de înţelepciune pe
profesorul Petre Anghel, ca şi pe Adrian Alui Ghorghe, prietenul meu. Având la
îndemână asemenea resurse au reuşit să se înalţe pe aripi şi să citească în loc
de rugăciune, din poeziile mele - lichiorul de nuci…
Şi cum informaţia e venită din trei
surse, cel puţin una dintre ele din internaţional, mulţumită bunului Frederik,
e clar că am devenit dintr-un poet de Direcţie 9, unul universal!…
Pentru amanunte, alea-alea... Citiţi
domnilor juraţi și gustați ce se ascunde sub învelișul de cuvinte al acelor
cruci. Și dacă dați de lichior(da, să fie de nuci!) să-mi spuneți și mie!... Cu
modestie şi puţin umor al dumneavoastră...
