Pragul lui Mazare

Cu focul ăsta pe noi, să nu se mai chinuie nici bietul ministru al justiţiei Tudorel al lui Toderică şi să-i lăsăm pe pesedei să guverneze liniştiţi fără frică aşa cum vor ei în scopul binelui comun, toată ţara să lucreze pentru Tel Drum (că e bogata şi merită furată, raiul milionarului de la Casa poporului!), o autostradă terminată şi cale ferată din Teleorman traversând Carpaţii – oţel asfalt şi beton – să ne unim cu fraţii noştri brazilieni de la Amazon, în anul centenarului…

De-aia zic, în beneficiu funcţionarului sau al primarului, cu focul pe noi, să folosim pragul lui Mazăre şi experienţa lui după zece ani de război cu tribunalul văzând cum merge treaba cu Baraba.

Să mă explic pe scurt.

Dacă ai comis un prejudiciu sau un furt mai mic de 114 milioane de euro, se şterge fapta!

Wimbledion. Pas cu pas

Wimbledon. Ieri Muguruza a jucat pentru Halep eliminând-o pe Kerber! Oare Simona va şti să joace tot pentru Halep?... Mă întrebam înaintea partidei cu Azarenka, pentru că nu e simplu să joci la nivelul tău presupus, când ai un obiectiv care te aşteaptă sa-l atingi, doi paşi mai sus. Nu e la îndemâna oricui să fi pe primul loc într-un circuit mondial în niciun joc! Meciul cu Azarenka e însăşi istoria. Simplă când nu se complică şi o ai de partea ta pe Victoria!

Pasul următor e Konta!

Contează că noi ca români avem un cui împotriva ei? Contează că şi ei, englezii, au un cui împotriva noastră? În cuie să ne luptăm? Sau în muie să ne-njurăm?... Ar zice un microbist mai înverşunat şi puţin nebun prin urmare!...Ca literat va trebui să pun erată şi sunt tare trist!...

Contează că odată am fost rapidist?...

Poezie la Pitesti

In curand la Pitesti pentru o noua lansare de carte. Volumul de poezie Ceara si miere. Editura Grinta 2017
https://www.youtube.com/watch?v=gmLi71K2jMU&t=944s 

Wimbledon. Consideraţii inconfortabile

Economicos şi nespectaculos jocul Simona Halep în primele trei meciuri ale turneului de la Wimbledon, de parcă pregătită de drum lung, nu a vrut să-şi dezvăluie toate atuurile şi să atragă atenţia asupra ei. Cel puţin până acum i-au ieşit calculele, dar în acelaşi timp ne-a obligat pe noi să privim cu încordare şi cu puţină ciudă – trăgând cu ochiul şi  la alte  partide de nivel mult mai bun – făcându-ne să credem că forma ei sportivă şi acomodarea pe iarbă mai are multe posibilităţi de creştere.
Ne-am fi dorit victorii categorice în care diferenţa de valoare să fie evidentă, potrivit locurilor din clasament ale adversarelor întâlnite!
Dacă socotelile vor ajunge la rezultatul dorit, vom zice atunci că antrenorul a găsit tactica cea mai coerentă, iar Simona noastră a avut tăria de caracter şi stăpânirea de sine să nu iasă din vorbele lui, păstrându-şi în aparenţă un calm imperturbabil, dedublându-se şi depăşindu-şi propriul caracter.
Si dacă totuşi se va rupe ceva în comunicarea dintre cei doi şi socotelile se vor dovedi greşite, nu cred că Darren Cahill va mai găsi puterea să depăşească deficitul de încredere reciproc ce se va instaura între ei atunci. Şi am certitudinea că nici nu-şi va mai prelungi pariul.
S-o luăm pas cu pas, nu ar mai fi paşi atât de mulţi!...

Wimbledon. S-au aruncat zarurile

Nu-mi fac nici un calcul, cum nu ar trebui să-şi facă nici Simona Halep, dar eliminarea Pliskovei în turul doi are darul să simplifice o incertitudine ce planează vrând-nevrând asupra Wimbledonului. Cine va urca după Marele Slem de la Londra pe prima treaptă în circuitul WTA? 

Au rămas două din trei posibiltăţi şi cum nici Kerber nu arată o formă grozavă…

Mai bine tac!

Să mai mâncăm şi căpşuni

Wimbledon. Mi-a rămas în minte partida dintre Vekic şi Konta de cel mai înalt standard şi comentând victoria neglorioasă de peste gard a Simonei Halep, nu pot să nu mă raportez la acel nivel.

Simona noastră e tulburată de ceva! Calcă pe iarbă cu teama de a nu strivi furnicile care abia  învaţă să zboare. Cu gleznele bandajate, i s-au scurtat fricile şi nu mai are aripi la picioare. Unghiurile din rachetă se deschid mai robust şi terenul e mult mai îngust. Iar agerimea minţii înfăşurată în parfum de mosc, parcă e sfâşiată în deplin mister cu dinţii, de un prinţ aventurier. N-o mai recunosc! Steaua ei e toată o rană! A devenit o femeie frumoasă şi cred a început să deprindă să se uite prea des în oglindă… Nu-i spune nimeni că poţi cădea ca o ghindă din cer?...

Zicea Ţiriacul important odată pe un post TV ridicând mingea la fileu. Nu poţi juca întotdeauna bine, că nu eşti frate cu dracul şi nu eşti nici Dumnezeu! Eşti mare campion când câştigi jucând prost!

Doar că, să te pui la adăpost, ar veni la rând să mai joci şi bine din când!

DE ZIUA AMERICII

          În fiecare an de Ziua Americii, a devenit tradiţie, facem scovergi în familie. Făină albă, apă minerală, un praf de sare, puțină drojdie, brânză rasă și zahăr farin. După ce ai frământat aluatul, îi dai o formă rotundă și plată ca o farfurie zburătoare văzută mai de departe şi lansezi ca la carte obiectul în mişcare, direct în uleiul încins din tigaie. Ca la talere aruncate din şanţ. Ce să zic, am intrat în danţ în jurul mesei, împrumutând două ore de frenezie şi entuziasm de la americani, cum ar fi la noi când joci hora miresei, când e mireasa frumoasă şi nu dai bani, că nu stai la masă…
           Ce numai ei, americanii, pot face un spectacol de grandoare din nimic?...
           După ce am isprăvit toată lucrarea, n-a rămas picior de scovergă, doar zahăr farin întins peste tot!.. Toma, cel mai rătăcit miel de turmă şi cel mai din urmă nepot, a făcut-o de oaie uşor încrezut. S-a şters cu dosul palmei la gură, s-a bătut pe burtă și luând-o pe arătură a dat o declarație scurtă de învingător.
           – Mami, curcanul nostru a fost mai bun decât curcanul lor!...