Să mai mâncăm şi căpşuni

Wimbledon. Mi-a rămas în minte partida dintre Vekic şi Konta de cel mai înalt standard şi comentând victoria neglorioasă de peste gard a Simonei Halep, nu pot să nu mă raportez la acel nivel.

Simona noastră e tulburată de ceva! Calcă pe iarbă cu teama de a nu strivi furnicile care abia  învaţă să zboare. Cu gleznele bandajate, i s-au scurtat fricile şi nu mai are aripi la picioare. Unghiurile din rachetă se deschid mai robust şi terenul e mult mai îngust. Iar agerimea minţii înfăşurată în parfum de mosc, parcă e sfâşiată în deplin mister cu dinţii, de un prinţ aventurier. N-o mai recunosc! Steaua ei e toată o rană! A devenit o femeie frumoasă şi cred a început să deprindă să se uite prea des în oglindă… Nu-i spune nimeni că poţi cădea ca o ghindă din cer?...

Zicea Ţiriacul important odată pe un post TV ridicând mingea la fileu. Nu poţi juca întotdeauna bine, că nu eşti frate cu dracul şi nu eşti nici Dumnezeu! Eşti mare campion când câştigi jucând prost!

Doar că, să te pui la adăpost, ar veni la rând să mai joci şi bine din când!