Mi-am propus să revin asupra meciului dintre Konta şi Halep,
cu siguranţă cea mai frumoasă şi tensionată partidă din turneul de la
Wimbledon. Am văzut gestul mecanic al Kontei, cum mulge parcă în coborâre cu
mâna ţâţa vacii de parcă vrea să-i maseze înainte ugerul, să-i prindă ritmul,
să fie sigură că-i ia tot laptele când aruncă mingea de pământ, repetat până la
enervare înainte de serviciu… Pare să culeagă uneori cu gura deschisă ţâşnitura
laptelui, se întinde cu racheta şi loveşte mingea din nori!
Am văzut de atâtea ori ticul lui Nadal, ciupindu-se de nas
şi urechi repetat până la obsesie, pentru a fi sigur că nu i-au scăpat de pe cal
simţurile din posesie.
O ţin minte şi pe Sharapova care nu dădea drumul teleghidatelor
până nu termina în gând toată rugăciunea de iertare a păcatelor, pentru că fizic
stârnea dorinţi şi gemetele ei te scoteau din minţi…
M-am uitat şi la Simona elegantă, desăvârşită, corectă după
tot tipicul. Ce-i lipseşe, ce-i lipseşte ?...Îi lipseşte ticul!
Domnu’ Darren fără glumă îţi zic
Găseşte-i dumneata un tic! Să se gâdile în cot, să se tragă
de degetul mare, că nu mai avem răbdare…Am înnebunit dracu de tot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu