La Sighet cuvintele îşi pierd
respiraţia.
Stau în pereţi pe coridoare lungi
literele ca niște prune uscate
întinse pe gratii, descărnate,
lipsite de lumina soarelui
şi rescriu, rescriu o tulburare a
istoriei.
O pădure de nume smulsă din rădăcini
de un vânt năprasnic
pe versantul Golgotei.
Parcǎ te înjunghie încă în urechi
câte un geamăt sfârșit
ce vine din întunericul surd al
Negrei.
Mișelească lucrare a diavolului
care a crezut cǎ poate îngenunchea
spiritul unui popor!
Dumnezeu a îngăduit
doar cărnii sǎ se usuce
pe încrengătura de oase.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu