PREZUMTIA DE PATERNITATE

Câte minuni mai face şi Dumnezeu! Nu-i bine să te pui cu puterea lui!...

Nu ţinea minte de când nu mai călcase-n biserică. Zi de zi – serviciu, cârciumă! Cârciumă, serviciu!... Acu, trebuia să facă un sacrificiu, să intre în Casa Domnului să-şi boteze pruncul...

Se născuse ăla micu’ negru la piele ca tuciul şi începuse gura lumii să toace mărunt. Eu i-am zis să audă, muierii, nu sunt vinovat: „mai stai dracului şi la umbră, nu doar nudă în soarele verii”, da ce a stat? Putea să-i cauzeze! Vorbeam de-a surda! Ea, nu şi nu!... Nu mă ascultă, că-i e ruşine să se despoaie ca o incultă sătească, albă ca urda de oaie, la medicul ăla discret, africanu, în cabinet, când o fi să nască… Era musai să se bronzeze. I-a intrat bronzul sub piele şi lu’ ăla micu, de crud…

Aud că după ce-l bagi în cazan la botez, se mai spală copilul.

Fotografii mişcate. Acoperişul cerului

Nu ştiu dacă Dumnezeu i-a oferit susţinere lui Ciprian Chirvasiu, profesor de literatură la Atelierele în paragină, să antreneze zborul tinerilor poeţi în siajul poeziei de revelaţie, dar ştiu sigur că s-a temut să nu se mistuie poetul, în focul arderii-de-tot a crucii sale.
Măcar să apuce să-şi finalizeze propriile „poeme postume”, pe care le avea în gând şi la care ne spunea că lucrează de ceva vreme.
Avea nevoie de linişte, şi Dumnezeu i-a oferit-o în cer, împotriva tuturor plângerilor lumeşti…

Nu cred că a dorit El, să dea marea lovitură în librăriile îngerilor, când va fi gata de lansat cartea, dar sigur s-a gândit la Nichita, singurul care ar fi putut să gloseze necuvinte dumnezeieşti de întâmpinare, postumelor sale.
Ciprian Chirvasiu, un om şi un poet atât de mare, încât n-a mai avut loc pe pământ modestia lui!

*

           Lui Ciprian Chirvasiu

!nici nu apuca soarele

să-şi spele-n rouă sudorile nopţii,
când pleca la muncă.
!ciocanul, canciocul pentru smoală,
foarfeca de tablă,
găleata, scripetele,
aşteptau de cu seară
în sacul de rafie.

!ţigara în colţul gurii scotea fum…

!la prânz mormăia:
,,cu răbdarea treci marea”,
când îl strigam.
!fără barcaz,
în mintea mea,
puţine şanse.

!de la un timp,
ploaia grozavă şi-o ameţeală
îl ţinea de pat.
până-ntr-o zi când zise:
,,tu, ondină, să-mi aduci sacul
din beci cu scule,
!urc.
musai că s-a spart
acoperişul ăl mare
şi dumnezeu n-are răbdare!…”

Fotografii mişcate

           Libertatea alegerii e panaceul creatorului. Tema asta mă pune pe gânduri. Se dă un câmp alb, întins, în ecranul monitorului, poate fi şi adânc, tridimensional, 5G Huawei, dacă ţii cu tot dinadinsul şi nu ţi-e teamă de coronavirus în poezie. Literele albe, fulgi de zăpadă rebeli, s-au strâns într-un brainstorming în norul negru din capul meu. Furtuna se dezlanţuie, viscolul se înteţeşte, o ceată de îngeri coborând din cer desenează sub troienele vălurite, cristiane pe schiuri. Fugitiv îmi zâmbesc, sporovăind mă înconjoară ca un aluniş tânăr, încercuind o pădure-mpietrită. Îmi scot briceagul şi retez scurt o nuieluşă dreaptă dintr-un snop de raze. O ascut la un capăt cum procedam în copilărie pe prundul râului când desenam în nisip soarele şi luna. Cu bagheta aceea va trebui să scriu pe zăpadă, tulburătorul eseu.

Despre libertate poţi avea abordări multiple. Important e să ai întotdeauna posibilitatea să alegi o direcţie nouă. Eu am ales să scriu în acest mod, alb pe alb, chiar dacă pe margine, juraţii, mă presează, înjură şi fac gesturi obscene arătându-mi cu degetul că sunt reguli şi scrisul nu poate fi de capul lui, autonom.

Nu sunt autonom, nu am auto-mobil cu care să mă plimb fără reguli de circulaţie, nu mai sunt tânăr. Împrumut de la rent a car, azi un automobil de culoare roşie, mâine unul argintiu… Le schimb după caz şi dispoziţie sufletească. Doar în week-end când vine muza să mă scoată din gândurile mele, ea conduce acelaşi tip de maşină luxoasă, o limuzină albastră rezervată din timp.      

          De ce nu conduc eu? Cum aş putea pierde spectacolul de lângă mine!?... Ţinuta perfectă, suplă, elegantă, uşor înclinată spre înainte, figura destinsă care se deschide, înflorind simultan cu apăsarea piciorului pe acceleraţie, şuviţa de păr ce-i intră în ochi, când îşi întoarce spre mine scurt privirea senină, mulţumită, genunchiul uşor dezgolit cănd apasă ambreiajul, bucuria manifestată când depăşeşte "momâile din trafic". „Ce-or fi căutând trovanţii ăştia pe banda a doua, n-am să pot pricepe!?...

Fericit şi eu de fericirea ei i-am arătat pe tabloul de bord viteza. Depăşise de mult admisibilul. S-a aşezat în scaun retrăgându-şi uşor piciorul de pe acceleraţie.

„Libertatea dacă n-are norme, e boemă ca viaţa fără urmări!”
           A virat uşor la stânga trecând dincolo de marginea drumului şi a oprit în spaţiul tridimensional. Un câmp, altădată alb, era nimbat de flori multicolore. Am strâns un buchet şi i l-am oferit cu drag. Eseul era gata

Până la firma rent a car de unde închiriase maşina am condus eu şi ea mi-a ţinut în braţe gândurile .

Martie

O combinaţie dualǎ
alb-sângeriu…
Martie și-a ales
culoarea pereche,
potrivind candoarea
lângǎ pǎcatul viu. 

Când am desprins
în sfârşit
sarafanul nins
de bluza ta roşie,
prima oară,
neîndemânaticele-mi
degete-ghimpi
din priviri
au întins
dinainte,
bulgări
de trandafiri
în zăpada fierbinte


Şi a fost primăvară
şi am rămas fără cuvinte...

Vitrine şi măşti

Au mai trecut zile. Vitrinierul şterge cu detergenţi BIO urmele lăsate de coronavirus în vitrinele goale, pregătind locul de expunere pentru portretele candidaţilor la locale. Va fi o mare înghesuială pe centimetrul pătrat de suprafaţă vitală, căci, încă se lucrează constituţional la anticipate.

În partea centrală, la loc de onoare, opoziţia democrată, mai bine zis, puterea interimată, şi-a câştigat dreptul să-l expună pe Nicuşor Dan, fericit, bătând palma cu premierul liberal interimar.

În curtea Spitalului Municipal pozează de zor, într-un pictorial încins, împărţind tuturor măşti de Oxigen, primarul general Firea. Gata-gata să cadă pe grămada de sare, când se privea în oglindă, n-avea stare, se ştie că useriştii din Consiliul general n-au dat aprobare pentru ninsoare şi n-a mai nins. Astfel nu s-a mai găsit zăpadă pentru decor, nici în pivniţele celor cu deszăpezirea.

Iar ştiftul ăla de viceprimar Bădulescu, cocoţat pe-o grindă, a sărit s-o prindă şi a căzut cu liftul.

Săracul Marcel Ciolacu! De la o vreme, coboară atent din nori cu pianul pe scări, arestat în proiect până la Congresul pesedist. E păcat şi trist să nu poţi să-ţi gestionezi stresul şi să devii prim solist la obiect, trăgând de sfori... Şi dacă tot nu poţi să fi tu alesul, poţi amâna eventual Congresul, nu-i aşa?...

Vine primăvara. Se aud păsările călătoare plecând din ALDE, spre ţări mai calde.

         Ştim noi ce vine cu adevărat? Cu coronavirusul  turbat şi clima asta în schimbare?...

Plai bălai - pamflet