În magia legendei, Pasărea Phoenix este o pasăre cu un penaj splendid colorat cu pete de purpură şi aur, cu o durată de viaţă, după Hesiod, de 957 de ani. Când simte că sorocul îi e aproape, îşi construieşte un cuib în ramurile unui stejar în care strânge cuişoare, scorţişoară şi mir, se aşeză peste acestea şi cu ultima suflare înainte să moară, îşi dă foc. Din rămăşiţele de cenuşă se naşte o altă pasăre. Când va prinde puteri, va părăsi stejarul şi-şi va duce cuibul la Templul Soarelui.
Atât de mult a rămas impresionată Simona de dramatismul acestei legende, încât, aproape de fiecare dată la începuturile unui mare turneu, ţine să ne-o readucă în memorie. Adevărul e - că la eleganţa, distincţia şi frumuseţea înnăscută pe care o răspândeşte în jurul ei, la voinţa şi îndârjirea cu care ştie să lupte până la sfârşit, la durata neverosimil de întinsă, păstrând proporţiile, a zborului la înălţime şi gestul de închinare, ofranda adusă cu privirea spre soare, după fiecare victorie, - aduce cu Pasărea Phoenix, până la identificare. Sigur de aceea e respectată şi iubită Simona de spectatori şi de fani pe toate meridianele lumii - pentru că prin spectacolul pe care e în stare să îl producă, cu alura ei de pasăre ce pare fragilă,- poate, cu agilitatea şi sclipirea minţii să înfrângă în bătălie orice adversar, de cele mai multe ori adevărate forţe ale naturii.
Aşa a fost şi în partida de ieri cu Caroline Garcia, când a intrat în teren după o întrerupere de mai mult de o lună, fără să poată călca peste viclenele goluri de aer ce se strecurau prin plasa rachetei. Scorul devenise deja 3-6/ 1-3/ şi nimic nu anunţa întoarcerea rezultatului!
Simţind o durere, odată şi-a amintit legenda şi a chemat o terapeută să întindă pe jos un covor şi să-i maseze umărul cu mir şi praf de scorţişoară, şi să arunce în foc tot ce se întâmplase până atunci.
Din momentul acela s-a ridicat ca să-şi ia zborul din cenuşă, o altă pasăre. Setul al doilea s-a terminat 6-4, iar decisivul vrând să şteargă obrăznicia Carolinei, l-a încheiat repede 6-0. Şi privind către soare, s-a închinat.
P.S. Nu sunt răspunzător de cuvintele mele când scriu despre Simona, ele se leagă şi se dezleagă singure din sinele lor, ca într-o poveste fără sfârşit…
