Suav anapoda. De KIKI

  

Privesc nonşalanţa din anii copilăriei mele şi cea a copiilor mei, cu inefabilul, dar şi infailibilul ei în acelaşi timp. Îmi aduc aminte cu încântare de un cuvânt care putea face faţă tuturor întrebărilor mai mult sau mai puţin dificile. Îl descoperisem şi abuzam de el, chiar dacă mi-ar fi fost la îndemână şi alte expresii, mai puţin enigmatice, dar fără îndoială mult mai clarificatoare ca să dau răspunsurile.

„De ce nu mi-ai pasat mie mingea şi ai vrut să driblezi şi portarul?...”

„De ce ai sărutat-o pe Maria azi, în spatele şcolii, când abia mâine e ziua ei?...”

„De ce ai folosit topsinul, când era mai simplu un drive pe rever?...”

Şi răspunsurile venea invariabil, stăteau acolo înflorite pe buze:

„De KIKI şi de tei lei ridichii!...”

Nu mai ştiu ce ridichii poţi să cumperi acum cu trei lei, dar mă bântuie cumva KIKI, ca întrebare, nu ca răspuns.

Poate Kiki Bertens, cea care i-a stricat câteva meciuri Simonei Halep (nu uit finala de la Madrid), olandezii ăştia fixişti şi încăpăţânaţi care n-au dorit şi nu doresc să ne primească în Schengen şi ne cotonogesc la fotbal pe unde ne prind, poate să fie Kiki un exemplu  pentru Simona Halep? Kiki a declarat la Wibledon că se va retrage din tenis anul acesta, la 29 de ani, propunându-şi un nou început, părăsind eforturile şi supliciile pe care la are o jucătoare de tenis de îndurat şi schimbându-le cu plăcerile vieţii adevărate.

Are şi Simona Halep 29 de ani. Şi corpul ei pare să fie greu încercat, iar plăcerile vieţii din toamnă... pare că răsară şi la orizontul ei un bărbat. Dar nimic nu cred că  le-ar putea asemăna în decizii pe cele două! Nici măcar portul Constanţa!

Omule de ce-mi vii aici cu portul? e lipsit de relevanţă?...

Relevanţa e că KIKI, ca olandeză, îl vrea cumpărat, iar Simona de când s-a mărit zona de plajă la Mamaia, vrea în vacanţă să planteze ridichii... De ce tocmai ridichii?

De KIKI, de-aia!

Ştefan Mitroi în grădina MNLR

 

Despre Poveştile cerului, poveştile pământului, unde să serbezi mai potrivit - cuvintele caligrafiate în urma soarelui pe câmpia de un albastru senin  de o mână învrednicită “cu vârful salcâmului înflorit” din faţa casei părinteşti, într-o după amiază înaltă de vară (şi ce dacă se simţea mai mult mirosul florii de tei, tot salcâmul era de bază!),- decât la umbra din grădina MNLR, unde se strânseseră oameni deosebiţi, nu dau nume, prieteni şi confraţi ai autorului, dornici să-l însoţească într-o nouă călătorie magică. Şi totuşi o excepţie se cuvine a fi făcută, căci, Mioara Bahna adusese cu sine o carte nouă cu Vieţi înveşnicite din lumea cărţilor lui Ştefan Mitroi. Felicitări pentru un demers plin de argumente!

Nu ştiu de ce marele singuratic îmi aduce în minte o fântână cu cumpănă, lângă o cruce, în mijlocul câmpiei, la care se opreşte din când în când Dumnezeu.

Cocon de umbră

 

străzi sunt

cuvintele…

răsfirate 

foșnesc

atingând briza

 

îmi vin în minte

tot felul…

tălpile goale

abia de învaţă

sǎ lipăie

și eu strivesc

sânii mamei

cu dinţii de lapte…

 

cu mâna la gură

ea încremeneşte 

mută

într-un cocon

de umbră

Ochiul dracului

 

„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”. Pentru Dumnezeu, în ce lume trăim? Cum nu împietrim de atâta făţărnicie!?

Dacă adevărul ar fi acesta, singur şi suprem, noi am fi altă lume.

V-aş propune un exerciţiu simplu. Să mergem înapoi la frază, să lăsăm ghilimelele să se desprindă de text ca o fâlfâire de aripi şi să purcedem întru cercetare şi analiză sub oblăduirea Domnului.

Cuvintele acelea sfinte, ştim fără îndoială fiecare dintre noi că sunt alcătuite din litere. Să destructurăm cuvintele şi să lăsăm literele să se amestece singure. Am putea constata că liniile contorsionate, despletite şi reîmpletite cu puţină imaginaţie ar putea contura o hartă, cu munţi şi cu văi şi cu râuri izvorâte din inimă. Poate fi şi o pâinea întregită şi aburindă, scoasă din ţest, care ar semăna cu ţara de dincolo de inimă.

În mijloc, am pune desigur crucea, ca să-l avem aproape pe Dumnezeu. Mulţumiţi de noi poate că ne-am hodihni după asemenea concentrare şi am constata cu siguranţă ce lucru bun am trăit.

 

Apoi într-o ordine firească ar trebui să recompunem textul să nu se risipească magia.

Aş apela în primă instanţă la medici şi la profesiunea lor nobilă, lăsând în urmă politicul. Dăruirea medicilor nu are margini, cu siguranţă ei vor şti să readucă viaţa în textul acela sfânt. Numai că bisturiul, fiecare tăietură în corpul viu, are un preţ stabilit şi banul e ochiul dracului.

Nu putem renunţa atât de repede. Cu siguranţă biserica păstrătoare a credinţei, se va apleca asupra textului şi-l va înlumina, repunându-l la locul lui. Un sobor de preoţi se vor aduna pentru rugăciune, dar şi lumânările au un preţ, naşterea vieţii are un preţ şi mai mare, chiar moartea cu lopata ei de pământ, şi Caron când te trece apa Stixului, cere obolul sfânt în tăcere, şi banul e ochiul dracului

Ce şi-a zis clasa politică bine intenţionată şi orientându-se. Textul acesta e mai preus decât ţara. Împărţim povara la doi, putere şi opoziţie, vindem bucată cu bucată trup din trupul ţării şi răscumpărăm literele, una câte una, din ochiul dracului…

„Căci nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine”.

Drum în lumină

 

Nu m-am gândit nicodată că s-ar putea întâmpla să vreau să scriu despre un om, despre un prieten şi să nu pot lega două fraze într-un text pe care să-l citească relaxat şi să nu se plictisească, la drum întins, singur într-o Dacie condusă de pilotul automat pe autostrada cu zece benzi, singura autostradă terminată la noi, care traversează prin Defileul Îngerilor şi ajunge la un capăt al cerului, flancată de panouri luminoase ce nu te lasă să priveşti ce e dincolo de ele.

SITUAŢIA ÎN SINE, GRABA CU CARE A PLECAT, M-A LUAT PRIN SURPRINDERE. E MULT MAI SIMPLU SĂ OPTEZ LA UN TEXT SRIS DEJA, CE AMINTEŞTE DE PRIETENUL MEU FABULOS, ÎNTR-O PAGINĂ DIN DOSARUL ALBAŞTRII

*

—Nea Petrică eşti matale Mare Şef la calitate, da am să te rog azi să priveşti situaţia ca un secretar de partid. Directorul se aşezase în capul mesei pe scaunul şefului de secţie şi continuă amical. Scaunul, unul special, era reconstruit dintr-o banchetă de Dacie. Stătuse o vreme prin laboratorul lui Staicu, adus de la Montajul general. Controlorii noştri mergeau des la Finisări să probeze cutiile de viteze reclamate pe pista de încercări. S-a împiedicat vreunul de el, uitat pe undeva şi l-a aruncat în camionetă. Unde să-l lase, că în bancul de probă era deja unul? L-a dus în laboratorul lui Staicu. L-a văzut Bădiliţă şeful seecţiei într-o zi, scaunul, şi l-a confiscat. A chemat tâmplarul, i-a dat sarcină să-l aranjeze, să-i facă un cadru şi să-l ducă sus la el în birou.

—Bun fotoliu ţi-ai tras Vasilică! Are vreun buton, vreo manetă ceva? Se dă pe spate? Cine îl întinde, tu, sau Mioara secretara? Bădiliţă se roşise tot! Un băiat fin, educat…

—Hai, că nu te spun la nevastă! (Sigur, după vorbă, nu mai am dubii, era directorul (O)Liviu Păun(escu), nu era Ivan!). Reluăm.

—Nea Petrică, omule(!), avem o problemă. Nu spun eu să dai drumul la cutii, calitatea e supremă în socialismul tău şi al meu, multilateral dezvoltat, după cum până şi tu ai aflat!...(Mucalit directorul Liviu! îl cam lua peste picior pe Miu, dar tot el apoi îi semna din când în când câte-un ştat de prime, după nevoi… Nu se supăra!).

—E momentul să ne gândim şi la oameni că ei au muncit, nu au stat de vorbă ca noi amândoi... Nu ştiu cum le vom acoperi salariile? Şi dacă blocăm montajul va trebui să demontăm sute de cutii, pierdem câteva zile!… Cel mai grav e că va sta banda! Ne trezim cu primul secretar peste noi! Mai analizează, ia-l pe Bădiliţă, analizaţi împreună! Cu specialiştii tăi, cu Surditu, cu Minciu, cu Ionescu ăla albastru de la pinioane, că e mai liber la bibilică şi poate scrie şi-o poezie… Îl cooptaţi pe Iordache de la tehnologi… Să mai lase afacerile cu cupluri conice de Rabă, că-mi vin odată dracii şi pun securiştii la treabă! cât de specializat o fi fost el la firma Gleason în America!

(Vasile Iordache, inginer tehnolog, îl ducea mintea, cunoştea bine utilajele. El fusese dincolo de ocean trimis de uzină să le ia în primire. Făcea uneori câte un ghişeft în particular, mai un cuplu conic de Rabă, mai unul de tractor… Venea noaptea din Colibaşi, când nu se lucra pe linie, da drumul la maşini şi prelucra piesa singur din operaţie în operaţie.

Binevoitori să ducă informaţia unde trebuie, se găseau!… Rămâneau urmele deh! Se mai dereglau utilajele, utilajele vechi, nu le mai corespundeau gradaţiile la reglajul fin…).

Liviu îşi continuă poezia, coborându-şi vocea de unde o ridicase, ritos ca un director ce era.

—Corectaţi pata de contact la cuplu conic şi asiguraţi-vă că băgaţi în tratament loturi de piese bune. În plus, pune băieţii tăi să facă măsurători, să vedem dacă nu cumva nu reuşim să mai stăpânim deformaţiile din tratamentul termic. Nu te învăţ eu. Aştept un raport!

—Domnule Director, am înţeles şi am atâta experienţă încât credeţi-mă ştiu ce trebuie să fac! Putem să ne dăm în cur şi-n cap, să ne scremem mult şi bine, zgomotului de cuplu conic nu-i dăm de hac! Nu-l putem preveni, nu-l putem aduce în parametrii, el se rezolvă doar de la sine! (Recitind textul la corectură, mi-a stat în gât şi mi-a sunat strâmb ceva în ureche. Un secretar de partid trebuia să-i zică tovarăşe, directorului… nu domnule! Suna al dracului de urât!

Să nu fi fost pe vremea astalaltă?(anii se puneau repede!). Că şi după revoluţie până au venit francezii, o perioadă, tot aşa se-ntâmpla!…Fac o confuzie?... N-o fi fost Liviu Păunescu? Să fi fost Scânteie?… Ştiţi deja că eu, autorele, nu stau bine la capitolul memorie. Ca prozator, diletant oarecum, aprind focul doar să iasă fum. Nu vreau să reproduc uzina în date exacte, într-o ordine firească a lucrurilor, nu fac istorie. Eu descriu generalităţi semnificative, întâmplări, tipologii, dintr-o altă lume în care intrasem fără voia mea.)

—Petrică, eu zic totuşi că ne înşeală şi bancul! Adăugă Bădiliţă şeful de secţie, concesiv de pe scaunul cam tare pe care se aşezase. Între timp secretara a adus cafelele aburinde. Bădiliţă, după pauza olfactivă, necesară privirii… a continuat.

—O să-l pun pe meşterul Pană cu mecanicii lui să schimbe flanşa şi rulmenţii de la bancul de probă! Că şi  motorul l-ai auzit, parc-ar fi de tanc! Zgomotul se transmite de la motor la cutie... Directorul Liviu deja nu mai urmărea conversaţia, nu mai era interesat. Sorbea din cafea şi cu ochii concomitent altundeva, exclamă:

—Păsărică mică, văd că ai pus cafea amară de la Vasilică şi dulceaţă de la tine! Mâine dimineaţă faci un ocol şi vii la mine la cabinet să-ţi dau un pachet de Jacobs, să ai pentru protocol! (Da, era precis (O)Liviu Păun(escu!) …prietenul meu de mai târziu şi dintotdeauna.)

Drum lin în lumină prietene! Condoleanţe familiei!