Jungherul de argint

Dacă m-ar întreba cineva azi, cum e apa mării(?), nu aş da răspunsurile obişnuite întrebării, gen: apa mării e albastră cu valuri năpădite de alge verzi, sau şi mai simplu e sărată ca ciorba de potroace strecurată în farfurie, sau furioasă, megalitică, apa mării se răzbună în duşmănie pe clasa politică, gata s-o înnece, doar suntem în zece august când Faust a încheiat pactul cu Mefisto.

Pentru tine artisto care transpari poeziei mister sub vălul subţire dezlegând fanteziei fire de raze, şi un şnur kamikaze ascuns într-un ungher între sâni, îţi jur, nu te mint, azi apa mării e rece, ca un jungher de argint împlântat în fântâni…

40

Din 40 de pahare beau, cu cei 40 de a mici, şampanie din podgoria de la Drăgăşani a lui Isărescu, pentru gloria numelui de Ionescu, la cei 40 de ani, crăpşani pescuiţi în bulboane, căutând cele 40 de milioane de euro, bani dăruiţi de tata la naştere, bucuros că i s-a născut fata, pe un card care şi-a pierdut memoria imediat ce şi-a înscris pinul secret într-un gard de nuiele, într-o noapte luminată de stele, pentru recunoaştere.

 40 de săptămâni s-a chinuit mama cu mine în pântec şi 40 de trompeţi au povestit la banchet în cântec, drama că tata a rămas poet…

La mulţi ani Rami şi cu mai mult noroc!

Toronto. Rogers Cup

O seară cu Simona, prelungită în noapte, aduce sigur emoţii garantate şi de cele mai multe ori satisfacţii depline. Aseară însă emoţiile au dispărut, căci siguranţa pe terenul de joc a fost la cote înalte de la început, iar plasticitatea mişcării ei de gazelă a împins imaginaţia spre limite. Kuznetsova a prins şi ea o zi de graţie, punând-o în valoare şi mai mult. La sfârşitul partidei cele două s-au îmbrăţişat sportiv, lăsând în spate tabela pe care arbitrul consemnase un 6-2/ 6-1, sec!

Cât despre spectatorii de ocazie adunaţi în jurul laptop-ului meu, mi s-a părut că şi ei s-au comportat la înălţimea momentului, dacă ar fi să ne luăm după sticlele de bere golite de conţinut…

Sa salutam si victoria Biancai Andreescu!

Spălatul pe mâini unde s-a răsturnat căruţa cu câini...

Animalele au un simţ preţios al lor, mai dezvoltat decât îl are poliţistul sau un procuror. Câinele descoperă criminalul sau hoţul după miros, azi nu poimâine. A auzit cineva în tristul Caracal să latre căţeaua şi să ia urma lupului singuratic?... De-aia totul ni se pare cârpeală cu aţă albă. Cine acoperă adevărul, cine vrea să nu se vadă reţeaua? Va da cineva socoteală că a putrezit mărul?...

În imagine e câinele casei, Mario, adulmecând o carte scrisă de mine în urmă cu câţiva ani. Personajele Jurnalului din anul Apocalipsei, sunt din clasa politică recentă cu angoasele ei, dar după cum spune privirea criticului Mario, chiar dacă ar fi trecut peste ea era neoliticului şi-ar fi rămas numai oasele, tot nu dispare mirosul de şobolani…

Licitaţie cu dive

Mi-am pus întrebarea, o carte, fie vorba de poezie sau proză, dacă este un obiect sau o fiinţă?... Pentru noi, autorii, fără îndoială că este o fiinţă, o divă! Îi dăm respiraţie, o creştem şi îi insuflăm iubire, ne pasă dacă în viaţă va avea succes şi desigur ne-am dori să trăiască mai multe vieţi. 

Pentru editor, jucător de cultură, cartea e un obiect obişnuit, minor. El îi dă făţuire oricum, dar simte în inimă şi în minte când obiectul din mână e fierbinte, nu e boare de fum, are valoare stilistică, parfum şi se apropie cu mai multă îngrijire de sufletul lui, dându-i un trup pe măsură de care  se îndrăgosteşte şi el…

Cartea, desigur se ştie, la un pahar de risling cu prietenii, într-o discriminare pozitivă şi o spun fără urmă de gelozie, e singura divă pe care o împing să ajungă în pat străin…

Vis a vis de Tobârlanii, ultima divă a mea, că de-aicea am pornit, nu se oferă nimeni, nici un editor să pună mâna pe manuscris?... Promit că nu se plictisesc!

Am descoperit eu într-un basm că unii mai şi citesc înainte de orgasm. Vă stă la dispoziţie diva mea.