marți, 25 octombrie 2011

Dosarul "Albastrii. Lansare de carte



La început a fost tinereţea, cu idealuri,cu iubiri si cu vise.Unii dintre dumneavoastră, dintre noi, ştim cum a fost tinereţea! Vă spun şi celorlalţi, era puţin murdară de albastru. Dar cu ce suntem noi vinovaţi, aprpos de idealuri si comunism că tinereţea noastră n-a ajuns  pe lume mai târziu. Măcar o parte din aceşti 40 de ani puteau fi prezervaţi. Securitatea  ne-a surprins organizându-ne flagrantul. Ce bine ca a venit la timp cu pistoalele! altfel cine ştie, deveneam albaştri de tot.
Cartea aceasta n-a fost de la-nceput, ea s-a scris pagină cu pagină, e vie, şi n-are legătură cu viaţa cu orizontul înterupt zi de zi. Ea are legătură cu dosarul, de la el a pornit. Nu degeaba se spune că în viaţă ţi-e scris. Nouă ne-a fost scris în dosar. Am devenit personajele scenariului, fără să ne putea abate de la viziunea  regizorală.
Noi n-am fost niciodată eroi şi nu vom fi nici de-acum înainte.  Special nu am dat consistenţă numelor celor ce se perindă prin pagini. Lucrurile sunt amestecate în carte, ca într-un malaxor cu securişti, cu informatori şi cu noi de-a valma.
Când am citit la CNSAS prima dată dosarul m-am trezit buimac şi uimit.
De parcă ieşisem dintr-un cinematograf de pe timpuri, cu aparatul de proiecţie învârtind rolele direct de pe culuarul dintre rânduri şi spectatorii, securişti şi informatori, mă întrebau din ochi scuipând seminţe:
“Bătrâne asta e viaţa ta? Eşti mulţumit?” Nu semăna de loc.


Vă invite la lansare,
Piteşti, 25 octombrie, Biblioteca judeţeana, Ora 17,30 

Un comentariu:

  1. Felicitari pentru carte. A cata este deja? Hehe, eu nu am dosar. Eram prea mic pe atunci :D

    RăspundețiȘtergere