Demisia lui Kafka. Nimic despre Piţurcă. Avancronică.

            Azi e o zi specială. Stau în faţa calculatorului şi parcă mi s-a rupt firul. Mi-aduc aminte, i se rupea şi bunicii uneori când trăgea lâna din caier şi fusul învârtit prea repede cădea pe jos. Tocmai Făt Frumos se lupta cu zmeul, dând cu el de pământ. Bunica ridica fusul şi cu degetele ei lungi refăcea cu dexteritate, trăgând uşor de lână, legăturile nevăzute. Puteai jura că firul n-a fost rupt niciodată şi povestea continua.

            Ce se-ntâmplă cu mine şi cu noi acum? Tocmai un copil de patru ani a fost omorât de un câine. Nici în visele rele!... Iar noi facem referendum pentru ce? Nebunia cui e mai mare, a câinelui?... Mâine ce va mai fi? Între ce jivine va trebui să alegem.

            Şi, nu-mi revin.

            Trec peste Roşia Montana, peste Oltchim, peste CFR, peste Guvern, peste parlament, peste lăcomia politică mizerabilă. N-ar trebui să trec, dar le las în seama frumoşilor nebuni de pe străzi. Trag nădejde că poate ei n-au fost contaminaţi de Mioriţa şi nici de bani mai mânjiţi ca cianura.

            Dar nu pot să trec, azi e o zi specială, viaţa trebuie să continuie. Nu pot să trec, am aflat de la televizor, televizorul mai minte, că s-au trimis de la Federaţia Română de Fotbal invitaţii, după înmormântarea de ieri, părinţilor copilului să participe la meciul de fotbal dintre România şi Ungaria. Nu e Kafka, e Mircea Sandu!

            Dacă este aşa, nu e greu de aflat, e timp până diseară, după meci indiferent de rezultat să-i cerem demisia. Dacă nici de asta nu suntem în stare ne merităm soarta.

            Fotbaliştilor le doresc victoria!