duminică, 8 septembrie 2013

Maria. Fragment din volumul in pregătire Guşterele



LA MULTI ANI TUTUROR MARIILOR CARE SARBATORESC AZI!
 Și pentru Marinii care trec pe aici Gânduri bune!
                                            *
Cu ochii în sus pe tăpşanul de peste Priba, în marginea pădurii, copil, urmărind pasărea de oțel ce mă străfulgera până-n adâncurile ființei mele, alergam manifestându-mi spontan ruga fierbinte în cuvintele acelea descoperite la partenerii de joacă mai mari, văr’miu Cornel şi Maria (o Marie, mereu alta, care îmi urmăreşte destinul), păzind împreună caprele, caprele erau ale ei, neînțelegând pe moment de ce ei doi nu mă însoţeau şi alergau în direcţia opusă, pierzându-se în tufișuri:

„Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!”.

Și nu mă lua. Nu ținea cont de dorința mea. Curând apăreau din pădure cei doi, strălucind. Susțineau că zburaseră deja un tur. Povesteau cu însufleţire cum toate ceasurile într-un anumit moment înțepeniseră în carlingă. Noroc că pilotul nu și-a pierdut firea.

Uimirea mea tâmpă se oglindea neîncrezătoare în ochii Mariei, eram prea mic. Maria se aşeză în iarbă şi îmi făcu semn să mă apropii. M-a tras în jos şi mi-a pus capul în poala ei, după care cu o voce din altă lume începu să depene o poveste. Ştia atât de multe poveşti! Şi când Făt Frumos dădea de pământ a treia oară cu zmeul, odată se punea cortina trăgându-şi fusta peste capul meu. Stăteam acolo ascuns. Trebuia să număr până la 100. În timpul ăsta ea devenea zână şi pleca la izvor să aducă stropi de apă vie pentru Făt Frumos.         
Nu era deloc neplăcut acolo, pielea ei albă era moale, pulpele i se deschideau şi mă strângeau cu genunchii uşor ridicaţi. La un moment dat strânsura se slăbise, un colţ al stambei se ridicase puţin, soarele pătrunsese pe dedesupt şi cu coada ochiului l-am zărit pe Cornel în umbră. Aplecat deasupra Mariei o săruta. M-am oprit din numărătoare. Cinzeci şi cinci, a oprit şirul numerelor. Maria s-a desprins împingându-l pe Cornel. Mi-a dat drumul depărtându-şi genunchii şi trăgându-şi fusta la loc. Buzele ei erau umede.
           –I-a fost sete lui Cornel şi i-am dat lui să soarbă picăturile fermecate. Eu mă bosumflasem cu figura răvăşită. Deja vedeam zmeul răpunându-l pe Făt Frumos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu