Halep pokerstar

          Nu am adulat-o niciodată pe Simona Halep. Am admirat-o doar tăcut dintr-un colţ al paginii mele de blog şi după fiecare victorie am aprins artificii destupând şi câteva cuvinte spumoase care nu-şi mai încăpeau în piele. E drept că inspiraţia mea cu o clipă mai promptă decât a specialiştilor, poate m-a făcut să întrevăd ascensiunea ei fulminantă şi să prevăd următoarea sărbătorire înaintea triştilor.

          Fulminant în limba română tradus din cărţi, am proprietatea termenilor v-o repet, vine de la jocul de poker, unde în mână ai cinci cărţi cu care poţi câştiga potul cel mare. Dacă stau să mă gândesc nu e bine! Fata are deja în mână careul. Patru turneie câştigate. Nu trei, cu două finale în coadă, ea n-a pierdut niciuna. Şi ce face cu a cincea carte cu care joacă acum la US Open?
          Şi odată se lumină întunericul!
          Va trebui să reconsider toată filozofia. Fata asta a câştigat patru turneie în creştere, la pas. Eu cred că joacă la chintă. Chintă roială la as. Atât a mai rămas!...
          Gândul mă tulbură până-n adâncul fiinţei mele. Timpurile sunt grele. Miracolul ei pare din altă lume. Sare în ochi că eu ca oracol, nu ştiu să mă dau în spectacol, nu fac glume, nu descânt de deochi. Totul e viu s-a adeverit şi de la o vreme nu mai am loc pe blog de festinurile Simonei Halep.
          Nu că mi-ar displace, dar la vârsta mea aş putea părea neserios. Sunt atâtea alte lucruri însemnate de visat...
         Uite după ziua de ieri oferită de Mazăre la Constanţa l-aş putea visa pe Crin Antonescu împărat...
          Ionescule, e 1 septembrie s-a sfârşit vacanţa.