Tiriac spunea odata, anul trecut cand a inceput ascensiunea
Simonei Halep, ca valoarea iti este conferita si tu esti constient ca o ai, atunci
cand intr-o zi mai proasta castigi meciurile cu adversari egali tie sau mai
puternici, dintr-o anumita inertie. Cum
ar veni, umbra rachetei tale ar
functiona singura, dincolo de racordul ei s-ar deschide ca gura unui monstru
adevarat, ca o gaura neagra stand sa inghita ghemul acela portocaliu si scuipandu-l apoi
nevazut in terenul adversarului, oricum s-ar numi el, paralizat, care bietul n-ar
mai avea timp sa intelega unde si cum s-a intrerupt logica balistica a mingii.
Si ieri si alaltaieri la Indianapolis, in setul decisiv, dupa
cate doua breakuri successive ale adversarelor care pareau sa incheie lupta,
Simona si-a amintit cuvintele batranului magician si le-a sorbit sensul
descoperind locul unde statea ascunsa apa vie. Se pare ca valoarea romancei
noastre a inceput sa se decanteaza frumos. Mai e atat de putin si patrundem in
topul primelor cinci tenismane ale lumii, de fapt mai e un singur pas. Bravo
Simona!
Frumos spus, abia acum am descoperit blogul si sper sa revii cu astfel de ziceri cu si despre Simona, o Simona pe care o numim a noastra desi nu am facut nimic ca sa o meritam.
RăspundețiȘtergere