Litere albe

          Stau în faţa calculatorului, ca un copac mai stingher cu vârful retezat cǎruia i s-au scurtat toate crengile și din tulpina groasǎ, ici colo, la încheieturi, i-a mai dat câte un lǎstar. Bate vântul cu putere și bradul tânǎr din faţa geamului se smucește și geme. E aceeași senzaţie pe care o am când sunt la Constanţa și vǎd cum izbește marea de zidul bǎtrânului Cazinou.

          Încǎ o rafalǎ și cǎrǎmizile din gelatinǎ verde se vor prǎbuși în apǎ. Dar nu se întâmplǎ, cetina pare cǎ se hârjonește cu vântul și se agaţǎ într-o îmbrǎţișare sǎlbaticǎ de umerii lui. Vântul amuţește câteva clipe topit de patimǎ și se nǎpustește din nou.
          Prea multǎ risipǎ pentru oasele mele cǎrora le-a înmugurit durerea pe la încheieturi, stând nemișcat în faţa calculatorului.           
          Întorc privirea. 
          În ecran au înflorit literele albe ca niște ghiocei pe câmp.