Porţi.

Rescriiturǎ

Sǎ-ngenunchi

falnicul trunchi de stejar

și sǎ-l dobori sub clar

de lunǎ plinǎ.

Sar așchii

din tǎișul securii,

spiritele rele

în luminișul pǎdurii.

Sǎ-l cobori în spate,

cu rost marţi sau joi,

nu se poate

în zi de post.

E mai greu stejarul

când împarţi tainul

jumǎtate

cu Dumnezeu.

Apoi,  pe ștergarul

întins în iarba cositǎ,

festinul: caș de oi nins

cu pitǎ și slanǎ

Stropitǎ cu horincǎ.

Și la sfârșit,

o junincǎ

prǎbușitǎ în jarul încins,

Îmbǎtatǎ cu sânge de urs

gros, scurs pe vranǎ

ca untedelemnul

vâscos.

Și musai sǎ petreci,

cǎ nu-i pomanǎ.

Nu treci copârșeul vâslind

peste apa morţilor.

Ascult mǎrturii de demult,

cioplind în lemnul

cuvintelor

semnele mute.

Leg cu migalǎ

noduri la sfoarǎ,

înfǎșor în spiralǎ

șarpele în pomul vieţii,

Urc pǎsǎrile

în cerul dimineţii de varǎ,

dintele lupului,

colacul, rozeta solarǎ, crucea...

Aplecat asupra

trupului meu trec,

pe sub hǎizașul porţii,

toate cuvintele