Reforma sănătăţii

Străbăteam coridoarele întortocheate şi cenuşii ale spitalului. Schelete vii treceau pe lângă mine târşindu-şi tălpile prin nisipurile mişcătoare către cabinetele doctorilor. Puţină speranţă ca lumina soarelui să mai pătrundă vreodată prin nişele pentru hidranţi din zidurile groase.

Pâlcurile de asistente în uniformele lor colorate diferit, verzi, roşii, portocalii, albastre, mov erau singurele care înviorau atmosfera blazată cu glasurile lor gureşe. De ce sunt astăzi atât de diversificate coloristic uniformele asistentelor, altădată de culoare albă? Îmi pun întrebarea şi singur încerc să-mi răspund. Ţine de reforma sănătăţii. Vine în ajutorul bolnavului, să-i fie mai uşor repetând în memorie – roşu, galben, albastru, verde, mov – să nu se încurce, să ştie sigur cui mai trebuie să dea şpagă…

         Un geamăt prelung, transparent, înconvoie trupul zgârcit, lipsit de vlagă, prăvălit pe bancă, pierdut sub veșmintele largi, cernite ale unei femei bătrâne. (Cum sǎ fie un geamăt transparent?... Poate fi o greșeală impardonabilă a autorului care nu înţelege democraţia în spiritual ei!…)  Una dintre asistente, cea cu uniformă portocalie își întoarce privirea mustrătoare către bolnavă, cerând liniște cu degetul arătător ridicat în dreptul buzelor rujate.

          – Controlează-te mamaie că trebuie sǎ apară domn doctor și se supără! Dacă se enervează îi tremură mâna și nu mai operează! Poate dumneata ţi-ai trăit traiul şi ţi-ai mâncat mălaiul, dar sunt şi bolnavi tineri!…  Auzind de mălai își aduse aminte. Tare îndoită mai era, venise cu toate economiile…

          – Mă iartă maică! Sǎ nu se supere că nădejdea-i la el! Și bătrâna îi făcu uitându-se în jur discret un semn stins cu mâna, sǎ se apropie. Se apropiară toate. Și cea verde, și cea roșie, și mova…

          – Maică, mie să-mi spuneţi cinstit de banii ăștia, aș mai opri ceva din ei pentru groapă, câte zile mai am de trăit? Și băbuţa despăturii din batistă cu grijă un fișic de hârtii de 25 de lei din secolul trecut.