Tabletă de guştere

Ce şansă au cărţile? Cărţile aproape că nu au nici o şansă. Scriem cărţile cu aceeaşi cerbicie cu care ţăranul aruncă în brazdă sămânţa, având speranţa că vremea îi va fi favorabilă, nu vor fi inundaţii, nu va fi secetă, iar bobul aurit în lumina soarelui – înainte ca pâinea cea de toate zilele să se rumenească în ţest – nu va fi năucit de grindină.

O carte se naşte greu, se caută pe sine în cuvintele care rătăcesc în paginile nescrise, dar autorul nu e niciodată sigur că plăsmuirea lui va avea norocul să încolţească în inima cititorului. Se va bucura cineva de ea? Nu va rămâne sechestrată (prizonier) în bibliotecă?

Bobul de grâu înfrăţeşte, se multiplică de milioane de ori, povestea lui se regăseşte în pâine.

O carte în chivotul ei ascunde milioane de întrebări, porţi deschise, lumânări în altar, litere surori mute pomădate cu fard şi trase la sorţi din vise… Nu ştii mâine, dacă mai ard lumânările… Şi pentru cine sunt întrebările pentru vii pentru morţi,?...