Am citit Nunta
nălucilor de hârtie, las dovada aci şi am văzut cum se prind în horă cuvintele şi
fără glas, misterios, se modulează într-un vârtej cu noroc
Un lăutar la vioară
cântă pe năsălie şi piranda ia foc.
Şi ce-am mai văzut(?)
verighetele alea goale luate de la reduceri de vară, toate se leagă şi pană-n
seară fac duş împreună, sub lună
Cu picioarele
balansându-se peste toată Crimeea să stea timpul în loc
Ştiu că trebuie să
mai fie ceva dincolo de ce îmi vine în minte
şi tu strigi că
trupul meu cititor era în tine un presupus al destinului
În camera roşie la
cântatul vinului când nota do de sus coboară pe gâtul lebedei
Nu te speria tu
locuieşti pe dinlăuntrul meu!
Doamne ce poveste!
Străzile se îmbrăţişau,
vocile deveniseră un popor de fluturi
v-aţi pierdut
verigheta domnule!
E vremea să înlătur
roşul acesta de şase fără aripi de pe trupul meu,
în loc de piele am să
însemn o inimă de mătase roşie…
Se zvonea că trăia
necinstit cu un dumnezeu de lemn
Nu mai am nevoie de
trup
fără el mă caţăr mai
uşor pe cruce.
Felicitări Daniela
Toma! Toate cuvintele îţi aparţin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu