Bunicul Tobârlan dinspre partea tatei, avea un
picior beteag. Căzuse din tei la 75 de ani, urcat sǎ-i culeagă floare
Dumitrei. Dumitra, de tânără, rupsese orice legătură cu bunica Lina, măcar că,
frumoase amândouă și bune prietene, au frânt multe inimi în sat și au chicotit
împreună povestindu-și una alteia aventurile. Până ce Lina i-a destăinuit
într-o seară, așezate pe bancă în dreptul casei Dumitrei, sub teiul de peste
drum, că Mitică a cerut-o de nevastă. Odată, pe fruntea Dumitrei, s-au strâns
norii și fulgere au ţâșnit din ochi-i neguroși. Avea pentru Mitică Tobârlan un
gând ascuns.
Cu bunicul însurat, Dumitra a păstrat legăturile de parcă nu s-ar fi întâmplat
nimic și la timp potrivit (când bunica Lina rămânea grea și slavă cerului a născut
opt copii), li s-au împletit nu doar gândurile, ci, s-au înnodat şi niscaiva
legături ascunse, pe care le știa toată Valea Pribei. Probabil le aflase și
teiul, fragil la suflet și sensibil, și nu s-a opus când Dumnezeu a rupt o
cracă de sub picioarele lui Mitică, pedepsind călcătura strâmbă.
De la un timp mă înjunghie şi pe mine mereu
genunchii, s-au betegit. De când am început să înţeleg buchea lumii pe femeile pe
care le-am iubit, indiferent că erau Floarea, Gena, Lorena, Lilith, Maitreyi sau Miruna, le-am numit, Maria ca şi cum ar
fi fost numai una şi nu m-am urcat nici în tei...
Cu mintea de-acum mă-ndoiesc, pe loc repaus în
drum spre poziţia de drepţi, gândesc, la ce bun atunci într-atâta haos, n-are
rost să respecţi cele zece porunci, dacă tot nu scapi de durerile de genunchi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu