vineri, 12 iulie 2019

Timpul de uriaş al Simonei



Notă: Am găsit în arhiva mea tenisistică un text mai vechi pe care a trebuit doar să-l revizuiesc puţin. E un text frumos care se potriveşte momentului. Vă invit să aveţi răbdare să-l citiţi!

Se zice cã ȋn ținuturile noastre mitice au trãit uriași. În Argedava, Roșia Montana, Ardeu, s-au descoperit urme. Legendele și poveștile noastre tradiționale sunt pline de personaje urieșești, titani care, ori se bat cu zmeul facãtor de rele, alungȃndu-l din preajma oamenilor, ca uriașul Novac( celebra Brazdã a lui Novac ce strãbate Cȃmpia Romȃnã n-ar fi altceva decȃt urma zmeului pus pe fugã de uriaș). Ori sunt douã reprezentante ale sexului slab ce ȋși construiesc fiecare cȃte o cetate, pe cȃte un vȃrf de munte, și, observȃnd una dintre ele cã e mai frumoasã a celeilalte, aruncã furioasã cãtre cetatea rivalei cu o stȃncã, retezȃnd vȃrful muntelui cu cetate cu tot, de-a rãmas pȃnã azi Muntele Retezat.( De remarcat slãbiciunea pentru frumusețe și competiția femininã care s-a transmis prin genã, romȃncuțelor de azi!...) 

Nici Strȃmbã-Lemne, sau Sfarmã-Piatrã nu sunt altceva decȃt niște uriași de treabã, care au conviețuit ȋn bunã ȋnțelegere cu strãmoșii noștrii. Cu timpul, și cȃt se poate de misterios, uriașii au pierit, ascunzȃndu-și taina ȋn diverse grote și galerii secrete. Din cȃnd ȋn cȃnd, ȋntȃmplarea scoate la ivealã cȃte un schelet de uriaș, complicȃnd greaua misiune a oamenilor de științã de a le ascunde taina și urmele.  

Ȋn viața realã, cea la vedere, s-au ȋntȃlnit de-a lungul timpului uriași mai mici, acceptați din punct de vedere științific. Unul a fost ȋmpãratul roman de origine tracã Maximilian Tracul, care, susțin istoricii cã avea peste 2,60 metrii ȋnãlțime. Mai spre zilele noastre, Gogea Mitu, cel mai ȋnalt boxer, un romȃn de 2,42 m, era atracția Circului Globus prin anii 1930. A pierit la 22 de ani de o moarte suspectã, dar nu i-a pierit și numele. El a intrat ȋn vocabularul nostru de-aia putem rosti azi mȃndri:

Gogeamite (Gogea-Mitu) performanțã a realizat la Wimbledon Simona Halep!!! Astfel că mâine, cu trofeul pe masă, va putea să se bată pentru el cu monstrul sacru al tenisului feminin, Serena Williams.

O putem trece de ieri pe Simona Halep, fãrã teama de a greși, printre uriașii sportului. Doar Ilie Nãstase a mai avut onoarea sã fie primit dintre romȃni, la masa zeilor. și tragem nãdejde s-o vedem acolo cu coronița pe cap, sfidȃnd statura urieșeascã a Serenei.

Și un supliment. Circulã o legendã ȋn Maramureș cã acolo s-ar fi stins ultimul uriaș. El se numea Cingalãu.(aduce cumva cu Tecãu la nume, nu?) “ȋnalt cȃt vȃrful Pietrosu” care avea o fatã frumoasã Rozalina. S-au ȋntȃlnit pe malul Izei cu un grup de oameni, printre care cãpetenia daco-romanã Turda Robonban. Crezȃnd cã aceștia atât de mici sunt jucãrii, i-a luat acasã. Rozalina s-a ȋndrãgostit de Turda și dorea sã se mãrite cu el. Bãtrȃnul Cingalãu a simțit cã i se stinge nobilul neam și a pus la cale nunta celor doi.

Atȃt de fierbinte s-a rugat Rozalina, toatã noaptea dinaintea nunții, sã nu mai fie uriașã și sã se poatã cãsãtori cu alesul inimii ei, ȋncȃt i s-a ȋmplinit rugãciunea transformȃndu-se ȋntr-o femeie obișnuitã de ȋnãlțimea Simonei Halep. Din unirea lor s-au nãscut strãmoșii moroșenilor de azi.

Stim noi ce urmași ai Cingalãului au coborȃt la Constanța venind din Sãpȃnța și risipindu-și sãmȃnța?...
Sã ne rugãm la noapte, zi luminã, ca Simona sã devinã mȃine, uriaș!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu