Ca şi cum s-ar fi încolonat în
marş forţat
în moarte toate consoanele din
cuvinte
şi-ar fi dansat pe morminte
batalioanele de lumânări aprinse
Un convoi de umbre rătăcite
pe limba de pământ a armelor
Scrâşnind piatră pe piatră
vocalele latră
ca nişte căţele de vânt
Între cer şi ape Insula Şerpilor
e atât de aproape
Mă bucur că am
împărţit scena premianţilor aseară, la Gala editurii Art Creativ, cu un ofiţer de
carieră din generaţia mea – locotenent colonel oriunde s-ar afla, în
haină militară, sau în haina civilă noncomformistă a poeziei – Constantin
Sârghiuţă; dar şi cu o
tânără poetă la debut, din generaţia care vine, Maria Vasilescu, de care m-am
îndrăgostit de la primele versuri lecturate din Figurina(ei) de ceară. Cine a
citit Guşterele meu, s-au Tobârlanii după reeditare, ştie că toate femeile de
care mă îndrăgostesc poartă numele Maria indiferent cum se numesc... Sper că
nici Maria despre care vorbesc acum să nu mi-o ia în nume de rău!
Şi cum să nu te
îndrăgosteşti de la prima strigare desluşind:
„Au fost odată nişte oameni/doi
-// o femeie neînzorzonată/ şi un bărbat cu vorbe -// şi într-o seară a venit
vara/ apoi un tren roşu/ până s-a făcut toamnă/ să se vrea -// femeia şi-a astupat
urechile/ ca să-l audă/ bărbatul a închis ochii/ ca s-o vadă/ până la sfârşit
-// şi s-a făcut seară/ şi s-a făcut dimineaţă/ şi n-a mai fost nicio zi/
*
M-ai aflat// sunt o figurină
de ceară/ îmi întind braţele/ şi picur -// ieri aveam forma ta/ acum sunt/ o
cruce// nesigură.”
Să scrii în
continuare la fel de curat, simplu, direct şi proaspăt dragă Maria! Succes!
Şi, ca şi cum
am sorbi dintr-o singură înghiţitură la bar un chot Kamikaze, să-i savurăm şi scriitura
prietenului Constantin Sârghiuţă:
*
„Câtă sete se roteşte
senină-ntre ploi!/ ca o retină de pasăre călătoare/ sufletul zilei/ trece prin
noi/”
Caimacul
serii însă a fost luat de Violeta Petre venită de la Constanţa cu Tăcerea paşilor
pe sârmă, o antologie în vers clasic pe care din păcate nu o am ca să citez din
ea.
Poeta excelează în acest stil
şi pe bună dreptate i s-a acordat în final titlul onorific de MADAME POEME.
O seară întru totul specială, cum speciale sunt şi vor
fi întotdeauna gazdele, Daniela Toma şi Ionuţ Calotă, cărora le datorăm
mulţumirile noastre!
Mulţumesc pentru surpriză dragă Falek M. Menachem! Am avut ocazia să ne întâlnim de mai multe ori, dar rămân de neuitat serile din Curtea cu Miracole de la Costineşti ale Dircţiei 9.
חברים יקרים,
הערב בדף התרגום מספר 146, אני מזמין אתכם לקרוא שני שירים של המשורר יוֹן טוֹמַה יוֹנֶסְקוּ.
יון טומה יונסקו נולד בְּמֵרִישָׁנִי, במחוז ארג'ש ב- 2 בנובמבר 1948.
הוא מתגורר בְּפִּיטֶשְׁטִי.
פרסם ספרים שונים בתחום הפרוזה והשירה.
כמו כן פרסם יצירות רבות בכתבי עת ובאנתולוגיות.
בשנת 1971, בעקבות פרסום עם מספר צעירים מתלהבים נוספים נִתְּנָה להם "עצה" "לצאת לחופשה ספרותית", בעקבות "משפט ציבורי".
הוא חבר של הקרן הספרותית לִיבְיוּ רֶבְרֵיאָנוּ. בנוסף לכך הוא בעל בלוג אישי מוערך בתחום ומתואם עם מֶדִיַת הבלוגים בשטח הפעילות הספרותית.
Dragi prieteni,
La pagina traducerii numărul 146 de astă seară, vă invit sa citiţi două poezii ale poetului Ion Ionescu Toma
Ion Toma Ionescu s-a născut în Merişani, Judetul Argeş, la data de 02 noiembrie 1948
Domiciliul: Piteşti
Dansul a publicat diferite cărţi de proză şi volume de poezii.
De asemenea a fost publicat in reviste literare şi antologii.
În 1971 de rău augur alături de alţi tineri entuziaşti au fost “sfătuiţi” să ia o “pauză literară”, într-un simulacru de “proces public”.
Este membru fondator al Fundaţiei literare Liviu Rebreanu. În plus are un blog personal, apreciat în breaslă îl sincronizează cu blogosfera în expansiune pe teritoriul activităţii literare.
Lectura placuta.
Astăzi este ziua Florinei Isache
Carvaci, o poetă sensibilă care m-a bucurat întotdeauna cu poezia şi prietenia
ei. Tocmai ce răsfoiesc pagini dedicate prietenilor dintr-o carte cu Fotografii
mişcate scrise pentru cei care au răbdare să citească.
La mulţi ani Flori! Bucurii şi
împliniri de gânduri fără număr! Şi când vei privi peste umăr, înapoi pe
rânduri, să găseşti buchetul cu
trandafiri galbeni, pe care să-l vezi numai tu!…
Nu credeam că-i vine rândul acestei mici gărgăriţe pe numele ei Gabriela Ruse, aşa de repede să scriu despre ea! Buburuza asta hărnicuţă îmi transmitea de
câtva timp să fiu mai prietenos cu ea şi recunosc mi-a plăcut din ce în ce mai
mult! Se spune că dacă o buburuză, cum mai e numită gărgăriţa, se aşează pe
mâna ta, e bine să-i numeri punctele negre de pe spate şi în atâtea luni câte
puncte are, te căsătoreşti, sau te paşte norocul dacă eşti mai în vârstă şi
eşti deja căsătorit... Mă întreb ce se întâmplă când ţi se aşează direct pe
inimă?...
S-a întâmplat azi, când s-a zbenguit cu racheta pe covorul decupat din cerul albastru de la
Dubai, în competiţie cu cea de-a patra jucătoare a lumii din clasamentul la zi,
Paula Badosa, şi a câştigat; 6-3/ 5-7/ 6-4! După câteva rotocoale în setul doi s-a
aşezat direct pe inima mea!
Totuşi n-am înţeles ceva, de ce arbitrii în loc să-i numere punctele să se
bucure de ele în zbor, i-au numărat greşelile de picior... Felicitări Gabi
Ruse! M-ai încurcat rău de tot! Mâine cu cine optez?... Votez cu Gabi sau Simo? Să văd ce visez...
Nici Irina Begu nu a făcut o partidă rea, cu Dayana Yamstreska: 6-4/ 2-6/
3-6/, dar pare să fi adunat puţină oboseală după semifinala de la St.
Petersburg.
Aceste fete minunate şi rachetele lor zburătoare... ne aduc un pic de soare
Sunt dintre cei care aşteaptă şi primesc zâmbetul victorios al Simonei
Halep ca pe finalul deschis al unei poezii. Ca şi cum închinându-se cu privirea
ridicată ar înţelege că a mai atins o treaptă în revelaţia de a fi, numai
ajutată de Dumnezeu
Admit, poezia pe care ne-am fi dorit-o scrisă la Melbourne, nu s-a arătat.
N-a ieşit nici sonet, nici rondel, nici haiku japonez în formă fixă, dar
nici o poezie prolixă, dezlânată, confuză deh, a vreunui mare poet ceh… (Nu
vreau să par discriminatoriu şi nici arbitrar, personal, nu ştiu nici măcar un
poet ceh notoriu… Vina mi-o însuşesc, dar nu înseamnă că am comis o crimă. Am
vrut doar să potrivesc o rimă!...)
Nu poţi fi totdeauna inspirat şi atunci scrii un poem în vers alb, curat, echilibrat, aşezat. Competiţia în sine pentru ea în turneu n-a avut dueluri de vis! Simona neavând în raza ei vizuală nici vre-un PUŞKIN care să se bată pentru onoare, şi nici vre-un PUŞCAŞ marin care să ţintească cu luneta din plin în soare.
S-a stârnit din senin în cel de-al patrulea meci al lui Simo peste terenul de joc dintr-un CORNET de tabloid franţuzesc vechi, un ALIZEU torid ce-ţi dădea fiori reci în urechi. Şi dăi şi te luptă, două fire două paie ia Ciuleandra lă bătaie, cu tema din La Boema a lui Charls Aznavour. Zeii lor de la antipozi n-au ştiut refrenul românesc. Aşa a fost vă jur!
Nu vreau să glosez mai mult pe marginea istoriei de la Melbourne, a fost
ratată poezia gloriei, dar până la Roland Garros trecând prin Doha şi Dubai va
trebui să le amintim arabilor cântecul, Hei tramvai cu etaj şi tras de cai...
Are Safo o mare poetă a antichităţii un vers care i se potriveşte lui Simo
Cea care fuge acum de tine te va urmării, și, dacă nu te iubește, te va iubii!
Să-i urăm succes Simonei şi
celorlalte românce care se pare că au început anul cu dreptul!
Fetele noastre în 2022 arată bine! Şi ca nivel de joc, şi ca bagaj tehnic,
şi ca disponibilitate la efort, şi ca motivaţie şi confort psihic, ca estetică şi
eleganţă a mişcării, şi în consecinţă. ca
rezultate! Şi de ce să nu recunoaştem, şi ca modele de ţinută şi frumuseţe
sportivă! Dacă WTA ar avea în vedere să organizeze un concurs de Miss World Tennis
fără îndoială că româncele s-ar regăsi printre finaliste.
Astăzi la St. Petersburg i-a venit rândul să fie divă, Irinei Begu. Ca
urmare, sigură pe sine şi conştientă de atuurile ei, a obţinut dreptul să
evolueze pe prima scenă în semifinalele competiţiei, obţinând o victoria fără
dubii în faţa Terezei Martincova, 6-4/ 6-2!/.
După ce o scosese din competiţie pe Petra Kvitova, cu un uluitor 6-0(!)
în setul doi, Irina noastră a devenit oficial spaima cehoaicelor.
Următorul dans al Irinei la St Petersburg, va fi într-un ritm belgian cu
Elise Mertens, sau un dans din însorita ţară a lui Zorba, cu Maria Sakkari. Nu
contează cu cine, amândouă sportivele sunt la fel de valoroase. Important e să
auzim la finalul partidei vocea Mariei Tănase şi să admirăm cum ştie să dansează
Ciuleandra Irinuca noastră.
Eu când scriu, trebuie să aud cuvintele!
Fie şi în gând dacă nu le scandez
cu voce tare. Există o traiectorie,
un ritm interior în urcare, definit
de-a lungul lungimii de undă, care
dacă se frânge din zbor o secundă,
înseamnă că i-am greşit Lui Dumnezeu
undeva...
Ca să nu-L supăr, refac scriitura
şi încerc să o mai înalţ cu un diez,
să nu pierd nimic din făptura originală
a tainei. Şi chiar de nu potrivesc magic
măsura, mă implic şi nu mă las doborât,
până ce croiala hainei lasă să se-audă
splendoarea vie avută ca model,
nudă.
De la o vreme nu mă mai ajută urechile,
ţiuie ca presiunea tăcerii într-un batiscaf.
Ştiu ţiuitul încă din copilărie, l-am ascultat
cu lobul urechii sub pălărie, pâlnie, lipit
pe un stâlp de telegraf, în mijlocul verii,
bătând cu o piatră semnale morse
către cer...
În plus, o căţea lupă cu dinţii de fier
latră şi, parcă muşcă din inima mea,
şi nu mai pot intra cu Dumnezeu
în reţea...
Aşa cum ne-a
obişnuit Daniela Toma şi nu în calitate de scriitor cu o puternică şi originală
individualitate artistică(măcar pe tărâmul acela ştie că luptă pentru ea!), ci
în calitate de editor şi animator cultural îşi duce până la capăt un proiect
asumat, indiferent de greutăţile întâmpinate şi încheie cercul totdeauna printr-un
eveniment, care devine memorabil pentru cei implicaţi sau paticipanţi ocazionali.
Citesc azi pe facebook-ul Danielei un anunţ pentru prieteni
„ÎNTÂLNIRE ART CREATIV
20 februarie, ora
15, Chez Gabi, Bd. Iuliu Maniu nr 11
Pentru că lumea
este închisă încă, o putem deschide noi cu o carte, cu mai multe, chiar, de
aceea, în această zi propunem prietenilor o întâlnire cu cele mai frumoase
cărţi Art Creativ ale anului trecut, pe care le vom evidenţia, aşa cum facem
mereu, îi vom premia pe autorii lor, le veţi putea achiziţiona cărţile, ne vom
aminti de prietenii care nu mai sunt printre noi, aducându-le un omagiu, vom
socializa, vom asculta muzică bună, adică, vom devia puţin cursul timpului,
atât cât să ne asumăm starea de bucurie printr-un tratament natural de lectură
fără efecte adverse, vă asigur...
Desigur, ca să nu avem probleme, vom respecta regulile impuse de pandemie, vom avea asupra noastră certificatul verde sau un test recent...”
O văd deja pe Daniela, atentă la toate amănuntele, emoţionată ca un pictor(ea este şi pictor!) la propriul lui vernisaj, dând un ultim ocol cu privirea să inspecteze dacă lumina cade bine pe tablouri şi nu sunt estompate culorile, umbrind profunzimea perspectivei, rugându-l pe Ionuţ să potrivească la microfon sunetul şi apoi împărţind zâmbete dând un semnal discret cu bagheta. Putea să intre muzica şi poezia!
Mulţumim Daniela, venim!
O editură poartă în lume pe tăcute cuvântul lui
Dumnezeu care-şi găseşte astfel calea spre a pătrunde în inimile oamenilor. Ce
are particular Editura Detectiv literar şi vorbesc în cunoştinţă de cauză, dacă
treci prin sediu şi asta nu-i o clauză la contract, e imposibil să pleci fără o
fărâmiţă (o firiţă cum îmi place mie să zic!) din sufletul mare şi magic a lui
Firiţă!
Don Firiţă să ne trăieşti mulţi ani!
Când m-am
descoperit în obiectiv prima dată la şcoala primară, un π-on rătăcit pe reticul,
fluturam steaguri în gară, nu aveam motiv să nu cred că voi fi şi eu un călător
de succes. Îmi trebuia un vehicul şi am ales dintre toate, locomotiva cu aburi pe
calea ferată
Ulterior, mijeau
zori, m-am urcat la bord îmbrăcat cu costum şi cravată, dând la lopată munţi de
cărbuni, stabilind recorduri, înconjurat de emisiuni de nori nimbus albaştri, sau
răsucind cu un inbus arcul din jucăria fermecată, ţintind la drum aştrii în norduri
de fum
În primul sezon mi
s-a părut călătoria uşoară. Opream în fiecare gară, împărţind fetelor adevăr şi
minciună, ramuri cu flori de măr şi săruturi sub clar de lună şi, în joacă mai
anexam un vagon. Începuse să-mi placă. Roi de fluturi desenau în răspăr
arabescuri pe geamuri…
Cu timpul s-a
îngreunat garnitura. Fierul ca fierul, a oxidat până şi umplutura din el. Pare
că trosnesc şinele când trece locomotiva prin tunel, trăgând din greu şi respirând
febril în cerul ostil. Nu se mai opresc ploile, de parcă s-ar fi uitat Dumnezeu
privind cum dansează ude şi se hârjonesc,
noile paparude...
Probabil că pe
chipul niciunui sportiv, în timpul confruntării, nu se afişează concentrarea
atât de senin şi intens, ca atunci când un operator inspirat întârzie pe faţa
Simonei Halep, aducând în prim planul aparatului său, lumina ce vine din
interiorul sportivei noastre, a cărei frumuseţe neatinsă de ură şi duşmănie şi
nestrăfulgerată de panică, stă în echilibru, dominând impasibilă lupta.
Se mai întâmplă,
mai ales când are în faţă unul din lupii tineri ai momentului, liniştea să-i
fie trădată de îndoieli, căci talentul, beţia tinereţii şi setea de sânge poate
fi nemăsurată şi e greu de ţinut în frâu la o sălbăticiune care încă nu şi-a
testat limitele. Se simte asta la Simo şi începe să se grăbească la serviciu,
nu-şi mai ia pauzele atât de neceare respiraţiei şi-şi varsă nervii pe biata
rachetă, trântind-o de pământ. Dar şi atunci duşmanul nu e adversarul din faţă,
ci sinele, personajul pe care îl întruchipează umbra de sine, căreia i s-au
îngreunat picioarele şi-i încurcă alergarea.
