Notǎ: Imaginea din fotografie ar fi putut să pară nepotrivită, scandaloasǎ. Ea nu
era cum s-ar crede o ispită frumoasă, moldoveancă de-a noastră de la Huși. Era venită pe tic-toc direct de la ruși, dar era un nud în zăpadă și a trebuit sâ o șterg Sǎ ne obișnuim cu anomaliile climatice de
la noi, în curând iarna păcătoasă ar putea deveni vară pe veresie și pacea ar
putea intra în război. În Bucureștiul încins, opțiuni democratice să ieșim în
stradă la zăpadă anul ăsta n-au prea fost. Ce să facă omul dacă n-a nins și nici
măcar rost nu mai e, să apară din senin în focul privirilor lui, chipul revoluționar
al unui ideal feminin.
Nimic nu mai e ca înainte și la Crucea
de piatră nisipul doar al amintirilor, a rămas fierbinte, iar felinarul roșu
s-a stins.
*
Viscolul ce
a pus stapânire peste ţarǎ, cel subteran ce latră necuprins, nevǎzut, anonim,
SUVERAN, de acela ar trebui sa ne ferim pe scut sau sub scut!... Să murim cu el
de gât! Pentru acela ar trebui instituit codul rosu, alerta de stare. Cine sǎ
determine într-atât grosimea stratului de minciuni sforăitoare, cât și omerta atotcuprinzătoare
cu zero lei la buget? Cine sǎ mǎsoare viteza pustiirii și Crivǎţul jafului ce ar
veni dinspre soare răsare? Cine sǎ se ia de piept cu el?
Baronii indolenţi ai nesimţirii?, prefecţii
judeţelor nesǎtui?, politicienii corupţi?,
când noi orbiţi de televiziuni nu mai știm sǎ mânuim în stradǎ lopeţile deszǎpezirii?
Atinși de
orbire și daltonism ne încurajǎm, ni se nǎzare cǎ zǎpada e tot albǎ cum o știam
din copilǎrie, și nǎmeţii nu vedem cǎ sunt dune roșii de nisip... Stǎm în case
așteptând tǎcuţi ca un Escu sǎ traseze pe hartǎ marile lui proiecte.
Fǎrǎ nici o
decenţǎ/ cu toată bǎșcǎlia/ fără nimic sfânt/ ne-a lǎmurit/ cu frică de
Dumnezeu/ cǎ energia lumii/ centrul sfânt al hranei și apei/ vin prin deschizătura
vranei/ cristelniței/ din pământ/ într-un eseu de un leu...
De fapt Escu ăsta cum se va fi numind
el are doar un singur proiect, dat prin încredinţare directǎ regilor
asfaltului. Sǎ toarne asfalt peste noi toţi, straturi-straturi de asfalt roșu,
sǎ ni-l bage în gura care vorbește, în urechile care ascultǎ, în ochii celor
care nu sunt hoţi.
În arta politicǎ toate construcţiile
mǎreţe cer sacrificii umane și o abordare miticǎ, dacică dacă se poate.Se și
vede un meșter Manole de autostrǎzi. Sǎ taie pǎduri Transilvane, sǎ disloce
Roșii Montane, sǎ punǎ milioane de metrii cubi de Ane cu graţie la
fundaţie. Sǎ amestece nisipul cu sângele în malaxoare și sǎ-i dea culoare
potrivitǎ, sǎ niveleze cu compresoarele și sǎ instaleze de la chinezi și de la
ruși ursitoarele de elitǎ în tribunǎ ca sǎ umple locurile goale pe esplanadǎ și
sǎ inaugureze cu fast și cârnaţi marea autostradǎ într-o cursǎ nebunǎ...
Urcaţi mireni, urcați în Ferrari în
Porsche sau BMW-eu cǎtre Cotroceni.
Învingǎtorul e zeu. Deschideţi poarta
sǎ intre viscolul!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu