Hazardul
cifrelor, dupǎ ce am eliminat viralul, a scos în faţǎ un post important nu prin
valoarea literarǎ a textului, nici prin subiect, nici prin unghiul abordǎrii,
ci pur și simplu prin emoţia trǎirilor. Dar sǎ mǎ explic.
Întâi pentru cǎ veni vorba, ce e cu viralul?
Cum sǎ explici
un viral? Dacǎ s-ar putea ști secretul, am produce cu toţii virale la foc
automat, deveninind cum îmi place mie sǎ zic, stǎpâni ai inelelor. Realitatea e
cǎ o postare de-a mea a devenit viral. Sunt puţin invidios, nu e tocmai a mea!
Un coleg de servici de la Automobile Dacia, haios, inginer la calitate, fost paroh,
fost pescar, dupǎ ce a ieșit la pensie a dorit sǎ se facǎ scriitor. Mi-a adus 10
caiete dictando de 80 de file, scris îngrijit și un bidon cu vin.
“Cât bei
vinul vezi ce zice destinul!”
Mi-a plǎcut
limbajul autentic al “ultimilor plutași de pe Bistriţa” și harul lui de povestitor
și am transcris un fragment lansându-l la apǎ, pe blog. Pare cǎ pluta aia de
bușteni a avut ceva supersonic în ea, devenind viral. Între timp deja Lulu Ion Mararu
grǎbit și-a tipǎrit cartea. (postarea viral aici)
Dar sǎ
revin la postarea mea cea mai cititǎ comform cifrelor Stat Counter-ului. Bokfest. Ziua a doua. Atunci am participat cu Aurel Sibiceanu la o lansare de carte
importantǎ a scriitorului Petre Anghel, Istoria politicǎ a literaturii române
postbelice. Îl cunoscusem pe scriitor cu un an înainte tot prin Aurel. Lume
multǎ, chiar dacǎ cei mai mulţi dușmani nu veniserǎ. Dupǎ ce am primit
autograful și ne-am permis câteva fotografii cu autorul, Aurel Sibiceanu mi-a deschis
cartea și mi-a arǎtat un fragment. "Uite, aici Petre scrie despre ce-aţi pǎtimit
voi". Așa era. Nu-mi spusese nimic. În contextul analizei avatarurilor unui
cenaclu de provincie prin anii 70, autorul fǎcea câteva referiri la cartea mea
Dosarul Albaștrii.
Emoţia de a
mǎ regǎsi intre coperţile acelui tom, m-au încǎlzit, ca om care niciodatǎ nu a
primit ce poate i se cuvenea.
P.S.
Ulterior Petre Anghel a avut amabilitatea sǎ scrie și postfaţa
Nordurilor. Mulţumesc.
