Lupta cu zmeul

Pe blogul lui Alexandru Florescu a apărut un text, gândit doar de el!

„Nu înţeleg de ce oamenii nu lasă liber să zboare sunetele într-un concert firesc şi le înlănţuie în cuvinte care nu reuşesc să cuprindă întreagă, taina.”

Textul e scris de mama lui Alex, fiica mea, matematician de profesie, care ştie cu exactitate să-i citească gândurile. Îl găsiţi aici dând clic pe link. Aveţi acolo bonus şi un filmuleţ.

Lupta lui Alex cu elementele de autism ale zmeului a început la trei ani.

Acum a împlinit 12 şi continuă să lupte! 

     

La mulţi ani Alexandru!

Alexandru a împlinit 12 ani. La mulţi ani Alexandru! Ne-am dori pentru tine, nimic mai mult decât, o viaţă normală. Cerem prea mult?... Continuăm să sperăm că ne va fi îngăduit.

Cel care face jocurile nu dă nimănui socoteală. Tragem nădejde că lucrează cu noi şi face tot ce e potrivit.

Este Piteştiul oraş cultural?

Când vorbim azi despre Piteşti ca un oraş cultural trebuie să depăşim nişte praguri ca să nu le zic obstacole. Ştergem cu buretele odiseea permiselor auto, ne ferim de recenta şi nedorita întâmplare cu bebeluşii, care după Colectiv a mai aruncat odată în aer sistemul sanitar românesc şi apoi mergem în documentare. Ne interesează doar segmentul culturii, poate nu cel mai important, ar fi tentaţi să spună unii, cârcotaşii, în timp ce alţii ar încerca să supraliciteze.

Trebuie să recunoaştem că viaţa imediată are capcanele ei. Grijile care-ţi ocupă timpul sunt preponderente pentru „omul comun”, dar zona e binecuvântată din punct de vedere al existenţei de vecinătatea Uzinei Dacia şi al Institutului de Cercetări Nucleare, două obiective care oferă locuri de muncă retribuite mult peste medie, fapt ce aduce un anumit confort social comparativ cu alte zone defrişate de industrii.

Unde am putea oare să ne documentăm mai bine? ca să nu greşim în aprecieri, decât la primărie! Ei au fondurile, planurile de dezvoltare, viziunea asupra îngrijirii şi creşterii valorilor, patrimoniu cultural. Sperăm să găsim pe cineva, nu cred că sunt toţi plecaţi la DNA… şi nici n-a început Simfonia Lalelelor, atunci toată lumea e ocupată.

În general, pentru orice autoritate, omul de cultură e un specimen aparte, o personalitate incomodă, cere bani şi nu mai întoarce nimic din ei înapoi, ba dimpotrivă se vaită că nu i-au ajuns…

Găsesc pe cineva amabil, internetul.

Nici măcar nu trebuie să mă mai deplasez ca să deranjez vre-un funcţionar la primărie. Caut o listă cu Cetăţenii de onoare ai oraşului. Domnul Google e incomplet, îmi oferă doar perioada 1993-2010. Consider însă ca e suficient ca să pot discerne cum stau lucrurile. Ce importanţă li se dă oamenilor de cultură şi prin extensie întregului fenomen.

Sunt conferite dacă am numărat bine 44 de titluri de Cetăţeni de onoare în 17 ani, dintre care:

15 sportivi cu şase fotbalişti între ei, capi de listă, Dobrin şi Mutu, 8 politicieni, 7 militari, 3 manageri de mari întreprinderi, 2 străini, 1 elev câştigător al unei olimpiade de matematica, 2 literaţi, dintre care unul cu vârsta de 8 ani Cristian Gava, 2 profesori, 1 regizor de la teatrul de păpuşi, 1 actor, 1 dirijor, 1 soprană.

Să stăm şi să numărăm: dirijorul, actorul, soprana, doi literaţi dacă punem şi copilul minune şi cam atât, că cei doi profesori intră la capitolul educaţie, iar regizorul de la teatru de păpuşi e la cultura mică…

N-aş vrea să fiu interpretat greşit. Avem Filarmonică (acolo se lucrează cu pasiune. (Mulţumim Jean Dumitraşcu!), avem Bibliotecă valoroasă, Muzeu şi Galerie de artă, Centrul Cultural cu activităţi specifice, Teatru pe care îl tot aşteptăm să mai crească, avem Filiala Artiştilor Plastici, Filiala Uniunii Scriitorilor, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, avem două reviste, Cafeneaua Literară şi Argeşul, câteva cenacluri, nenumărate lansări de cărţi, câteva festivaluri, dar lipseşte ceva, nu doar o tradiţie ci mai ales răbdarea de a construi şi entuziasmul, efervescenţa oamenilor care sfinţesc locul, împreună şi nu în dihotomie.

Este Piteştiul oraş cultural? Răspunsul deocamdată îl găsiţi în fotografie dacă priviţi cu atenţie…

Guştere de Bucureşti

Îi invit pe toţi cei care au citit Guşterele (în măsura posibilităţilor) şi au avut de spus cuvinte frumoase, în scris sau în privat, la prima sau la a doua ediţie consistent revizuită şi îmbogăţită, să participe la eveniment! Amintesc doar câteva nume: Magda Grigore, Domniţa Neaga, Marian Barbu, Adrian Suciu, Aurel Sibiceanu, Dumitru Ungureanu, Călin Vlasie. Chiar dacă s-au jucat cu el, i-au spus poveşti şi l-au procopsit cu ceva încredere, nu laşi singur un guştere rebel rătăcit prin Bucureşti.

Pe cei care nu l-au citit îi invit la sfârşitul evenimentului să participe la licitaţie, şi să-l cumpere ca să-l crească, dar avertizez să se grăbească, nu mai sunt mulţi guşteri, specia fiind pe cale de dispariţie.

P. S. Dacă totuşi dintre participanţi ar vrea careva să zică ceva de rău îl invit să fie discret!...

Că Guşterele, e bine crescut, sensibil şi puţin poet, se vede din faptul că a ştiut, să-şi aleagă perechea în duet…(Nu mai ştiu bine cine l-a ales pe cine!)

Când vorbesc în numele meu, crede-mă Ionuţ, ştiu ce spun, Guşterele nu e periculos. El stă aproape, carte lângă carte, şi îşi ascute urechea să nu scape nimic din poezia Danielei Toma.
Evenimentul aici