Frgment din Editia II-a Albastrii, Dosarul, carte abia iesita pe poarta editurii Detectiv literar. In curand si o lansare la Pitesti...
marți, 18 septembrie 2018
luni, 17 septembrie 2018
Transrarăul în versuri şi stampe
e sigur ca piatra a fost pe lume inaintea lui Dumnezeu
Fotografii. Cristina Maria Florescu
Versuri. Ion Toma Ionescu
Ce mai biserică
ce mai biserică
mi-am construit
cu turla între dealuri
îngenuncheate
de ploi
tot mai rar
în clopotniţă
foșnește
dumnezeu
trosnesc
căpriorii
și eu…
vineri, 14 septembrie 2018
Ion Toma Ionescu şi cultul cuvântului
Într-o lume şi
vreme în care se minimalizează mai tot şi în care insignifiantul capătă sensuri
altfel nebănuite, în care aruncarea în derizoriu e cam literă de lege, Ion Toma
Ionescu rămâne consecvent ideii de-a fi fidel muzei şi de-a stărui pe drumul
renaşterii sale literare, din 1995 încoace zicere.
Cel puţin!
Când ai un
astfel de trecut - judecat pe nedrept cândva pentru că A GÂNDIT, lucru de care
nu a profitat niciodată, însă - este inevitabil ca scrierile tale să fe
amprentate vizibil de un anume iz memorialistic.
Ion Toma Ionescu
scrie cu sufletul şi îşi strecoară-n cuvinte mai mult decât o singură poveste
de viaţă, din turnul lui de fildeş şi de bun simţ izvorând pagini absolut memorabile
de literatură şi viaţă.
Forţa scrierii
sale vine tocmai din faptul că lasă acest trecut în urmă, că nu face din el
pretext, că nu se martirizează, că îşi lasă liber şi îndelung liber spritul
scriiturii.
Ei bine, taman
de aici îşi trage el seva scriiturii, din acea mai veche traumă se amprentează
acum o slovă îndelung vorbitoare.
Din acest
oprobiu şi suferinţă scrie el, din această matcă se desprinde scriitura sa, iar
tocmai ea îi dă greutatea unor tâlcuri greu de descifrat altfel.
Indiferent de ce
face - volut liric – omul nostru reuşeşte să încifreze timp şi spaţiu,
personajele sale devenind vii, extraordinar de vizibile, active în actul
narativ.
Toma face din
lector erou principal, deşi el însuşi este aşa ceva, tehnica prozei postmoderne
în care autorul Ion Toma Ionescu este cheia fiind lungimea de undă pe care suntem ademeniţi.
Toma
ştie că numai în urma unei îndelungi şlefuiri diamantul devine valoros, iar
ceea ce ne propune el în această carte are darul de-a contura fabulos schiţe de
portret sau vremuri.
În
scrierile sale personajele sunt ŞI MAI VII - tocmai pentru faptul că omul
care-a dat literaturii române „DOSARUL ALBAŞTRII”, cartea confesiunii sale
umane şi artistice, carte în care nu se face victimă, cum alţii ar fi făcut în
locul lui – în slova lui e viu spaţiul şi timpul, iar acest volum, „Copacul cu
icoană” devine oglinda în care se reflectă o mai altfel de lume şi un mai
altfel de spaţiu.
Ion
Toma Ionescu adună-ntre coperţi o lume care-l gâtuie altfel şi, ceea ce dă un
farmec aparte, o lume ce va fi redefinită în scrieri ulterioare, după cum
frumos suntem avertizaţi încă de la prima respiraţie a cărţii.
Texte
precum „Peceţile lui Zamolxe”, ciclul „tabletelor” sau „Puiul de veveriţă” şi „Stejarul
cu icoană” trădează fericit un om cu un îndelung exerciţiu al scrisului, un om
capabil să reducă la esenţe fiinţări şi poveşti de viaţă, lumi nebănuite sau
doar gândite mişcându-se liber sub un condei extrem de ascuţit pe albul
hârtiei.
Ion
Toma Ionescu aduce-n proza românească celebra temă a jurnalului, vorbeşte
desprea ea dar ea nu există în sine, deşi este peste tot şi pe nicăieri.
Tocmai
această insolită abordare îl face cu adevărat unic şi dă o mai altfel de măsură
perspectivei sale artistice.
Ioan
Romeo Roşiianu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)