Prinţul de Câmpina, Florin Dochia stă în Fotografii mişcate alături de un alt prinţ al literelor, prinţul Tom. Aşa a simţit ochiul Nikon-ului când a extras din memoria inimii mele imaginile cele mai dragi, ca să le aşeze în paginile cărţii.
Pe meridianele hărţii timpului, azi îl sărbătorim doar pe Dochia.
LA MULŢI ANI FLORIN!
În magia legendei, Pasărea Phoenix este o pasăre cu un penaj splendid colorat cu pete de purpură şi aur, cu o durată de viaţă, după Hesiod, de 957 de ani. Când simte că sorocul îi e aproape, îşi construieşte un cuib în ramurile unui stejar în care strânge cuişoare, scorţişoară şi mir, se aşeză peste acestea şi cu ultima suflare înainte să moară, îşi dă foc. Din rămăşiţele de cenuşă se naşte o altă pasăre. Când va prinde puteri, va părăsi stejarul şi-şi va duce cuibul la Templul Soarelui.
Atât de mult a rămas impresionată Simona de dramatismul acestei legende, încât, aproape de fiecare dată la începuturile unui mare turneu, ţine să ne-o readucă în memorie. Adevărul e - că la eleganţa, distincţia şi frumuseţea înnăscută pe care o răspândeşte în jurul ei, la voinţa şi îndârjirea cu care ştie să lupte până la sfârşit, la durata neverosimil de întinsă, păstrând proporţiile, a zborului la înălţime şi gestul de închinare, ofranda adusă cu privirea spre soare, după fiecare victorie, - aduce cu Pasărea Phoenix, până la identificare. Sigur de aceea e respectată şi iubită Simona de spectatori şi de fani pe toate meridianele lumii - pentru că prin spectacolul pe care e în stare să îl producă, cu alura ei de pasăre ce pare fragilă,- poate, cu agilitatea şi sclipirea minţii să înfrângă în bătălie orice adversar, de cele mai multe ori adevărate forţe ale naturii.
Aşa a fost şi în partida de ieri cu Caroline Garcia, când a intrat în teren după o întrerupere de mai mult de o lună, fără să poată călca peste viclenele goluri de aer ce se strecurau prin plasa rachetei. Scorul devenise deja 3-6/ 1-3/ şi nimic nu anunţa întoarcerea rezultatului!
Simţind o durere, odată şi-a amintit legenda şi a chemat o terapeută să întindă pe jos un covor şi să-i maseze umărul cu mir şi praf de scorţişoară, şi să arunce în foc tot ce se întâmplase până atunci.
Din momentul acela s-a ridicat ca să-şi ia zborul din cenuşă, o altă pasăre. Setul al doilea s-a terminat 6-4, iar decisivul vrând să şteargă obrăznicia Carolinei, l-a încheiat repede 6-0. Şi privind către soare, s-a închinat.
P.S. Nu sunt răspunzător de cuvintele mele când scriu despre Simona, ele se leagă şi se dezleagă singure din sinele lor, ca într-o poveste fără sfârşit…
Unul cu file subţiri, unde caligrafiază cu înflorituri de condei, adăugând ceva poze şi petale presate de doi lei, trandafiri şi lalele, care să-i amintească momentele roze, ale vieţii sale.(Nunta, naşterea copiilor, prima carte apărută în librărie şi două trei evenimente de bucurie şi consens general al fericirii publice, declanşate de Nadia Comăneci, Simona Halep sau Hagi, bineînţeles un as cu blazon de bărbat, uneori retras, alteori neînţeles, dar singurul machidon român adevărat.
Celălalt registru are file mai groase, materializate într-un set de numeroase volume numerotate pe căprării, cu cifre romane, tomuri ce fac să trosnească lemnul bibliotecii înălţat în tavane. Fiecare casă de român, nu se există să nu posede în dotare în centrul privirilor un dulap, cel mai mare, unde să-şi ţină o arhiva tristă a dezamăgirilor.
Pe parcurs, din primul registru, revizuind şi blestemându-ţi zilele, eşti obligat să constaţi sinistru, că au rămas doar coperţile, destinul parşiv obligându-te să rupi definitiv filele. Cum să păstrezi în rochie albă de mireasă, nevasta(!?)… (Nicio asemănare cu nevasta personală!) Să strângi anaconda la piept, după scandalul ce ţi l-a făcut pe nedrept, neînţelegând că Mimi blonda, când a găsit-o e drept în furou, tocmai era în teste, la birou… (N-aveai cum s-o angajezi la relaţii cu publicul, aşa străină, este? Fără să-ţi faci o părere avizată, instituţională, deplină să zic!?... Nu era o plăcere imorală, ci o corvoadă banală, altceva nimic! Nicidecum un rai cu senzaţii tari! Ca şef, ai nişte obligaţii de serviciu ceva mai mari.
Despre contextul general fac vorbire în acest post, nu particularizez că n-are rost!
Nu spun o noutate, ar fi o prostie să susţin că registrul fericirii publice în pandemie e divin, dar lipseşte cu desăvârşire!
Constat, cu distanţarea socială adecvată, lumea e puţin răsturnată. Până şi soţiei îi pare că eram mai sigur îmbrăţişat de blonda Mimi, la serviciu(victorie a la Pirus în beneficiu cui?), decât încoronat de virus, al nimănui! Mă spălam bine cu săpun, în trei ape şi, proaspăt îmbălsămat, rămâneam al ei…
Trec mai departe şi mă înfiinţez la ghişeul dezamăgiri de la parlament. Aici mă aşez, floare la ureche, la o coadă veche de şcoală nouă. Ninge, plouă, lungă cât s-ajungă pân’ la Catedrală. S-a descoperit un tezaur şi se-mparte poporului măşti de AUR cu pişcoturi. Dai ce n-ai şi ei voturi! Nemulţumirea e generală. Spiritele sunt aprinse. Se dă şah etern la guvern. Ascult. Se vorbeşte mult printre mireni că Ciolacu s-a înfrăţit cu dracu şi vrea să ducă mielul de Paști în grădină la Cotroceni.
Măi oameni buni n-aţi aflat că Paştele s-a amânat şi curând ajungem pe fundul gropii?...
Bat clopotele la Mitropolie. Cică s-au îmbolnăvit popii cu valul trei de pandemie… Să fim optimişti!
Plai bălai - pamflet sau tabletă...
