vineri, 10 februarie 2023

În paginile Cafenelei literare

             Întotdeauna a fost o bucurie să mă aflu în paginile revistei Cafeneaua literară, una dintre revisele cu personalitate şi stil. Mulţumesc Virgil Diaconu! În acest număr o proză din Alte fotografii mişcate, o carte care încă nu ştie ce vrea, şi, nu are gata nici măcar studiile de fezabilitate...

https://centrul-cultural-pitesti.ro/.../Cafe-02-23-rgb-1.pdf





miercuri, 8 februarie 2023

Mulţumesc Domniţa

 




Numele ţi-l poţi schimba, dar nobleţea nu ţi-o poate lua nimeni şi îi poţi adăuga prin faptele şi bunătatea ta, strălucire!

Am cunoscut-o prin anii 70 ai secolului trecut, când se pregătea la institutul piteştean să devină o dedicată profesoară în slujba limbii române.

Tineri, ne învârteam în jurul revistei Argeş, care în acele vremuri îşi trăia anii de glorie sub conducerea lui Gheorghe Tomozei. E drept evoluam pe orbite diferite, ea aflându-se atunci în cercul lui Ion Popa Argeşeanu, pe o orbită mai apropiată de soare, iar noi, viitori „albaştrii” cum ne-au botezat securiştii, evoluam cumva, la periferie...

O floare rară, Flori Badea, a cărei frumuseţe desăvârşită te tulbura şi te intimida în acelaşi timp. Dar împrietenindu-se cu Claudia, fata de Duminică a grupului din care făceam şi eu parte, ne-am întâlnit ulterior mai des, uneori la şedinţele Cenaclului Liviu Rebreanu, ascultându-ne versurile, ale ei clasice mai muzicale, ale mele mai absconse... Şi cu alte prilejuri când s-au ivit, am avut ocazia să-i apreciez nu doar frumuseţea ci şi modestia.

Aşa îm explic ce mi-a povestit, revăzându-ne după o pauză lungă, trecuseră peste 40 de ani. Îşi schimbase între timp şi numele de floare, cu un nume la fel de potrivit, cel de pe cărţi, Domniţa Neaga. Mi-a povestit atunci, eu nu mai ţineam minte, că într-o seară se făcuse târziu, îi era frică să meargă singură şi m-am oferit eu să o conduc la cămin. Până undeva deasupra gării, unde se aflau căminele studenţeşti, nu era puţin!

Tot drumul l-am parcurs în tăcere, schimbând între noi doar câteva cuvinte. (Expozeul a fost cam lung, dar de fapt aici am vrut să ajung!)

Vorbeam la început de nobleţe. Domniţa, după ce am reluat legăturile, a citit şi a scris despre aproape toate cărţile mele. Am regăsit şi în recenta ei carte apărută la editura Aius, Sufletul cuvântului, două cronici.

Mulţumesc Domniţa, la fel ca în tinereţe, tăcut!...!





duminică, 5 februarie 2023

Fiul măslinului

 


Fiul măslinului
(probabil titlul următorului volum)
Înţepeniseră,
flori
de gheaţă
pe gânduri,
cuvintele.
Rânduri,
rânduri de ochi,
vechi rune,
în nisipul
fierbinte.
Traversam,
beduin clandestin
printre dune
cafenii,
pustiul.
Eram fiul
unui măslin,
pândind umbra
ce tremura
în destin
Ca-ntr-un joc,
clopoţei de vânt
scrumbii colorate
se scuturau
la noroc.
Se apleca
măslinul,
să le ridice
dar stăteau să pice
altele la loc.
Un timp
am rostogolit
clinchetul înfundat
în sarea
nisipului.
Împingeam
din spate
târşit
şi înaintam
câţiva paşi…
Obosise
măslinul.
Se sfârşise
şi apa
şi vinul îndoit...
M-am trezit
din reverie
buimac,
la ultima
scrumbie.
Acum ce mă fac?
Să tac agăţat
de fuiorul
de fum,
ce drum aleg?...
Mi-am şters
cu dosul
palmei
gheaţa subţire
din minte,
şi-am regăsit
în privire
universul întreg
în puţine
cuvinte...

luni, 30 ianuarie 2023

Simo şi Nică a lui Ştefan a Petrei (O paralelă imposibilă)

 


– Ieși copilă cu părul bălai pe-afară și râzi după soare, doară s-o îndrepta vremea!

Așa se pare că i-a zis tata Stere, Simonei, copilă fiind, şi, i-a pus  într-un rucsac racheta de tenis și câteva tricouri, dându-i drumul în lume. La fel cum, pus pe şotii şi glume, Nică a lui Ștefan a Petrei – şi-a ascultat mămuca, părăsind  coclaurii Humuleștilor ca să poată lupta cu năluca oraşului şi balaurii poveştilor. 

Şi copila cu părul bălan a plecat din Constanţa sǎ se lupte în lumea de zmee și sǎ cucerească an de an trofee.

A mai curs ceva vreme, gheme după gheme s-au deşirat în favoarea Simonei, până ce steaua ei a început să strălucească şi zeii din Olimp s-au înghesuit s-o cunoască.  Cum și la Nică, s-a scurs ceva apă pe râul Ozanei, până ce a cântat în biserică în faţa icoanei, în ziua de Paști, rugăciunea “Îngerul a strigat”, spre uimirea humuleștenilor care auzind cu urechile şi văzând cu ochii lor minunea, s-au închinat.

La un moment dat, nu-l cunoștea personal, Simona s-a întâlnit cu Ion Ţiriac pe mare, ţinea strâns timona unui barcaz. Ea era o sirenă pe val prin urmare și, mustăciosul o măsura mustăcind cu necaz. Parcǎ ochia prin lunetă un mistreţ pe domeniul lui de vânătoare.

– Asta mică, înainte sǎ să se fi proiectat,  ca machetă, sǎ se fi înălţat preţ de încă 10 centimetrii!... Cioplită din stâncă sub piele şi brunetă ca Serena! E păcat putea să ajungă cea mai stea dintre stele!

 Ţiriac puiule! Fii băiat de băiat! Nu fii prostănac, ia o ciungă! Îi facem o racheta mai lungă şi s-a rezolvat!...

 Nu mi-am propus sǎ fac paralelisme, nimic nu confirmă mintenaş comparaţia, căci Simona a umblat în adidași de firmă peste mări şi ţări, pe când Nică s-a purtat creanga în cizme ca încălţări, doar prin Iaşi...

Și ghinioanele au fost diferite între Simo şi Nică! Ea nu a dat de bucluc căzând în ispite, sǎ ia râia de la caprele vreunui Irinuc. E drept că l-a avut ca soţ pe Iuruc, dar el avea treabă cu milioanele lui. Şi nici nu s-a lăsat tunsă chilug ca cel mai mirean popă dintre păgâni!

Din considerente etice, Simona a avut doar operaţii estetice la sâni şi la nas… mai recent.

Că e acum suspendată, eu n-am să cred evident niciodată că şi-a făcut-o cu mâna ei, la sfârşit de carieră. Nu avea nici un rost! N-ai însă cum să pui barieră, să te pui pe tine la adăpost de invidia, sau gelozia unei femei, sau unui om de bine...


duminică, 29 ianuarie 2023

Tabletă de guştere

 



Ce şansă au cărţile? Cărţile au şanse destul de mici. Scriem cărţile cu aceeaşi cerbicie cu care ţăranul aruncă în brazdă sămânţa, având speranţa că vremea îi va fi favorabilă, nu vor fi inundaţii, nu va fi secetă, iar bobul aurit de lumina soarelui – înainte ca pâinea cea de toate zilele să se rumenească în ţest – nu va fi năucit de grindină.

O carte se naşte greu, se caută pe sine în cuvintele care rătăcesc în zăpada paginilor, dar autorul nu e niciodată sigur că plăsmuirea lui va avea norocul să încolţească în inima cititorului. Se va bucura cineva de ea? Nu va rămâne sechestrată prizonier în vreo bibliotecă?

Bobul de grâu înfrăţeşte, se multiplică de milioane de ori, povestea lui se regăseşte în pâine. Pâinea e viaţă!

O carte în chivotul ei ascunde milioane de întrebări, porţi deschise luminărilor din altar, litere surori mute, multe pomădate cu fard şi trase la sorţi din alfabetarul de vise… Nu ştii mâine, dacă mai ard lumânările… Şi pentru cine sunt întrebările pentru vii pentru morţi?...

Cartea e ceaţa păsării ucise prima oară de vânătorul care a lansat-o în zbor. Şi el nu ştie dacă va ţâşni din norişorul acela de suflet, izvorul de apă vie