Iarna din suflet

 

Breaking news

 Acum 50 de ani. tot noi eram?

Dacă s-ar şti

că omenirea

îşi ţine fericirea

într-un cip,

am descânta

de deochi

şi am petrece

prin ochi

munţi de nisip,

până ce

am orbi.

Abia atunci

am putea desluşi

în fontul

de întuneric

al literelor

ştirea, care

s-ar putea adeveri,

că frontul

atmosferic

şi fericirea

nu au

circuitul bine

definit.

Vocea Români

 

              

          S-a întâmplat un miracol. Românii au învăţat să voteze! N-au stat de-o parte. De data asta s-au implicat mulţi, ascultând Vocea României cea adevărată, înălţată cu un diez într-un sezon inspirat. Nu supralicitez!

              Nu s-au lăsat seduşi votanţii de verbiajul lui Horia, o idee mai răruţ în conţinut. Conţinutul translatase de la faun către generoasa Teo, pe acelaşi scaun. Ea alăptase în fugă!… Când să se mai îmbrace?... Pentru mine Teo rămâne o revelaţie frumoasă şi îmi place sincer ce mă lasă să văd şi să aud, din ea.

              Rămânând cu antrenorii la scaune, am trecut la macho Smaili, toreador cu experienţă(Nu cred că-mi va cere daune pentru vorba proastă!). Sigur pe el, a crezut că va face audienţă printre votanţi, doar plimbând legat cu sfoară prin oraş şi la ţară, un centaur cu coarne de aur şi voce de uriaş.

              L-am auzit pe Smiley fredonând dinainte un solo câştigător. Mişto Brosca ţestoasă! Haili , hailo… Asta se-ntâmplă destul de rar şi se pare că prea optimist, a răsucit cheia în broască la Maxim prea tare. Bine că nu s-a dezintegrat în alergare!

              Şi am ajuns la Irina Rimes cea mai sensibilă dintre dive. Un vis care niciodată nu-i de-ajuns. Nu ştiu din ce motive nimereşte întotdeauna aproape de Tudor. N-am un răspuns! A scris şi în Times! Ba îl iubeşte, ba îl urăşte! Şi el insensibil se aşează mereu între ape, aruncând vorbe. Ai zice că dă la peşte.

              Ce mult şi-ar fi dorit Irina să câştige trofeul cu Vlăduţ Musta. Ar fi fost frumos! E jocul ăla pe dezbrăcate, ca un pariu, să-l lase ţuţ pe Tudor!... Privind zbanghiu şi cu jind cum fusta ei nu lunecă pe jos.

              Despre Tudor Chirilă nu mai e nimic de zis. Îi ştim clasa! Meritul lui e doar că şi-a găsit Căpităneasa. O bogăţie de voce şi prinţesă la 19 ani şi jucând cu ea într-o piesă pe Câmpia Libertăţii de la Blaj i-a dat curaj.

              Se vor găsi contestatari. Se vor da alţii în spectacol. Important că s-a-ntâmplat un miracol şi românii au învăţat să voteze.

              Ne aşteaptă alegerile de la anul, nu-s puţine! E bine că e timp pe fonduri europene să construim în tot locul, scene şi să cerem candidaţilor dacă vor să candideze, să ne cânte Ciocârlia sau Fantoma de la operă, pe o singură voce.

              Vocea României!

              Felicitări tuturor! Felicitări PROTV!

69

 

15 decembrie în calendar este ziua lui Ioni

şi e sigur că au început sărbătorile.

Am ceva emoţii, au toţi campionii,

nu-i uşor să te menţii campion … la pahar.

De ziua soţiei ne pregătim special cu toţii.

Nevastă-mea iubeşte într-un hal fără hal,

florile şi nepoţii.

În treaba asta cu florile, ei ne salvează. Eu mai rar...

Fica cea mare organizeaza evenimentul

într-un stil elegant, eficient şi original.

Tortul vine prin fiica cea mică

de la cofetăria Irina, adică jos pălăria!

Şi momentul lui Puiu punctează.

Să fie rece băutura

când se scoate friptura

din cuptor. Şi ce mult contează! O bei mai cu spor.

E singura data când vrea nu vrea

o ţinem pe Ioni la locul de onoare al miresii

În capul mesii. În rest e regină

în bucătăria sa.

Misiunea cea mai importantă tot eu

o am, îmi spun rugăciunea la geam,

trag aer în piept şi închin mereu

pahar după pahar!

Îmi sare în ajutor nevasta

să-mi arate că nu m-ar lăsa la greu

nu se poate să fiu singur

aşa de capul meu!... Nici măcar!

La mulţi ani Ioni, numa să ne fie ca acuma sau mai bine!

 

Cură de slăbire

 

(Mic dejun cu ou şi cafea)

 

Sunt în întârziere. După orar ar fi trebuit să fi servit deja micul dejun. Azi sunt bucătar. Citesc din reţetar; patru ciupercuţe, un ou prăjit fără ulei, trântit în castron cu mărar peste câţiva tăieţei de bacon tăiaţi mărunt şi puşi la foc mic, în tigăiţa mea specială. Alături într-un ibric mic, foarte mic de alamă(nu-i o dramă mai faci sacrificii când ai abuzat în timp de delicii), fierbe o cafeluţă fără nici un procent de zahăr prefiert în apă, să-mi asigure confortul şi resortul unui trai de mahăr decent, jumătate în rai, jumătate în groapă, evident...

Scot ciupercuţele pe masă şi oul din frigider. Tai baconul tăieţei. Îl pun în tigaie cu puţin ulei. Oul e tare, coaja lui nu se-ndoaie, parcă-i de fier. Mă chinui, dar până la urmă reuşesc. Nevastă-mea se uită la televizor, tace şi mă lasă în pace discretă, cât să mă desfăşor de parc-aş fi singur pe planetă. Mai trage din când în când ochiul pe vizor, să nu fac vreo năsărâmbă.

Şi, cum e natura strâmbă câteodată în gând, taman în clipa aia a intrat văpaia soarelui într-un dâmb de nor. Virez ca din avion, ocolind tigaia şi deversez interiorul oului, ţintind chiuveta. Cojile le expediez direct în castron...

Gălbenuşul pe rozeta de scurgere, e ca ochiul boului în faliment! Ochiul sau boul?... Nu, oul evident!

În acel moment mi-aş fi dorit o disjungere de la eveniment. Bine că nu l-am întins pe covor(!), oul... Nu pricep de ce râde nevasta!...

Başca după treaba asta, prefer cafeaua fierbinte, o turnasem în ceaşcă dinainte şi începuse să se răcească. Nu mai ieşeau aburi din ea, şi am băgat-o în frigider să se-ncălzească. Aşa ceva!...

(Dintr-o carte nouă de tablete la care lucrez)