Plai bălai

              Tot mai mult îmi place Dacian Cioloş! În ciuda gângăvelilor unui Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu, infractori cu acte în regulă sau în curs de alcătuire. Cei doi, mă uitam şi azi în parlament la discursurile lor opace, mincinoase - ne trag înapoi în noaptea minţii lor în care străluceşte doar ideea că majoritară în România rămâne prostia!

Noptile Bucurestiului. 17.09.2016

Despre o anume bucurie a luminii şi vieţii. Nopţile Bucureştiului ca şi zilele unui Bucureşti pe care ni-l dorim. Vezi video cu sărbătoarea şi jocul de artificii superb de la Casa Poporului. Ce plăcută poate fi emoţia unor clipe care trec de partea frumosului (dincolo de calcule şi învrăjbiri mărunte), pe care doar omul le poate închipui şi le dă măsură.

Tot ieri am putut vedea la televizor Concertul de vară din grădina Palatul Schönbrunn, al Orchestrei Filarmonice din Viena, oferit vienezilor în fiecare an gratuit din 2004 încoace. O sărbătoare a muzicii, o încântare! Am avut ocazia să-mi port paşii prin acea grădină, să urc la Gloriette şi să privesc Viena de sus în toată măreţia ei neclintită de secole. O să dau câteva imagini şi de acolo.

Prin asemenea întâmplări ce unesc spiritele şi înalţă sufletele ne putem situa de partea bună a lucrurilor, păstrându-ne identitate, preţuind valorile noastre şi ale celorlalţi, putem deveni europeni plasând Bucureştiul între marile capitale: Paris, Londra, Viena, Madrid, Berlin, Roma…

Licitaţie de Guşteri şi Arginturi

Dacă ar fi să desluşesc păreri avizate, a mea şi încă două trei ale unor confraţi dezinteresaţi, cărţile mele cele mai bune de până acum au fost scrise. Argintarium la poezie şi Guşterele ca roman. Mai am câteva exemplare imobilizate în bibliotecă şi aş vrea să le redau libertatea de exprimare. Dacă doreşte cineva să cumpere, scrieţi-mi o adresă în mesageria privată pe Facebook. În măsura în care voi putea să onorez cererile, o voi face! Era să uit. Rabatul pentru critici funcţionează ca obligaţie aferentă lecturii... Altfel nu se pune!

De-aş fi Rocinanta...

Tablete în alb şi negru
US Open

Camera rămâne fixată îndelung pe silueta neclintită a Serenei, impenetrabilă ca un Sfinx, aşezată pe scaunul ei al cărui spătar îl testase încă de la venire. Îşi roteşte marţială privirea uşor nemulţumită pe deasupra tribunelor cu locuri încă neocupate, apoi metodic îşi scoate mai întâi sticla cu apă, prosopul şi cu mare atenţie îşi alege din mănunchiul de rachete aflate în geantă, după un cod anume ştiut doar de ea, racheta câştigătoare.

O ridică deasupra capului şi o roteşte cu vigoare de parcă s-ar fi pornit dintr-o dată elicea uriaşă a unei mori de vânt.

De partea cealaltă Simona intrase de mult în teren, efectuând mişcări uşoare de încălzire şi afişând nerăbdarea de a începe partida şi fredonând refrenul Glasul roţilor de tren.

Şi partida începe cu Serena la serviciu, după ce în treacăt îi făcuse semn lui Muratoglu că poate să-şi activeze calculatorul de numărare a aşilor.

Se ajunge destul de repede la capătul setului, 6-2, cu o unică sincopă după 3-0.  Un ghem lung ce putea produce o egalare la 3-3, nesperată pentru Halep, oarecum timorată, negăsindu-şi încă ritmul şi liniştea interioară cu care se aşterne la drum o locomotivă electrică. Părea tensionată ca o locomotivă cu aburi ce înghiţise prea mulţi cărbuni. Până la urmă pierde pe mâna ei ocazia de a înmuia stânca de gheaţă din faţă.

Abia în setul al doilea lumea începe să vadă cât de mult poate creşte Simona, chiar dacă primul serviciu avea s-o trădeze cu încăpăţânare până la finalul partidei. Sunt desenate cu imaginaţie, râuri înfurcate şi altiţe, se rotunjesc unghiurile şi pe planşa albastră se brodează din ce în ce mai frumos ca la o ie de tezaur romanesc pe margini şi la mâneci, paiete colorate, mărgele şi fir de aur.

Spectacolul tensionat trăieşte, iar tribuna freamătă când marele taur pare încolţit de elegantul şi firavul toreador.

Simona câştigă al doilea set epic şi se deschide într-un zâmbet generos ca floarea soarelui îmbrăţişând tribuna care deja se înclinase de partea celui curajos.

Până la urmă n-a fost să fie! În setul trei serviciul a făcut diferenţa. Trebuie să recunosc am văzut-o pe româncă dând şi servicii mai bune.

Oare contează, încă o înfrângere în faţa celei mai mari tenismene probabil din toate timpurile? De câte ori Don Quijote, bătut şi părăsit pe marginea drumului, s-a ridicat continuându-şi aventura. Ce dacă Halep, hidalgo al nostru fabuloso este femeie şi alesul, care-o fi el, nu-i o Dulcinee del Toboso? Darren Cahill, Sancho Panza, cel antrenor, tot va fi odată guvernator al insulei!
P.S.

Ce n-aş da în povestea asta să fiu şi eu, ori Rocinanta, calul lui Don Quijote, ori Cervantes-ul ăla care ţine jurnalul…

 

Războiul S-telelor

Tabletă în alb şi negru

Realist analizând e dificil să ajungi la un rezultat favorabil pentru Simona Halep în meciul de azi cu Serena Williams pe datele care sunt la vedere în piaţă, riguros şi fără dubii aşezate superior pe talgerul de aur al incontestabilei campioane.

Cred că doar Serena în competiţia cu ea însăşi, dacă i se pune un cârcel în călcâi, sau un imaginar picamăr îi bate mai întâi un cui de argint în minte, doar aşa ai putea imagina că s-ar putea abate grindina peste o vară fierbinte.

Să fie Simona fata cea rea care aduce grindina? Mingile ei, ca nişte guguloaie de gheaţă să pârjolească locul cu verdeaţă din terenul îngrăşat cu steroizi şi anabolizante de grădinarul şef Mouratoglou?

Dacă mă uit la Simona cât de plăpândă pare, uşoară în alergare ca un nor Nimbus pe cer, în comparaţie cu norul negru de cocs şi fier din faţă, mă gândesc că ea ar putea fi fata care aduce doar, o ploaie cu soare…

Dar dacă luăm în calcul încotro merge planeta şi trendul încălzirii globale, încet-încet soarele subţiază, nu? stratul calotei glaciale. Depinde cum loveşti cu racheta ca să şi crape…

Hai Simona! Ţinem aproape!