Am hotărât să deschid o pagină nouă, unde săptămânal, să scot la lumina si
să lustruiesc postări mai vechi, care cred eu că sunt bine scrise. Vizitaţi Bijuterii
de familie. Azi vă ofer :
vineri, 16 septembrie 2011
joi, 15 septembrie 2011
Lupta soldatului cu umbra sa
a soarelui cocoaşă
se întinde leneşă
în afară
oştire înfrântă
iarba uscată
se târăşte
printre copaci
doar o fâşie
proaspăt arată
vie şi murdară
flutură steagul
pe ogorul arid
de-atâta luptă
viaţa însăşi
stalactită
ca o lance tandră
îşi prelungeşte coasta
în trupul sleit
stau rezemat
la un capăt
de lance
cu celălalt capăt înfipt
în umbra mea
prizonieri
eu şi ea
într-o cocoaşe de foc
dintr-un cer
răsturnat
eu - flamura umbrei
şi ea - bravul soldat
miercuri, 14 septembrie 2011
La Deveselu se taie buricul...
Plai bălai -
pamflete politice
Breaking News. 02.02,2012,
Cod galben de ninsori. Gabriel Oprea:
Armata e pregătită să intervină.
La Deveselu se taie buricul
De
comuna Deveselu prima oară am auzit când eram în armată. Soldat neinstruit în
plutonul spate de la Remetea Mare, adică între gospodari, ăia de umplutură cu
aprovizionarea. Nu eram de loc o mare sculă, ci ochelaristul slab, nesuferit, care repară măștile de gaze.
Nici
măcar nu știam să-i lustruiesc, din vorbe, să trăiesc mai bine stelele
maiorului, șeful meu, chimistul unității și nici bocancii cum ma invata Firicel Virgil, un amic de-al meu.. Trebuie să recunosc
că maiorul era mai taciturn decât mine. Toată ziua inspecta grijuliu măștile să
nu pătrundă ipotetic gazul pe sub prăpăditele alea de membrane îmbătrânite din
filtru. Bag samă, simțise în ultimul război direct pe pielea lui cum te
învăluie viclean gazul otrăvitor, insinuându-se cu mirosul lui ascuțit.
–
Du-te mă ochelaristule la magazie și cere o pereche de încălțări pentru mine,
dar să fie moi! Mă proteja, constatase cât de „priceput” sunt și vigilent, nu
mă lăsa nici la trageri și nici la instrucție, să-l fac de râs în lupta
deschisă cu potențialul dușman. Era mai sigur când mă știa că înot „în spatele
frontului”, în magazia imensă a marii unități de la Gearmata, pipăind bocancii
în căutarea acelora speciali, cu piele moale, catifelată, ca de căprioară cum
mi se ordonase. Magazionerul, un plutonier-major, era vorbit cu maiorul și-mi
descuie o cameră unde tocmai se descărcase un munte de bocanci.
–
Ochelaristule, dacă tot îi pipăi să-i așezi pe rafturi.
Castelul
Mariei Tereza, unul dintre multele risipite prin Transilvania, abia intrase în
patrimoniul armatei. Atunci îl cuceream, vopsindu-i pereții, lustruindu-i
zidurile exterioare, reamenajând aleile parcului, dar cel mai greu am pătimit
când să curățim beciurile în care de zeci de ani, neatinși, colcăiau viermii și
râmele. Acolo trebuiau amenajate depozitele de cartofi pentru Marea Unitate.
Bega
curgea leneș sub umbra copacilor, dar n-aveam voie s-o tulburăm cu trupurile
noaste îmbâcsite de transpirație. Trebuia păstrată limpede, la o anumită oră
veneau fetele generalului, se dezbrăcau amândouă pe mal și se-aruncau despicând
apa sub privirile noastre flămânde. Nu era voie să privim, dar cine ne oprea să
admirăm cum se oglindea soarele.
Într-o
zi a venit generalul în inspecție. I-am rătăcit numele. Rotund, imens, se dădea
de-a rostogolul când mergea cu o vivacitate greu de stăpânit. Abia se țineau
după el ofițerii. A ordonat să se facă pe mal o piscină împrejmuită, să nu-și poată plimba obraznic
soldatul privirea.
Firicel
a fost mutat mai târziu în unitate, de la Deveselu, unde făcuse perioada de
instrucție. Un oltean măsliniu cu care m-am împrietenit oarecum. Era soldat fruntaș
și ca toți oltenii curând avansat căprar. Cu miere pe limbă când apărea un „Ta'major”.
mă tot învăța să fiu
supus, că armata e lungă. Dreptu-i! Ni s-au cam lungit urechile cu încă două
luni peste perioada normală. Ne-au prins evenimentele din Cehoslovacia taman
când să ne liberăm.
Am
mai auzit de Deveselu acum, când cu americanii și scutul antiatomic. Nu trebuie
să fii mare sculă, te prinde întâmplarea de ceafă, te scutură puțin și îți zice
tam-nisam: „De mâine, tu ești buricul pământului!” Şi n-ai decât!... Așa și cu
Deveselu.
L-am
văzut aseară la televizor pe primarul de la Deveselu. Degeaba Președintele
nostru și Obama nu-ş’ ce probleme tratau în secret după biroul oval al Monicăi
Lewinsky. Mi-am dat seama că toată sforțarea lor e inutilă. Ratingul nu era la
ei.
Buricul, măi oameni buni se taie la Deveselu! Aici sunt problemele ale mari
și cine să le rezolve dacă nu primarul?
Păi când va coborî americanul din avion cu scutul,
obosit de drum lung și va bate în poartă la țața Vetuța să cumpere o oală de
lapte bătut, ce să înțeleagă biata femeie? Că atunci când veniră rușii, în
tinerețile ei avea altfel de resurse lingvistice. Acum, n-are decât să meargă
la cursurile intensive de limbă engleză inițiate de primar, bată-l norocul!
Și
tot primarul s-a îngrijit să construiască și să inaugureze în comună piscină
modernă pe fonduri europene, rechemând toate fetele din sat să lase dracu
străinătățurile și să se întoarcă să pună-n valoare frumusețile patriei acasă,
în cadrul lor natural. Le-a instruit intensiv explicându-le că atunci când vor
veni americanii la piscină, nu trebuie să se ascundă sub costumele alea de baie
indecente. Să dăm jos toate barierele, să vadă bravul soldat Ryan că am înțeles
cum ne apără, scutul antiatomic.
Primarele,
mai e mult până la vară!
marți, 13 septembrie 2011
Timpul vidrei
roi de lăcuste
izbind retina
în vria
acelor de ceasornic
precum ştergătoarele
de parbriz
fragmentând rigoarea
ploii
un bici de foc
sparge pârloaga norilor
cine sunt să fiu
eu
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale
poate meteoriţii
în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
vor deschide hublouri
în interiorul literei vii
la început
cuvântul a fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţi în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul
numai din mare
se întrupează
zeiţa
şi tot în mare corăbiile
se întorc din păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
lemnul de chiparos
e timpul vidrei
roi de lacuste
devorează
nisipul
clepsidrei...
luni, 12 septembrie 2011
Ţapinarii cerului
cu pieptul dezgolit
primenesc vorbele
rugăciunii
sub piele
diluviul mă strânge
precum coaja
unui copac
dacă spinarea fulgerului
ar fi fost ursită
să spargă cercul de nori
poate că ploaia
n-ar fi rămas
nesfârşită
doi câte doi
perechi
urcăm pe corabie
mireasmă de sare
apa trece curând
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba timpul
înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi prelung
cară cu plutele
lemn
de stejar
doar în cer
a rămas pământ
pe un vârf de munte
un platou
cu pădure
de cruci
singuri peştii
uitaţi în adânc
tăcuţii peşti
tresar năluci
în ecoul
loviturilor
de secure
Ciobănaş la oi m-aş duce. In loc de cronica sportiva
Dupa meciul Gaz Metan -Steaua 0 - 3
Tastatura asta ca un şotron pe asphalt
mi-a înţepenit toate gândurile.
Nu mai pot executa nici un salt,
piruietele-s ţăndări, ca scândurile.
Literele s-au ascuns sub zăvor,
s-au disipat interspaţiile.
E ca o labărţare de nor
ce mi-a ucis incantaţiile,
inspiraţiile,
intubaţiile,
ovaţiile
oraţiile…
Vai Steaua mea!
... steaua lui
de cioban
sadea!
Si-a ciobit colţul de Metan.
Bravos măi Gazule!
Pustaieşte-i
pe toţi
becalitroşii aştia
ce se dau cocoşi!
La Stadionul Naţional
acum când scriu
e linişte.
În stal, încolţeşte gazonul,
e viu.
Vin ploile,
poştalionu-i aproape.
Grijă mare să nu-şi scape
oile
Becalitronul,
că rămâne terenul pustiu,
numai bun de şotronul...
numai bun de şotronul...
sâmbătă, 10 septembrie 2011
Tinereţea ne-a căzut de pe umeri
ochii pândind
la geam
în încercănata
memorie
se clatină noaptea
ca o leoaică rănită
gura-i de foc
scuipă vipere
în spatele draperiilor
răvăşiţi
ca două corăbii
cu catargele asuprite în ţărm
de furnici şi de greieri
presărăm nisipuri
cât să umplem ruina
din obositele chipuri
curge ora din turn
în oglindă se lasă ziua
însinguraţi
ne privim
tinereţea ne-a
căzut
de pe umeri
ca o hlamidă a umbrei
vineri, 9 septembrie 2011
Pântecele gol al tinerţii
desferecat
pântecele gol al tinerţii
încins cu litere-tulpini
de păpădie
sărutul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni
cu strigătul în lanţ
sorbind
mirat pe buze
stropi de apă vie
şi împrejur
aripi de schije
stârnite
în buricele
degetelor
ochii mei crăpaţi
aburind
mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije
...muşc cu grjă scoarţa
copacului
inima e tot verde
doar literele
s-au ingroşat literele
si genunchii
sunt zgâriaţi
de pietre
miercuri, 7 septembrie 2011
Pluta de piatră
în ochiul
rănit
ca o dimineaţă
în rouă
insula
se scufundă
poate e vina
celui lovit
sau piatra
dinadins
încercuită
de ape
dacă ai un fiu
el va ucide
clipă de clipă
surpând
în inima ta
însăşi viaţa lui
ca un dans
ne’ntrerupt
când muzica tace
si ecouri
rostogolite
către plajă
irump
marți, 6 septembrie 2011
''Les Bleus'' – pui de Crevedia.
S-a mai văzut în tradiţia locului, aici la noi, o babă să-şi bată găina ca să-i facă ouă de aur. Problema e, ce tactică să aplici? Cum îl încolţeşti pe pintenat ca să-i jumuli penele alea frumos colorate? Să-l laşi pe gazon în pielea goală, în mijlocul stadionului, ăl nou, în ovaţiile celor 50000 de spectatori, aţâţaţi de mirosul simţit în nări. Staţi liniştiţi că nu e miros de sânge, n-avem noi treabă cu Dracula. Suntem un popor imaginativ. Deja cocoşul, l-am ridicat în rang, e un curcan la tavă rumenit, ca să-i băgăm în seamă şi pe venetici, vai mama lor de americani.
Toată noaptea de dinaintea partidei, a gândit Piţurcă. A gândit şi a dat cu zarul. Ca un făcut, din orice poziţie arunca, şi cu stânga, şi cu dreapta, după ce se rostogolea blestematul ăla de zar, arăta numai 2-1.
Bine că nu ne-a luat Dumnezeu toate minţile, să rămânem la mâna lui Piţi! Bine că avem guvern şi are cine să gândească pentru noi! Abia acum se recunoaşte clarviziunea Elenei Udrea, când cu brandul de ţară.
(O umbră de incertitudine se lasă grea peste firul poveştii, cititorul neînţelegând unde bate mingea autorelui.)
– Păi, nu e inaugurarea stadionului? nu organizează alde Oprescu, o sindrofie?...
–?!...
– Nu trebuie ca echipa adversă să facă onoare ceremoniei, să participe la eveniment?
–?!...
– Oprescu, burlac fiind, aduce frumuseţile patriei, blondele – şi Nuţi, vine cu frunzele.
Parcă începe să se lumineze nocturna.
Fetele, n-au decât să-şi poarte cu eleganţă brandul naţional, că sigur Ribery, Benzema, Govou, băieţi sensibili, se dedulcesc la vegetale.
Doamne-ajută! Dacă diseară în teren “Les Bleus”, “cocoşii”, vor aduce mai mult a “pui de Crevedia”, îmi pun şi eu la butonieră frunza şi promit să votez tot cu Nuţi la viitoarele alegeri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)