vineri, 16 septembrie 2011

Virus


rămâne aerul
atârnat de inele
precum căldări cu mortar         
balansând  pe schele

nu mai pui bază
pe scripeţi
şi nici  pe poduri
apele sunt dezlegate în noduri

şi-n clorofilă verdele
dansează eteric
precum balerinele
pe muntele sferic

golit de ziuă
cerul în noapte
zdrobeşte- n piuă
stelele coapte

gold gold
gol pustiu
spiritul apusenilor
apriorii târziu

în mireasă dospeşte
un viitor criminal
sămânţa virusului
pâlpâie într-un portal

îmi ies din  mire
Dumnezeu nesfârşit
îmi dă de ştire
că n-am murit

Bijuterii de familie


Am hotărât să deschid o pagină nouă, unde săptămânal, să scot la lumina si să lustruiesc postări mai vechi, care cred eu că sunt bine scrise. Vizitaţi Bijuterii de familie. Azi vă ofer :

joi, 15 septembrie 2011

Lupta soldatului cu umbra sa


a soarelui cocoaşă
se întinde leneşă
în afară

oştire înfrântă
iarba uscată
se târăşte
printre copaci
  
doar o fâşie
proaspăt arată
vie şi murdară
flutură steagul
pe ogorul arid
  
de-atâta luptă
viaţa însăşi
stalactită
ca o lance tandră
îşi prelungeşte coasta
în trupul sleit

stau rezemat
la un capăt
de lance
cu celălalt capăt înfipt
în umbra mea

prizonieri
eu şi ea
într-o cocoaşe de foc
dintr-un cer
răsturnat

eu - flamura umbrei
şi ea - bravul soldat

miercuri, 14 septembrie 2011

La Deveselu se taie buricul...

superbebe.ro


Plai bălai - pamflete politice

            Breaking News. 02.02,2012,

Cod galben de ninsori. Gabriel Oprea:

Armata e pregătită să intervină.

La Deveselu se taie buricul



De comuna Deveselu prima oară am auzit când eram în armată. Soldat neinstruit în plutonul spate de la Remetea Mare, adică între gospodari, ăia de umplutură cu aprovizionarea. Nu eram de loc o mare sculă, ci ochelaristul  slab, nesuferit, care repară măștile de gaze.

Nici măcar nu știam să-i lustruiesc, din vorbe, să trăiesc mai bine stelele maiorului, șeful meu, chimistul unității și nici bocancii cum ma invata Firicel Virgil, un amic de-al meu.. Trebuie să recunosc că maiorul era mai taciturn decât mine. Toată ziua inspecta grijuliu măștile să nu pătrundă ipotetic gazul pe sub prăpăditele alea de membrane îmbătrânite din filtru. Bag samă, simțise în ultimul război direct pe pielea lui cum te învăluie viclean gazul otrăvitor, insinuându-se cu mirosul lui ascuțit.

– Du-te mă ochelaristule la magazie și cere o pereche de încălțări pentru mine, dar să fie moi! Mă proteja, constatase cât de „priceput” sunt și vigilent, nu mă lăsa nici la trageri și nici la instrucție, să-l fac de râs în lupta deschisă cu potențialul dușman. Era mai sigur când mă știa că înot „în spatele frontului”, în magazia imensă a marii unități de la Gearmata, pipăind bocancii în căutarea acelora speciali, cu piele moale, catifelată, ca de căprioară cum mi se ordonase. Magazionerul, un plutonier-major, era vorbit cu maiorul și-mi descuie o cameră unde tocmai se descărcase un munte de bocanci.

– Ochelaristule, dacă tot îi pipăi să-i așezi pe rafturi.

Castelul Mariei Tereza, unul dintre multele risipite prin Transilvania, abia intrase în patrimoniul armatei. Atunci îl cuceream, vopsindu-i pereții, lustruindu-i zidurile exterioare, reamenajând aleile parcului, dar cel mai greu am pătimit când să curățim beciurile în care de zeci de ani, neatinși, colcăiau viermii și râmele. Acolo trebuiau amenajate depozitele de cartofi pentru Marea Unitate.

Bega curgea leneș sub umbra copacilor, dar n-aveam voie s-o tulburăm cu trupurile noaste îmbâcsite de transpirație. Trebuia păstrată limpede, la o anumită oră veneau fetele generalului, se dezbrăcau amândouă pe mal și se-aruncau despicând apa sub privirile noastre flămânde. Nu era voie să privim, dar cine ne oprea să admirăm cum se oglindea soarele.

Într-o zi a venit generalul în inspecție. I-am rătăcit numele. Rotund, imens, se dădea de-a rostogolul când mergea cu o vivacitate greu de stăpânit. Abia se țineau după el ofițerii. A ordonat să se facă pe mal o piscină  împrejmuită, să nu-și poată plimba obraznic soldatul privirea.

Firicel a fost mutat mai târziu în unitate, de la Deveselu, unde făcuse perioada de instrucție. Un oltean măsliniu cu care m-am împrietenit oarecum. Era soldat fruntaș și ca toți oltenii curând avansat căprar. Cu miere pe limbă când apărea un „Ta'major”. mă tot învăța să fiu supus, că armata e lungă. Dreptu-i! Ni s-au cam lungit urechile cu încă două luni peste perioada normală. Ne-au prins evenimentele din Cehoslovacia taman când să ne liberăm.

Am mai auzit de Deveselu acum, când cu americanii și scutul antiatomic. Nu trebuie să fii mare sculă, te prinde întâmplarea de ceafă, te scutură puțin și îți zice tam-nisam: „De mâine, tu ești buricul pământului!” Şi n-ai decât!... Așa și cu Deveselu.

L-am văzut aseară la televizor pe primarul de la Deveselu. Degeaba Președintele nostru și Obama nu-ş’ ce probleme tratau în secret după biroul oval al Monicăi Lewinsky. Mi-am dat seama că toată sforțarea lor e inutilă. Ratingul nu era la ei.

Buricul, măi oameni buni se taie la Deveselu! Aici sunt problemele ale mari și cine să le rezolve dacă nu primarul? Păi când va coborî americanul din avion cu scutul, obosit de drum lung și va bate în poartă la țața Vetuța să cumpere o oală de lapte bătut, ce să înțeleagă biata femeie? Că atunci când veniră rușii, în tinerețile ei avea altfel de resurse lingvistice. Acum, n-are decât să meargă la cursurile intensive de limbă engleză inițiate de primar, bată-l norocul!

Și tot primarul s-a îngrijit să construiască și să inaugureze în comună piscină modernă pe fonduri europene, rechemând toate fetele din sat să lase dracu străinătățurile și să se întoarcă să pună-n valoare frumusețile patriei acasă, în cadrul lor natural. Le-a instruit intensiv explicându-le că atunci când vor veni americanii la piscină, nu trebuie să se ascundă sub costumele alea de baie indecente. Să dăm jos toate barierele, să vadă bravul soldat Ryan că am înțeles cum ne apără, scutul antiatomic.

Primarele, mai e mult până la vară!





marți, 13 septembrie 2011

Timpul vidrei


roi de lăcuste
izbind retina
în vria
acelor de ceasornic
precum ştergătoarele
de parbriz
fragmentând rigoarea
ploii

un bici de foc
sparge pârloaga norilor
cine sunt să  fiu eu
şi-a pierdut steagul
liberul arbitru
în cursa nebună
a întrebărilor
esenţiale

poate meteoriţii
în tăcerea
întinsă a câmpiei
dezmierdând
pielea de bivoliţă a nopţii
din loc în loc
vor deschide hublouri
în interiorul literei vii

la început
cuvântul a  fost
ca o piatră aruncată
în mare
şi marea învolburată
înghiţi în burta ei uriaşă
de balenă rapace
focul

numai din mare
se întrupează  zeiţa
şi tot în mare corăbiile
se întorc din păduri
unde corăbierii altădată
şi-au ascuţit săbiile
muşcând adânc
lemnul de chiparos

e timpul vidrei

roi de lacuste
devorează
nisipul
clepsidrei...

luni, 12 septembrie 2011

Ţapinarii cerului


cu pieptul dezgolit
primenesc vorbele 
rugăciunii
sub piele
diluviul mă strânge
precum coaja
unui copac


dacă spinarea fulgerului
ar fi fost ursită
să spargă cercul de nori
poate că ploaia
n-ar fi rămas
nesfârşită


doi câte doi
perechi
urcăm pe  corabie
mireasmă de sare
apa trece curând
peste bordul înalt
năpădeşte
precum iarba timpul  


înşiraţi pe zare
îngeri ţapinari
în convoi prelung
cară cu plutele
lemn
de stejar  


doar în cer
a rămas pământ
pe un vârf de munte
un platou
cu pădure
de cruci


singuri peştii
uitaţi în adânc
tăcuţii peşti
tresar năluci
în ecoul
loviturilor
de secure

Ciobănaş la oi m-aş duce. In loc de cronica sportiva

Dupa meciul  Gaz Metan -Steaua 0 - 3

Tastatura asta ca un şotron pe asphalt
mi-a înţepenit toate gândurile.
Nu mai pot executa nici un salt,
piruietele-s ţăndări, ca scândurile.

Literele s-au ascuns sub zăvor,
s-au disipat interspaţiile.
E ca o labărţare de nor
ce mi-a ucis incantaţiile,
inspiraţiile,
intubaţiile,
ovaţiile
oraţiile…
Vai Steaua mea!
... steaua lui
de cioban
sadea!
Si-a ciobit colţul de Metan.
Bravos măi Gazule!
Pustaieşte-i
pe toţi
becalitroşii aştia
ce se dau cocoşi!

La Stadionul Naţional  
acum când scriu
e linişte.
În stal, încolţeşte gazonul,
e viu.
Vin ploile,
poştalionu-i aproape.

Grijă mare să nu-şi scape
oile
Becalitronul,
că rămâne terenul pustiu,
numai bun de şotronul...

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Tinereţea ne-a căzut de pe umeri


ochii pândind
la geam
în încercănata
memorie
se clatină noaptea
ca o leoaică rănită
gura-i de foc
scuipă vipere

în spatele draperiilor
răvăşiţi
ca două corăbii
cu catargele asuprite în ţărm 
de furnici şi de greieri
presărăm nisipuri
cât să umplem ruina
din obositele chipuri

curge ora din turn
în oglindă se lasă ziua
însinguraţi
ne privim

tinereţea  ne-a căzut
de pe umeri
ca o hlamidă a umbrei

vineri, 9 septembrie 2011

Pântecele gol al tinerţii


desferecat
pântecele gol al tinerţii
încins cu litere-tulpini
de păpădie

sărutul viu
ca o capcană
rostogolindu-se-ntre sâni

cu strigătul în lanţ
sorbind 
mirat pe buze
stropi de apă vie

şi împrejur
aripi de schije
stârnite
în buricele
degetelor

ochii mei crăpaţi
aburind

mi-aduc aminte
cuvintele
netezind în dans
reliefuri vertije

...muşc cu grjă scoarţa
copacului
inima e tot verde
doar literele

s-au ingroşat literele
si genunchii
sunt zgâriaţi
de pietre 

miercuri, 7 septembrie 2011

Pluta de piatră

în ochiul
rănit
ca o dimineaţă

în rouă
insula
se scufundă


poate e vina
celui lovit
sau piatra
dinadins
încercuită
de ape


dacă ai un fiu
el va ucide
clipă de clipă
surpând
în inima ta
însăşi viaţa lui


ca un dans
ne’ntrerupt

când muzica tace
si ecouri
rostogolite
către plajă
irump