Dovleacul n-are seminţe. Pamflet

            De ani de zile Felix se luptă cu justiţia în cazul ICA, precum porcul cu dovleacul.             

            Şi-a pus râtul de fier în funcţiune şi cât e ziua de lungă, demonstrează prin curtea fostului Institut de Cercetare al Agriculturii, ca un miner de suprafaţă, neapărat cu Antenele după el. Filmat din faţă, ameninţă că intră în greva foamei, rostogolind dovlecul şi susţinând că acela e un abuz al statului, nu un harbuz şi justiţia nu are ce căuta pe proprietate lui. Nu strică el că s-a dovedit dovleacul de aur când l-a rostogolit. El l-a cumpărat de la tarabă şi l-a plătit cinstit.

            Se pare că telepatic cineva i-a şoptit, dar asta nu s-a dovedit.

            Azi justiţia ar trebui să spargă dovleacul. Mircea Badea, Dana Grecu, Radu Tudor, Oana Stancu, Ursu, Razvan Dumitrescu, Sandra, Ciuvică şi pastorul protestant, stau atârnaţi pe gardurile tribunalului. E important dacă judecătorii vor descoperii sentinţa. Sămânţa de scandal. O Ciuvică la streşină îşi punea dorinţe:

            – Liniştiţi-vă că dovleacul n-are seminţe!...

Lansări

            Ieri la Muzeul Literaturii Române, în Sala Rotondă, nu a venit nici o televiziune. Prinşi de priorităţile momentului, toţi reporterii de teren alergau probabil cu limba scosă în exerciţiu funcţiunii în locuri mult mai reprezentative pentru gustului public.(Am fost tentat să scriu gustul public al faunei, dar m-am abţinut la timp).

            Măcar de s-ar fi angajat cu toţii în serviciile de ecarisaj ca hingheri, maidanologi, numerologi, psihochinologi sau mai ştiu ce alte posturi a legiferat în structură senatorul câinilor, Marius Marinescu, să-i inventarieze, să-i prindă, să-i ducă în adăposturi şi să-i trieze pe specii şi rase pe toţi maidanezii: maidanezii-maidanezi, maidanezii- soubiz, maidanezii hahalere, sau maidanezii cu tichie de politician. Fie şi fără eutanasie! Să ecologizăm odată străzile ca să putem începe revoluţia europeană a Bucureştiului, pe care primarele Oprescu a promis-o, dar e obligat să o ţină în sertare. Nici nu ar avea cum s-o aprobe în Consiliu şi să dea drumul la lucrare, până când ăştia de la Roşia Montana nu se dumiresc ce vor.

            Vă spun că în principiu reporterii şi-au ales greşit locul, n-au avut fler. Puteau să ajungă totuşi şi la Muzeu (literatura la muzeu?), să-l întrebe pe Nicolae Sirius, japonezul nostru, la ei acolo în ţara soarelui răsare, cum au scăpat de câini?

            Cer scuze publicului select care a participat sub egida noii Filiale Bucureşti Proză,  la evenimentul lansării a două cărţi de excepţie: Impala _ Ştefan Dorcoşan şi Amintirile unui însingurat _Nicolae Sirius, dar deocamdată nu mi-au parvenit pozele şi fără imagini nu-i aşa nu te crede nimeni.

            P.S. „Fotograful” meu, poetul Aurel Sibiceanu, s-a luat cu vorba(nu spun cu cine)...şi întârzie.

Lac de umbră

Lac de umbră

 

Cum cad literele ca nişte frunze în somn

Copleşit de toamnă copacul singur
şi-a scuturat chipul
într-un lac de umbră.
Hieroglife inconsistente,
ruginitele semne foşnesc.
Scrisul, bastonaşe şi linii frânte,
nu rămâne pe frunzele moarte,
sfârşeşte cu ultimul pas.
Doar timpul e veşnic.

În căsuţele goale
atârnate de crengi, ale păsărilor
înfloreşte fluierul vântului

Diluvii USLine

            Uluit şi neputincios, ca un umil bec aprins, pâlpâind în faţa valului negru al unui tsunamii care se apropie, ascult vorbele mincinoase ale premierului deversate din televizor. Insul mă zăpăceşte zilnic zâmbitor, susţinând că minciunile lui dintr-o mie de motive nu sunt nocive, sunt simple floricele de porumb, în cel mai rău caz, adevăruri speculative, replici inofensive date minciunilor năucitoare ale preşedintelui.

            Bâzâie filamentul în becul de pe stâlp şi sticla e gata să se facă ţăndări.

            Limba premierului zburdă descriind mari volute pe un fel de hârtie adezivă de prins muşte. Întreaga reţea integrată a aparaturii de înregistrare a dezastrelor, e paralizată, pentru că din direcţia opusă ameninţă coşmarul somnambul al autoproclamatului prezumtiv viitor preşedinte, retras momentan într-un mic recul în Elveţia, să-şi mai scuture napalmul de pe cuvinte, de dragul păcii în USL.

            Navighez între două dezastre pe o plută de piatră cu un bec filând, inconjurat de cianurile Roşiei şi parcă mi se pare că văd în zare licurici zburând între Piaţa Universităţii şi Palatul Victoria.

            Trag nădejde să nu fie o amăgire prea mare!

Roşia Montana şi calul lui Făt-Frumos

            Scrisul pe blog e ca prelungirea artificială a vieţii la aparate. Când nu mai ai curajul să ieşi în stradă, te temi de câinii comunitari/ sau de unităţile de jandari/ ce-au săltat/ peste coperişul de nori/ de deasupra guvernului/ podul de flori/ al infernului/ şi au legat/ un lanţ viu,/ apolitic,/ de fier/ să-l prindă în braţe pe premier/ în punctul critic,/ când va fi chemat/ de poporul mioritic,/ într-un târziu,/ la bilanţ./

            Uns, întâiul miner al ţării/ la Roşia Disperării/ şi-a scos casca din şifonier/ieri,/ era premier,/ a uitat/ că a fost sezonier/ deputat/ şi s-a stropşit la parteneri./ Aşa au aflat liberalii/ destinul/ crud/ că alui Crinul/, nu va mai fi împărat/ peste Românica. Apud/ Ponta/ au hotărât generalii/ PSD, ăia care conta.../

            Tu pe blog, ce poţi face?/ pe nebunul./ Scrii ce scrii, până ţi se tace şi se ia furtunul...

            Dacă există un blestem ca un văl de ceaţă peste obrazul Românicăi, el e întreţinut cu acribie să rămână acolo de hahalere şi mincinoşi mitici.

            Nimeni nu mai ştie cum arată fata, sub ţesătura vălului! Mai e frumoasă, educată, bogată, Cosânzeana? Mai poate însufleţi calul şi pe Făt-Frumos ca s-o apere de mulţimile de zmei care-i dau târcoale?

            Dar să revin la ziua de ieri. Premierul, travestit cu masca lui Făt-Frumos, şi-a luat calul şi casca, şi a descins pe jos în galerie la Roşia Montana, unde Ileana Cosânzeana, mai de voie mai de nevoie, încheiase contractul de căsătorie pe hârtie cu unul dintre zmei. Dar zmeul nu consumase uzufructul, pe motiv că apeductul cu cianură, nu se parafase la mediu.   

            Ileana Cosânzeana/ a văzut/ că el,/ Făt-Frumosul Pontonel,/ e găurit/ şi gol/ ca un păunel/ umplut/ cu nămol./ I-a oferit/ un săculeţ de aur/ din tezaur/ pentru Daciana,/ cu rugămintea să tacă/ din gură/ că în zonă e oleacă/ de cianură./ L-a primit,/ n-a avut ce face,/ dar a mai cerut unul,/ un săculeţ/ de nutreţ/ preţios/ caşcaval/ pentru nebunul/ de cal/ al lui Făt Frumos./

            –Altfel, ăsta e în stare să se bată singur cu zmeul şi să-l doboare...