Cristiana Doi. Un raspuns

            Încerc sǎ-i rǎspund Cristianei Doi, mai ales pentru cǎ e tânǎrǎ și frumoasǎ, dar și pentru cǎ privind la chipurile plagiate și manipulatoare care se învârt azi în politicǎ  și focalizând apoi majoritatea tinerilor plini de lehamite(mǎcar noi ne retrǎgeam în lecturi, nu în lehamite) – gǎndesc cu oarece îngrijorare cǎ vremurile acelea pot revenii și atunci e nevoie de tineri ca ea, nu de ceilaţi care în superba lor blazare nu merg nici mǎcar la vot pe motiv ca nu au între cine și cine alege. Dar la protest?...

            Am citit pe facebook un dialog la un comentariu despre Paul Goma, dintre ea și Aurel Sibiceanu, unde, cu un curaj și o frondǎ de care îmi aduc bine aminte, nu da nici un ban pe scriitorii trǎitori în perioada comunistǎ, așaziși opozanţi, cu referire specialǎ la zona Piteștiului. În acest context s-a pomenit si numele meu, Sibicenu încercând sǎ-i argumenteze cǎ mulţi au suferit atunci datorita securitǎţii, lucrǎtoare subtil, nu prin inteligenţa și devotamentul indivizilor securiști, ci mai ales prin perversitatea sistemului. Ei aplicau doar metodele și practicile, având scopul sǎ anihileze “rǎtǎcirile” vreunui ins cârtitor, aruncandu-l, dacǎ nu în pușcǎrie, în deșertul propriilor spaime și controlându-i destinul.

Citez din Cristiana Doi

            “Acum invocǎ pe poetul Ion Toma Ionescu, victimǎ în 1971, care era anchetat, dar putea sǎ citeascǎ poezii în cenaclul Rebreanu dupa anchetǎ, doar era liberatate, și apoi sǎ ajungǎ secretar de partid !!! Valentin Predescu, și el, apǎrea, în 1971, în biblioteca revistei Argeș. Il apreciez enorm ca poet pe dl. Sibiceanu, dar vreau sa aflu adevǎrul despre o perioadǎ tulbure. Eu sunt nǎscutǎ în 1990. Dar m-am sǎturat de atâţia revoluţionari și ataţia dizidenţi! Pe vremea lui Ana, Luca și cu Dej, da...”

Și sǎ-l citez și pe Aurel Sibiceanu, prietenul meu.

            « Domnişoară, cred că dumneata nu ai citit postările mele anterioare, aşa cum nu ai citit nici cartea şi foto-dosarul "Albaştii", întocmit de Securitate, semnată de I.T. Ionescu. Acolo afli şi cum a ajuns membru PCR şi apoi secretar de partid - au făcut un experiment cu el, unul demonic şi cu o motivare în plus, pe care nu pot să o mărturisesc, ţine de intimitatea omului. Văd că deliberat ignori şi faptul că au fost arestaţi mai mulţi tineri, că au fost bătuţi şi exmatriculaţi din facultăţi, licee, etc. Lui Valentin Predescu tocmai de la grupajul ăla de poeme i s-a tras, din biblioteca Argeş. Poemele pe care Predescu le-a dus la redacţie au fost predate de Dan Rotaru chiar Securităţii, după care i s-au înscenat o grămadă de chestiuni, i s-a interzis dreptul la muncă şi i s-a interzis să părăsească judeţul. Paza de la intrarea în bloc i s-a ridicat abia în seara zilei de 22 dec. 1989 ! Eu am vorbit de opozanţi, nu de luptători şi am făcut recomandarea să mergeţi la arhivele CNSAS, ca să vă lămuriţi. Că pentru dumneata nu contează că am fost arestat, dat afară din serviciu doi ani, că mi s-au confiscat două maşini de scris, că abia după ce am cerut expatrierea mi s-a mai publicat o carte, că am fost anchetat, intimidat, ademenit cu promisiuni, că nu am cedat şi multe altele nu contează, e altă poveste.”

            Exact la vârsta dumneavoastrǎ, pe scena Casei Tineretului, octombrie 1971, într-o salǎ înţesatǎ de lume adusǎ cu autobuzele de prin licee si intreprinderi, mǎ aflam într-un grup de tineri, bǎieţi si fete, studenţi și elevi de liceu, prieteni, cu ceva înclinaţii pentru literaturǎ și teatru, acuzaţi într-un proces public. Ne dǎduserǎ nume, “Albaștrii”. Ne organizaserǎ, eram dușmani ai poporului și trǎdǎtori de ţara. Comandantul securitǎţii citea cu voce tare rechizitoriul dintr-un scenariu de film prost. Din lateral și din fundalul scenei, baionetele câtorva soldaţi împungeau cortina decorului. În faţǎ era groapa cu miei, nu cu lei, iar câinii ciobanilor lǎtrau  înscriindu-se la cuvânt și înfierând cu patimǎ, citind de pe bileţele scrise dinainte de regizori și cerând condamnarea noastrǎ.

            Pe scena aceea noi, nu cu mult timp înainte montasem spectacolele, ne recitasem versurile si spectatorii ne aplaudaserǎ, iar într-o salǎ mai micǎ la etaj, ne ţinusem ședinţele de cenaclu. Da, în 72 puteam deja sǎ citesc la Rebreanu, cum precizaţi cǎ aţi descoperit într-un document, o sa-l postez și pe acela. (Unde aţi gǎsit registrul de Procese verbale al cenaclului Rebreanu cǎ la CNSAS, l-am cǎutat, nu l-am gǎsit, m-ar interesa…).

            Asta se și dorea sǎ revenim acolo de unde plecasem, în cadru controlat unde își aveau cuibul lor informatorii. De publicat, mai bine nu! Dosarul nostru s-a închis în 74, urmariţi zi de zi, cred cǎ și mai târziu. Mi se pǎrea, îmi închipuiam? Oricum, am ajuns la LSM, stam la coadǎ. Stiţi ce e aia LSM, domnișoarǎ? Nu am fost un erou. Nu am ieșit în faţǎ ca dizident. Știţi cumva ce eu nu știu?...  Nu am dat buluc la Uniunea Scriitorilor pentru stipendii, dupa 89. Am scris o carte, Dosarul Albastrii. Fenomenul Pitesti 1971, apropo de Goma. Cartea e scrisǎ  mai ales pentru tine, dacǎ vrei cu adevǎrat sǎ afli adevǎrul.

            Sǎ continui? Mai bine nu. Eu mi-am fǎcut datoria, am scris. Nu știu dacǎ mai gǎsești cartea pe undeva, tirajul e mic, îl face editorul Vlasie nu eu. Dar de pe blogul meu, Pasarea cetii (http://pasareacetii.blogspot.com), sau daca dai serch, pe SCRIBD – o poţi citi. Dupa ce faci efortul, sunt sigur ca nu va fi un efort, mai vorbim.

Codurile apocalipsei

            Lipsesc de câteva zile de pe blog. Nu fiţi îngrijoraţi de absenţă. Trebuie să predau măcar o carte din două la editură, până spre sfârşitul lunii. Sper să  nu coincidă cu sfârşitul lumii. Nu de alta, dar sunt ceva semne în piaţă, dacă mă uit la CODURI, mama ei de viaţă!

·        Codul de coabitare a lui Ponta şi Crin
·        Codul de bare al lui Dragnea în destin
·        Codul mazilirii procurorilor băsişti
·        Codul stelirizării maidanezilor trişti
·        Codul galben de la Roşia al mineritului
·        Codul genetic al tâmpitului
·        Codul insolvenţei Realităţii,
·        Codul roşu al sănătăţii lui Nicolaescu
·        Codul numeric al lui Oprescu
·        Codul bocancilor în justiţie
·        Codul bunelor practici de calviţie
·        Codul buzunăritului de la guvern al ţării
·        Codul minciunitului etern al bunăstării
·        Codul ciocnirii planetei cu soarele
·        Codul cutremurelor de la Izvoarele
·        Codul portocaliu al lui Noe
·        Codul rutier al lui Stroe

            Nu vă mai uitaţi la premier, nici afară, nici în gară la GFR, nici la OLTCHIM nici la televizor, nici la Mazăre pe vapor, nici la cămară şi nici la codul IBAN. Consumaţi zilnic pe muteşte minim doi litri de lichide şi circa 100 g de peşte. Nu guvide, daca se poate cod alb.

            Am citit eu undeva beneficiile pentru sănătate:

            Protejeaza sistemul cardiovascular şi scade numarul trigliceridelor iar pe troglodiţi îi rade

Mendelssohn Violin Concerto E Minor OP.64 (Full Length) : Hilary Hahn & ...

            Am părăsit butonul de panică şi într-o clipă de rătăcire m-am regăsit în partea luminoasă a lumii. 27 de minute am uitat de toate lucrurile mărunte. Mângâierea arcuşului pe corzile  violinei a spulberat ceaţa care mă ţinea captiv. Pare atât de simplu... Bună duminică!

            Lăsaţi încrâncenarea, politicienii, câinii şi sărbătoriţi şi voi respectând rânduielile lui Felix Mendelssohn BARTHOLDY!
            Nu pe cele ale celuilalt Felix...

Mai bine mai târziu

            În sfârşit, am primit fotografiile de la Aurel Sibiceanu cu evenimentul japonez de la Muzeul Literaturii, fotogrfii promise, trei postări mai jos pe blog. Mulţumesc frumos Aurele! Mai bine mai târziu! Sub semnul sintagmei, tocmai constat că lipseşte din dosarul transmis fotografia cu Maria Nicorescu. 

Credea că mă păcăleşte. Nu era nimic compromiţător să păstreze poza, cartuş pe ţeavă şi, la o adică, „pac la Războiul!”. Mai repede cred că din invidie, a vrut s-o păstreze doar pentru el.

            Maria e ploieşteancă, de vârsta mea. Nu s-ar crede nu-i aşa? Eu voi împlinii 65, nu se cade să spun şi vârsta ei!... Ne şade bine în poză, e de acord şi Nichita. Şi-a pus apostila în colţul din dreapta sus. Doar că destinul prevăzător, a prins în cadrul obiectivului cifra 12, avertizându-ne cu al doisprezecelea ceas. În treaba asta nu merge mai bine mai târziu, era mai bine, mai nainte să ne fi întâlnit.

            Ca să vedeţi că nu mă roade invidia am să v-o arăt pe Maria şi lângă Sibi. Hei ce spuneţi? La Sibi se vedea că e sub papucul prietenei. A trebuit să-i scurtez din picioare, să nu i se vadă pantofii. Eu i-am pozat. 
            L-am îndemnat să se-apropie de Maria, dar el nu şi nu, n-a cedat. Ce mai observ, abia acum când mă uit cu atenţie, e că destinul şi-a retras conceptul cifrei 12 din poza lui. Aurel e mai tânăr, el are dreptul!

            Ce darnic e marele blond, i-a aprobat şi lui!... Ar trebui să se hotărască şi lunatecul ăla pe cine are mai mult la inimă. E drept că apostila e în stânga în poza cu Sibi şi parcă de fapt se uită la Maria... Depinde de unde priveşti.

            A ajuns şi prietenul nostru de pe facebook, Nicolae Sirius, direct din aeroport, strălucitor ca steaua căreia îi poartă numele. Faţa lui surâzătoare a împrumutat mult din trăsăturile japonezilor. Mă întreb, căldura luminoasă ce i se citeşte pe faţă vine din interiorul numelui său? Mai repede cred că vine de la soarele care răsare undeva în spatele unei insule, de după un nor de ceaţă unde locuieşte el printre japonezi. Pură şi clară, n-avem de unde-o ştii. Până la noi ajunge murdară.

            M-am bucurat de prezenţa lui Rodian Drăgoi pe care îl ştiam doar din poeziile sale de aleasă sensibilitate şi profunzime. L-am putut felicita pe proaspătul ales preşedinte la Filiala de Proză a Uniunii, un fel de Barosso cu multă barbă, Aurel Maria Baros. 
            Am schimbat câteva vorbe cu Victoria Milescu, cea care a ţinut să-mi strecoare că a citit două din cărţile mele şi că-i place poezia din ele. Am rugat-o să nu mai spună asta nimănui, ca să nu-şi capete duşmani.

            Seara a fost scăpărătoare. Doi scriitori, Nicolae Sirius şi Ştefan Dorgoşan, două cărţi, două ţări, două culturi, căci Dor-go-şan a venit cu Impala lui.
            V-am lăsat şi câteva poze să mai priviţi o dată exponatele din Rotonda de la Muzeu.

Climate

            Scriam, nu cu mult timp în urmă, un text care nu ştiu din ce motiv nu s-a numărat printre postările de blog. Eram în interiorul unui ceas al după amiezii. Doamna Markel îşi număra likeurile pe facebook. Martorul cheie audiat la parchet în stare de şoc, număra muşcăturile câinilor în ochii lui Andrei. Simona Halep revenea în meci şi câştiga prin abandon: 3/6. 7/6. 3/0, numărând dublu de fericire, nevenindu-i să creadă, cele 3 ghemuri din ultimul set al partidei cu Anastasia Pavlyuchenkova de la Tokio. Din păcate s-a ciocnit cu Venus...

            Valeriu Zgonea îşi pusese casca albă de miner şi pescuia în lacul cu cianură de la Roşia Montana, numărâd voturi. De unde peşti?... La DNA Sorin Alexandrescu număra urmele motanului în dosarul şpăgii. Angajaţii din sănătate ieşiseră în stradă şi se numărau reciproc(numărătoare comparată nu cumpărată) cu finanţiştii de pe geam de la minister, care socoteau nedumiriţi şi nu înţelegeau de ce nu pică 6% din cer.

            Un ins maidanez lătra numărând pe lista lui Arşinel, iar comisia specială a parlamentului, număra ordinea la audieri a tridentului SRI, SIE, BOR, că nici Dumnezeu nu mai ştie unde sunt frâiele momentului. Măcar că El nu se ia după vorbele deşirate ale premierului.

            Au mai trecut zile. Vitrinierul a aşezat frunzele îngălbenite pe jos şi sprijinit just pe vânt, numără până la cinci gratiile în aşteptare, ale mogulului. Se aud păsările călătoare  pleacând din Partidului Conservator spre ţările calde.

            Ştim noi ce vine? Cât de calde rămân şi ţărmurile useline, cu clima asta în schimbare?

Dovleacul n-are seminţe. Pamflet

            De ani de zile Felix se luptă cu justiţia în cazul ICA, precum porcul cu dovleacul.             

            Şi-a pus râtul de fier în funcţiune şi cât e ziua de lungă, demonstrează prin curtea fostului Institut de Cercetare al Agriculturii, ca un miner de suprafaţă, neapărat cu Antenele după el. Filmat din faţă, ameninţă că intră în greva foamei, rostogolind dovlecul şi susţinând că acela e un abuz al statului, nu un harbuz şi justiţia nu are ce căuta pe proprietate lui. Nu strică el că s-a dovedit dovleacul de aur când l-a rostogolit. El l-a cumpărat de la tarabă şi l-a plătit cinstit.

            Se pare că telepatic cineva i-a şoptit, dar asta nu s-a dovedit.

            Azi justiţia ar trebui să spargă dovleacul. Mircea Badea, Dana Grecu, Radu Tudor, Oana Stancu, Ursu, Razvan Dumitrescu, Sandra, Ciuvică şi pastorul protestant, stau atârnaţi pe gardurile tribunalului. E important dacă judecătorii vor descoperii sentinţa. Sămânţa de scandal. O Ciuvică la streşină îşi punea dorinţe:

            – Liniştiţi-vă că dovleacul n-are seminţe!...

Lansări

            Ieri la Muzeul Literaturii Române, în Sala Rotondă, nu a venit nici o televiziune. Prinşi de priorităţile momentului, toţi reporterii de teren alergau probabil cu limba scosă în exerciţiu funcţiunii în locuri mult mai reprezentative pentru gustului public.(Am fost tentat să scriu gustul public al faunei, dar m-am abţinut la timp).

            Măcar de s-ar fi angajat cu toţii în serviciile de ecarisaj ca hingheri, maidanologi, numerologi, psihochinologi sau mai ştiu ce alte posturi a legiferat în structură senatorul câinilor, Marius Marinescu, să-i inventarieze, să-i prindă, să-i ducă în adăposturi şi să-i trieze pe specii şi rase pe toţi maidanezii: maidanezii-maidanezi, maidanezii- soubiz, maidanezii hahalere, sau maidanezii cu tichie de politician. Fie şi fără eutanasie! Să ecologizăm odată străzile ca să putem începe revoluţia europeană a Bucureştiului, pe care primarele Oprescu a promis-o, dar e obligat să o ţină în sertare. Nici nu ar avea cum s-o aprobe în Consiliu şi să dea drumul la lucrare, până când ăştia de la Roşia Montana nu se dumiresc ce vor.

            Vă spun că în principiu reporterii şi-au ales greşit locul, n-au avut fler. Puteau să ajungă totuşi şi la Muzeu (literatura la muzeu?), să-l întrebe pe Nicolae Sirius, japonezul nostru, la ei acolo în ţara soarelui răsare, cum au scăpat de câini?

            Cer scuze publicului select care a participat sub egida noii Filiale Bucureşti Proză,  la evenimentul lansării a două cărţi de excepţie: Impala _ Ştefan Dorcoşan şi Amintirile unui însingurat _Nicolae Sirius, dar deocamdată nu mi-au parvenit pozele şi fără imagini nu-i aşa nu te crede nimeni.

            P.S. „Fotograful” meu, poetul Aurel Sibiceanu, s-a luat cu vorba(nu spun cu cine)...şi întârzie.

Lac de umbră

Lac de umbră

 

Cum cad literele ca nişte frunze în somn

Copleşit de toamnă copacul singur
şi-a scuturat chipul
într-un lac de umbră.
Hieroglife inconsistente,
ruginitele semne foşnesc.
Scrisul, bastonaşe şi linii frânte,
nu rămâne pe frunzele moarte,
sfârşeşte cu ultimul pas.
Doar timpul e veşnic.

În căsuţele goale
atârnate de crengi, ale păsărilor
înfloreşte fluierul vântului

Diluvii USLine

            Uluit şi neputincios, ca un umil bec aprins, pâlpâind în faţa valului negru al unui tsunamii care se apropie, ascult vorbele mincinoase ale premierului deversate din televizor. Insul mă zăpăceşte zilnic zâmbitor, susţinând că minciunile lui dintr-o mie de motive nu sunt nocive, sunt simple floricele de porumb, în cel mai rău caz, adevăruri speculative, replici inofensive date minciunilor năucitoare ale preşedintelui.

            Bâzâie filamentul în becul de pe stâlp şi sticla e gata să se facă ţăndări.

            Limba premierului zburdă descriind mari volute pe un fel de hârtie adezivă de prins muşte. Întreaga reţea integrată a aparaturii de înregistrare a dezastrelor, e paralizată, pentru că din direcţia opusă ameninţă coşmarul somnambul al autoproclamatului prezumtiv viitor preşedinte, retras momentan într-un mic recul în Elveţia, să-şi mai scuture napalmul de pe cuvinte, de dragul păcii în USL.

            Navighez între două dezastre pe o plută de piatră cu un bec filând, inconjurat de cianurile Roşiei şi parcă mi se pare că văd în zare licurici zburând între Piaţa Universităţii şi Palatul Victoria.

            Trag nădejde să nu fie o amăgire prea mare!

Roşia Montana şi calul lui Făt-Frumos

            Scrisul pe blog e ca prelungirea artificială a vieţii la aparate. Când nu mai ai curajul să ieşi în stradă, te temi de câinii comunitari/ sau de unităţile de jandari/ ce-au săltat/ peste coperişul de nori/ de deasupra guvernului/ podul de flori/ al infernului/ şi au legat/ un lanţ viu,/ apolitic,/ de fier/ să-l prindă în braţe pe premier/ în punctul critic,/ când va fi chemat/ de poporul mioritic,/ într-un târziu,/ la bilanţ./

            Uns, întâiul miner al ţării/ la Roşia Disperării/ şi-a scos casca din şifonier/ieri,/ era premier,/ a uitat/ că a fost sezonier/ deputat/ şi s-a stropşit la parteneri./ Aşa au aflat liberalii/ destinul/ crud/ că alui Crinul/, nu va mai fi împărat/ peste Românica. Apud/ Ponta/ au hotărât generalii/ PSD, ăia care conta.../

            Tu pe blog, ce poţi face?/ pe nebunul./ Scrii ce scrii, până ţi se tace şi se ia furtunul...

            Dacă există un blestem ca un văl de ceaţă peste obrazul Românicăi, el e întreţinut cu acribie să rămână acolo de hahalere şi mincinoşi mitici.

            Nimeni nu mai ştie cum arată fata, sub ţesătura vălului! Mai e frumoasă, educată, bogată, Cosânzeana? Mai poate însufleţi calul şi pe Făt-Frumos ca s-o apere de mulţimile de zmei care-i dau târcoale?

            Dar să revin la ziua de ieri. Premierul, travestit cu masca lui Făt-Frumos, şi-a luat calul şi casca, şi a descins pe jos în galerie la Roşia Montana, unde Ileana Cosânzeana, mai de voie mai de nevoie, încheiase contractul de căsătorie pe hârtie cu unul dintre zmei. Dar zmeul nu consumase uzufructul, pe motiv că apeductul cu cianură, nu se parafase la mediu.   

            Ileana Cosânzeana/ a văzut/ că el,/ Făt-Frumosul Pontonel,/ e găurit/ şi gol/ ca un păunel/ umplut/ cu nămol./ I-a oferit/ un săculeţ de aur/ din tezaur/ pentru Daciana,/ cu rugămintea să tacă/ din gură/ că în zonă e oleacă/ de cianură./ L-a primit,/ n-a avut ce face,/ dar a mai cerut unul,/ un săculeţ/ de nutreţ/ preţios/ caşcaval/ pentru nebunul/ de cal/ al lui Făt Frumos./

            –Altfel, ăsta e în stare să se bată singur cu zmeul şi să-l doboare...