La salina

          Când am pǎtruns în salinǎ, senzaţia primei impresii era aceea cǎ am nimerit într-o imensǎ salǎ de așteptare a unui cosmodrom și cǎ odatǎ cu biletul de intrare, primisem informaţia cǎ va trebui sǎ mai așteptǎm câteva ore –  cursa regulatǎ cǎtre planeta Venus a aeronavei spaţiale fiind întârziatǎ de o ploaie de meteoriţi. Mulţimea de oameni rǎbdǎtori avea prilejul sǎ admire construcţiile cu forme ciudate, dar solide, pe care specialiștii le imaginaserǎ  sǎ umple spaţiul acela imens lǎsat în interiorul muntelui. Cu fiecare nouǎ lansare, se mai adǎuga dedesupt un etaj cǎci energia ce punea în mișcare vehiculul cosmic era asiguratǎ tocmai din galeriile ce se tot adânceau în muntele de sare.

          La ultimul nivel, în Paradisul subpǎmântean, un lac adânc oferea posibilitatea unei plimbǎri cu barca și la debarcader se formaserǎ cozi imense. În vecinǎtate un bowling rostogolea în aerul încǎrcat de sare bilele câștigǎtoare lansate pe pistǎ sǎ doboare cele nouǎ popice. Zgomotele ciudate se amplificau nefiresc  însoţite de fluierǎturile și hohotele de râs ale echipei de zgomote de la carusel. Ascensoarele coborau și urcau în mǎruntaiele pǎmântului, transportând cu prioritate vizitatorii în vârstǎ ce nu îndrǎzneau sǎ se încumete a lua în piept scǎrile.

          Mǎ oprisem pe o bancǎ în sala imensǎ luminatǎ ca o catedralǎ cosmicǎ. Încercam sǎ-mi scriu într-o agendǎ impresiile de faţǎ, ecoul însǎ al unor trosnituri ce parcǎ veneau din miezul pǎmântului mi-au fracturat liniștea. Înstantaneu, gândul meu a imaginat un cutremur. Mi-am cǎutat nepoţii din priviri, pluteau liniștiţi în barcǎ, nici ceilalţi din jur nu vedeau pericolul. Cu siguranţǎ nu era! Mi-am luat Nikonul și-am început ţǎcǎneala obișnuitǎ. Turda. 15 iulie 2014

Sighișoara. Tunelul timpului

          Dupǎ ce treci prin Scara Școlarilor, un “tunel al timpului” care te duce în trecut, urcând cele 175 de trepte acoperite ale scǎrii de piatrǎ, în dreapta cu Biserica din Deal și în stânga cu clǎdirea Liceului German din interiorul Cetǎţii, ai senzaţia cǎ ţi-ai câștigat dreptul sǎ te consideri, fie mǎcar și pentru o zi, cetǎţean al Sighișoarei celei de demult.

          Nu ţi se dǎ nici un însemn oficial, dar privind la ceasul din turn, inima bate ritmul unei alte mǎsuri a vremii și o însoţește cu celeritate și mândrie. Ai ocazia sǎ calci pe pietrele pe care stǎ înscrisǎ istoria adevǎratǎ a sașilor, parte a poporului tǎu și sǎ admiri zidurile medievale în spatele cǎrora locuiește încǎ lumea miticǎ, veșnicǎ, ce nu poate fi furatǎ sau destrǎmatǎ de îndoieli. Ei, sașii, cu rigoare germanǎ înǎlţau cetǎti în timp ce ai noștri strǎmoși se lamentau mioritic cântând din frunzǎ și minunându-se de priceperea lor

          Pe strǎduţele înguste, grupuri gǎlagioase de turiști strǎini vorbesc cu admiraţie, pipǎie pietrele și închipuie povești. N-au de unde sǎ știe bieţii, am aflat și eu cu stupoare mai târziu, cǎ ai noștri, cei de azi, mioriticii moderni, au scos piatra originalǎ cu care erau pavate strǎzile, sub imboldul restaurǎrii și au dat-o spre vânzare la Viena, punând în loc bolovani.

          Și zice cel sǎrac cu duhul, iar am pǎcǎlit imperiul austriac! I-am  vândut noi piatra dar nu-i dǎm vǎzduhul!

          Nu e nici o moralǎ, dar m-am mirat sǎ gǎsesc la Turnul Fierarilor un custode care mi-a vorbit frumos despre o tabǎrǎ de picturǎ unde artiști strǎini și români au pictat cu talent sufletul cetǎţii. Și pentru cǎ tocmai se terminase vernisajul, am intrat și noi în sala ce se golise de lume. Sufletele sașilor înfloriserǎ pe pereţi.

 

Concediu în Maramureș

          Numai azi nu e mâine. Am studiat hǎrţile pe tote pǎrţile. Am consultat prognoza, am dat-o în grjǎ pe Roza (Vǎ pǎcalesc! Pisica Roza e undeva în Ontario. Noi la București îl avem pe Mario), ne-am strâns geamantanele, am socotit paralele… Bine cǎ a intrat pensia mai devreme, altfel am fi recurs la extreme, negociind blana de urs din pǎdure și am fi scurs damigeana chinuind vișinata de mure.

          Așa, suntem ca la-nceput, niște lorzi cu obiceiuri subtile, am acordat pianul la corzi sǎ ne ţinǎ mǎcar douǎ-trei zile și urmeazǎ sǎ gâdilǎm lumina Nikonului la fofeazǎ și sǎ curǎţim cardul memoriei de gǎlbeazǎ.

          Numai azi nu e mâine. Și de mâine, Nikonul Gloriei(Mi-e teamǎ cǎ pe Gloria mea Cristina o cheamǎ),gureș, va lovi fǎrǎ greș, ca horinca de Maramureș, ţintit. Punct ochit-punct lovit! Numai ași la butoane Cu traiectorie clarǎ! Cum lovea Simona Halep cu Arrubarenele la Arenele Romane ale BNR, asearǎ…

          Sǎ avem zile frumoase ca fata asta de la Constanţa!

"Norduri", la capăt de linie

Desen:Frederik Weerkamp

Flags in the backdrop

There are flags

In the backdrop

Four horsemen from the north

Shake ff the dust

In the corner of the page. Dimounted from their horses

They shake the tree’s shadow

Which lies like stillwater.

Travelling for so long

They have sprouted nails, (slab aici, nu imi iese mai bine)

Thye rummage in the grass

Under their spades, if luck grants it,

Clear water will spring

And they see the four fayes in the mirror

Dancing in the steam.

Their faces veiled

And on their shoulders,

Butterfly wings. Their white bodies

Like white letters

Soar and untwine

Into the fountain like

Living  herbs.

The rhythm becomes mecanic

The trumpet falls like an axe

Bolstered by the wind,

Hitting the upright

Tree –

With night falling

All around.

Patru cǎlǎreţi

Sunt steaguri

pe fundalul imaginii.

Patru călăreţi porniţi spre nord

îşi scutură colbul

în colţul paginii. Coborâţi din şa,

clatină umbra unui copac

întinsă ca o apă stǎtutǎ.

De atâta mers

le-au încolţit unghiile,

scormonesc locul în iarba uscatǎ.

Dacă au norocul sub cazma

va ţâșni izvod și,  

zăresc în oglindǎ cele patru zâne

dansând în aburi.

Au feţele acoperite

cu mahramǎ şi pe umeri

aripi de fluture. Corpurile lor

se scriu litere albe,

îşi fac vânt şi se despletesc

de parcă ar fii

ierburi vii.

Ritmul devine mecanic

trompeta cade ca o secure

sprijinită de aer,

se izbeşte de copacul

ce rămâne drept –

cu noaptea prăvălită

peste tot.

Nota: Am primit din Olanda desenele pentru "Norduri". Atat Claudia cat si Frederik s-au tinut de promisiune. Multumesc dragilor! 

Am primit si traducerile. Nu va speriati nu e bilingv chiar tot.

De la Petre Anghel am primit Cuvantul de inceput. Multumesc domnule Profesor! 

Ultimul hop, sa-mi aleg editura. Urati-mi noroc!

Și încǎ un tropar dupǎ cel din urmǎ

Dacǎ nordul ar dispǎrea în mare

încotro ar naviga corǎbiile?

Acul busolei

sub cadranul spart
s-ar topi
într-un punct,
precum elicea unui
elicopter Apache
prǎbușit
în soare

Ursa Mare

ar hoinǎri
în orașul defunct
pe trotuare
pustii

N-am mai ști

de la pupa la prora
de la Venus
la Cap Aurora
de unde ne-ar izbi
în jivraj
sǎbiile îngheţate...

Aș vrea sǎ scriu un mesaj

pentru cei rǎtǎciţi
în noaptea lumii barbare
un insert într-o sticlǎ,
un poem orb plutind
cǎtre umbra stelei polare

Dacǎ oasele pǎmântului

s-ar încruci
în vǎzduh,
trosnind
fosforescent...
Râurile
descǎrnate
nu s-ar mai îndulci, vin,
în pustiul
de duh...
Dumnezeu
n-ar mai Fiiul,
incoerent,
pierdut Fiind,
în Fiordul
Amin
neștiut...

Sǎ-l condamnǎm pe Socrates

                                                                                                   Socrates, AC Grayling. Jul222013 

          Sǎ-l condamnǎm pe Socrates de plagiat? El scria undeva între anul 470 î. Hr. și 399 î.Hr. (Nu-mi cereţi sǎ precizez la ce vârstǎ știa sǎ foloseascǎ buchia și nici când și unde și-a susţinut Doctoratul. Sigur nu la aceeași universitate cu Ponta):

          „Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc autoritatea  și dovedesc  lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Își contrazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior, și sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei înșiși. Nu au pic de respect pentru părinți sau persoane  în vârstă.Vorbesc ca și cum ei înșiși ar ști totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit de relevanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie și ne-feminine în limbaj, comportament și îmbrăcăminte.” Și de-aici întrebarea pe buzele tuturor în prezent, la ce bun sǎ te chinui sǎ iei BAC-ul?
            Fǎrǎ nici o îndoialǎ sunt douǎ timpuri ca douǎ fluvii care curg paralel în sensuri opuse. Unul în care suntem – care curge cǎtre Marea cea Mare, înainte – și celǎlalt care se întoarce cǎtre Marea cea Micǎ, înapoi. Înainte și dupǎ Hristos! Înainte și dupǎ înviere! Ele comunicǎ prin vizionari, preoţi cu har ca pǎrintele Cleopa, Arsenie Boca, sau Iustin Pârvu, filozofi ca Socrate, cel despre care vorbim și prin membrii Comitetului  Înţelepţilor, cel de-al treilea cerc intern și inaccesibil din cele trei concentrice și secrete ale Grupului Bilderberg.
          Toţi aceștia bântuie dupǎ cum le e voia în cele douǎ lumi paralele și opuse și își iau învǎţǎturile creștine general valabile, spre buna înţelegere, pacea și împǎcarea veșnicǎ. Acele norme, legi și învǎţǎturi, mutate dintr-un timp în alt timp, nu pot fi considerate plagiate. Este o experienţǎ ca un bun natural al ambelor spaţii istorice, cadou pentru oameni umili, de la Dumnezeu.
          Și aici intervin hackerii, ei deţin doar abilitǎţi, nu și norme morale. Heckerul e doctor cu lucrare de diplomǎ, sparge cu armele internetului toate codurile, inclusiv cel al lui Da Vinci, în cǎutarea Sfântului Gral. Folosește oral bugetele statelor celor douǎ lumi, guvernând ghilimelele ca pe proprietǎţile lui private, în numele democraţiei consolidate. E dreptul lui, are mandat cǎci și-a jucat(înșurubat) cheia la douǎ porţi și a fost votat, și de vii, și de morţi!...

Boema 33 și sunetistul Tinei Turner

 

          Când concerta în Olanda și asta s-a întâmplat nu de puţine ori, Tina Tarner îl cǎuta din priviri, printre tehnicieni, pe Martin și dacǎ nu-l zǎrea, îl striga de pe tocurile ei înalte jucându-și îngrijorarea și testând tremolo-ul vocii sale inconfundabile, „Maartiiin!”... Sunetistul o asigura aplecând ușor din cap, cu un semn convenit, cǎ nici o distorsiune acusticǎ sau microfonie nedoritǎ, n-are cum sǎ se apropie rǎtǎcitǎ pe o arie de câţiva kilometrii pǎtraţi de domeniul pe care îl stǎpânea el, iar cǎldura, timbrul și modulaţiile vocii uneia dintre cele mai mari cântǎreţe ale planetei, vor fi redate în toatǎ splendoarea dǎruitǎ de Dumnezeu încǎ de când se numea Anna Mae Bullock și locuia în Brownsville (Tennessee), unde tatǎl lucra pe o plantaţie de bumbac.
          Joi seara mǎ aflam cu Martin Keuterman și prietena mea de-o viaţǎ, Claudia Duminicǎ cea „albastrǎ”, la Boema 33, cârciuma de lângǎ Muzeul Literaturii care se pare cǎ nu mai e al literaturii de drept, cǎci Oprescu s-a gândit de la înǎlţimea funcţiei de primarele, cu preciziunea doctorului chirurg, cǎ literaturii i-a stat și îi va sta totdeauna bine în cârciumi, nu în muzee scorţoase. De aceea ne aflam acolo la invitaţie Lilianei Popa, la rândul ei invitatǎ de Daniel Vorona sǎ citeascǎ din propria creaţie(n-a mai ajuns sǎ citeascǎ și nici eu!...) alǎturi de o seamǎ de alţi scriitori, mai mult sau mai puţini veniţi la întâmplarea patronatǎ de amfitrionul despre care taman am fǎcut vorbire.
          Cântǎrind obiectiv și luând în consideraţie ce ne-a transmis amfitrionul în deschidere, cǎ oricine vine aici e liber sǎ se reproducǎ artistic( a nu se înţelege greșit reproducerea! Nu gândiţi limitat!... Poate sǎ citeascǎ adicǎ din propriile creaţii. N-are a face cu reproducţia bunurilor de consum) –, cântǎrind obiectiv deci, erau mai mulţi neaveniţi, dacǎ luǎm în calcul cǎ pe lângǎ cei o mie cinci sute de scriitori bucureșteni, cifra aproximativǎ datǎ de recensǎmântul Uniunii Scriitorilor, se mai adunaserǎ câţiva și de prin Ploiești, vre-o doi din Buzǎu, plus eu și Claudia din Pitești, chit cǎ ea devenise olandezǎ sadea. 
          Unde intram toţi și de unde lua omul ǎla cu localul atâta bǎuturǎ, ca sǎ mulţumeascǎ neînsetatata noastrǎ sete de literaturǎ?
          Trebuie sǎ precizez cǎ dintr-o cauzǎ sau clauzǎ de regie pe care eu personal nu am înţeles-o, totul s-a desfǎșurat într-o luminǎ difuzǎ a întunericului. Era acolo o veiozǎ cofuzǎ care tot cǎdea. Cum sǎ-și citeascǎ bieţii poeţi capodoperele în semiobscuritate deplinǎ? S-au încumetat doar câţiva ochi de șoim și alţi câţiva cu memorie rarǎ de elefanţi. Poeţii importanţi, în glorie, se știa dinainte, nu-și ţin minte versurile. Așa cǎ istoria va consemna în anale, vioara întâi, de departe la aceastǎ minunatǎ seratǎ de joi, cortinele muzicale, susţinute cu profesionism de Irina Munteanu, Traian Chiricuţǎ, Adrian Lupu și mai ales senzaţionalii Tic Petroșel și Nicu Nicușor. Am lǎsat la urmǎ pe Ana Maria Dumitru pe care Martin în geana zorilor, când afarǎ ploua cu spume, a felicitat-o în mod special. O fi știind el ceva sunetistul Tinei Turner!

Fotografii imprumutate de la Gabriela Tanase