Argumente pentru Gala poeziei de dragoste

          Deloc ușor sǎ jurizezi o Galǎ a poeziei de dragoste. Sǎ jurizezi cu inima? Cu mintea? Ce sǎ apreciezi mai întâi, esteticul? Curgerea discursului? Muzicalitatea? Ideea metaforǎ? Scenariul filmic? Mesajul ce se transmite dincolo de cuvinte? Mesajul dincolo de viaţǎ și moarte al iubirii?

            Din multitudinea de oferte avutǎ la dispoziţie s-au desprins trei direcţii în poezia de dragoste actualǎ. Prima, abordând recuzita clasicǎ, rimǎ, ritm și alte elemente ușor desuiete lustruite de vreme din care nu lipsesc amurgurile, luna și stelele, martore jocurilor celor doi îndrǎgostiţi.

Cândva iubeam o doamnǎ-n asfinţit

Îi construiam palate din amurguri

Și le ardeam în dimineţi pe ruguri

Cu ochi rǎniţi de-același rǎsǎrit (Ovidiu Vasile). Alteori se cautǎ mai mult și când acel altceva e pigmentat cu umor, inteligenţǎ, autopersiflare, poţi degusta cu plǎcere fructele oferite la desert.

*

uimește-mǎ! fi iubi mai cu moţ

de Freud șI Copperfield nu mai e timp,

nu-mi cǎuta în traistǎ ca un hoţ

identitatea șteaarsǎ din Olimp

……………………………..

uimește-mǎ! aflǎ-mi nuanţa justǎ

în hollyrai paveazǎ-mǎ c-o stea

croiește-mi cloș din clopoţei o fustǎ

sǎ exersez în a o lepǎda (Luminiţa Zaharia),

*

eu iti port camașile albe

tu imi probezi carnea

cusuta cu aţǎ rosie (Cristina Negru-Grigorov)

*

Ești o corabie frumoaso cu toate fustele sus (Costel Zǎgan)

            Altǎ direcţie merge pe simplitatea și prospeţimea imaginilor, atingeri și contopiri luminoase, o zonǎ optimistǎ care ar trebui sǎ reprezinte idealul.

*

Mai întai a fost sǎrutul

Așa respiram, unul cu aerul din celǎlalt

Apoi trupurile…

Atât de îmbrǎţișate.

cǎ inima mea îţi bǎtea în piept

și inima ta îmi rǎscolea sângele (Mihail Viorel Anghel)

*

m-am îndrǎgostit odatǎ de o femeie

împǎrţeam cu ea totul chiar și un mǎr

opream eu partea stricatǎ

îi dǎdeam ei doar partea dulce (George Stǎnciulescu)

*

e iarnǎ caldǎ

și cad fulgi de lebǎdǎ peste orașul încins de iubire

am aflat nu demult cǎ femeile poartǎ pielea bǎrbaţilor

cǎ bǎrbaţii poartǎ pielea copiilor

și copii pe-a îngerilor

am aflat cum sărutul schimbă o viaţă cu alta 
şi naşte din carnea mea o fericire 
aproape dumnezeiască ( Adi Filimon)

*

aproape că uitasem
gara cea veche şi şeful de tren care împingea trenul la deal
cu boii lui mici
fumul cuvintelor şi locomotiva ţipând
ca o sirenă pe Valea Vaserului
cu burta lunecând pe drumeagul de fier

până când
s-a rupt poala minunilor
mai ştii
cum se desprindeau în primăvara aceea zăpezile de pe coastele noastre
mai uşoare decât trilul de pasăre în ocolul Pământului
şi cum ne striga florăreasa cu trandafiri mov prea-
fericiţilor

……..

poate vei ţine cont
că ai trecut prin lanul cel verde
şi te-am văzut ca pe un abur copt cum pluteai
odată cu pâinea în ochii mei şi ai grâului (Daniel Bratu)

            A treia cale, mai profundǎ, mai dramaticǎ și contorsionatǎ, uneori cu ușoare lunecǎri morbide unde talazurile iubirii trec dincolo de viaţǎ și moarte și lasǎ urme dureroase

*

Şi îmi doream să mă iubeşti
cu privirea, cu mâinile, cu gura să-mi traversezi trupul în cercuri,
ca o ploaie să-mi umpli cu seminţe setea,
să simt cum creşti în mine, cum te ramifici, cum înfloreşti,
cum amuţesc toţi privindu-mă, 
rodind,
rodind,
rodind...

Dar,
în fiecare zi mă răneşti.
Sunt o rană deschisă prin care poţi atinge cu mâna mierea rapiţei,
poţi asculta cum plouă sub piele, avec des fleurs des champs
sau poţi asculta cântecul cărnii, înconjurând trupul, cu două rânduri de ziduri.

Prea adâncă dragostea aceasta ca să încăpem în ea... (Florina Isache)

*

tac și ascult mă agăț de fiecare 
deget de lumină care-mi cutreieră brazda
în care m-am afundat fără vină

gâdilatul din ureche
crește orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
ca un armăsar ținut prea mult în lesă (Mihaela Aionesei)

*

te-am iubit aşa cum un zeţar îşi iubeşte literele 
pe care le culege noapte de noapte
te-am iubit ca un camionagiu în spatele depozitului de haine second-hand
ca un măcelar în carmangerie
ca un vizionar în mijlocul deşertului (Sorin Lucaci)

*

mi-au descoperit mâinile neliniștite
au chemat pe rând doua ambulanțe și descarcerarea
să le scoată de la capătul frânghiei care atârna ca o eră
de sfârșitul camerei
au consemnat un somn de moarte din cauze de siestă
în procesul verbal cineva s-a rătăcit în pustietatea asfaltului
până la ultima moleculă de întuneric
dar astea sunt doar speculațiile locatarilor de pe casa scării
tu ai spus într-un interviu că eu nu am locuit niciodată
în mintea ta
iar camera este goală de ani de zile(Daniel Dǎian)

*

îţi spuneam cîndva că trebuie doar să ne iubim 
ca să rămînem în viaţă. acum am murit şi zîmbetul tău peste rîu 
lasă-l să fie amar ca o procesiune 
de înmormîntare pe ape. să nu verşi lacrimi. lasă-le să-ţi umple sînii 
pîntecul iar cînd vei naşte să pui numele meu
copilului şi să ştii că asta înseamnă cu adevărat viaţa.

adio ulma. în casa ta mică să aprinzi o lumînare 
apoi să sufli în ea împreună cu bărbatul tău. aşa mă voi risipi 
prin porii zidurilor ca dintr-un uter ce naşte morţi livizi 
cu ochi de durere. să faci dragoste în patul nostru
ca şi cum ai uita că ai mai făcut asta înainte să muşti
pe înfundate perna fără să-mi mai simţi gustul. 
adio dragostea mea. (Leonard Ancuţa)

*

iată, 
sunt o femeie în care cuvântul e o apă în vreme de secetă 
sunt o mână îmblânzită de Dumnezeu 
vreau să te ating în dimineața aceasta 
când copacii devin tremurători în muguri 
ca proaspăt ieșiți din cristelniță 
vreau să mă porți ca pe un steag deasupra mărilor, 
deasupra umbrelor, deasupra oglinzilor 
să mă faci una cu tine (Romita Mǎlina Constantin)

*

acolo unde ferestrele şi uşile caselor erau puse. numai în casele de roşu nimeni era poftit în casele de roşu. l-au pus pe masă şi l-au deschis. să scoată toate lucrurile. toate lucrurile nefolositoare. au început de la inimă că toate au un început de la inimă. inima nu voia să se lase scoasă din piept. au pus securea pe inimă
şi securea s-a îmblânzit. au folosit laserul că e la modă. de punctul acela luminos nu s-au putut folosi de punctul acela luminos. zic omul acesta nu vrea să-şi lase inima în afara lui. să se ducă pe inima lui vrea. au chemat îmblânzitoarea de iepuri. să-i ofere inima lui îmblânzitoarei de iepuri. şi s-a trezit paznicul de noapte .

şi îi era frică. (Emil Iulian Sude)

            Nu știu dacǎ vreunul dintre cei citaţi de mine va accede la premii, chiar nu știu! Ce știu însǎ sigur e cǎ dacǎ Daniela Toma – sufletul Cenaclului de urgenţǎ și mintea limpede a noii edituri ART Creativ(ce s-ar face mintea fǎrǎ braţul înarmat cu chitarǎ al lui  Ion Calotǎ?) – va avea inspiraţia sǎ scoatǎ o carte, selectând din multiplele materiale primite în concurs. Ar fi o panoramare valoroasǎ a momentului 2015 în poezia de dragoste.

            Sper sǎ ni se facǎ onoarea și nouǎ, celor din juriu, sǎ ne putem lipi cu câte o poezie. Sǎ nu ne simţim excluși de comunitatea concurenţilor, din prea multǎ dragoste…

UnEscupres.ro Buna Vestire a ciripitorilor

          Floricǎ și Stelu și Pescariu sunt liberi...

           Lumea noastrǎ scriitoriceascǎ este profund marcatǎ de la o vreme de neputinţa de a accede la premiile Nobel. De fapt sunt mai multe neputinţe, nu le detaliem aici. Unii spun cǎ e o greșealǎ de selecţie a reprezentativitǎţii celor care anual sunt trimiși în prestigioasa competiţie. Alţii susţin cǎ segmentul socio-uman ce se aliniazǎ în spatele acestei profesiuni, membri sau nemembri ai Uniunii Scriitorilor, n-a știut sǎ se extragǎ din deșertul roșu al realismului socialist și s-a trezit plasat într-un con de umbrǎ, poate cel mai trist al societatǎţii de consum.

          Farǎ fonduri, fǎrǎ edituri de stat, încǎieraţi pe o ierarhie a orgoliilor și pe un amǎrât de timbru literar, în timp ce alte segmente se strǎduiau sǎ-și înghesuie în buzunar scheleţii de fiare vechi ai mamuţilor industriali, subsolul, terenurile intravilane, pǎdurile patriei și locurile în parlament.

          Umbra și umezeala pe fondul de crizǎ moralǎ a umplut câmpul cu bǎlǎrii, s-au încurcat valorile și încet-încet le-au luat faţa scriitorilor importanţi, scriitorii din pușcǎrii. Arta delaţiunii antrenatǎ de pe vremea cealaltǎ în binomul securiști-informatori, a scos la ivealǎ o nouǎ pleiadǎ de "artiști scriitori".

          Și în timp ce scriitorii și criticii adevǎraţi pǎrǎsiserǎ arena, fǎcându-se unii ambasadori, alţii traficanţi de fluturi și flori, micii procurori au descoperit cǎ ar fi momentul sǎ cultive talentul scriitoricesc al românului, pe tǎrâmul inspirat al delaţiunii, într-o nouǎ renaștere a naţiunii, punând sluga în locul stǎpânului.

          Nu vreau sǎ devin analist politic sau sǎ fac pe înţeleptul și sǎ adopt de jure critica raţiunii pure. Dar am dreptul ca cetǎţean copt la minte sǎ susţin o propunere în trei cuvinte, printr-o scrisoricǎ la președinte.

          Ce-ar fi la anul sǎ-i nominalizǎm sǎ candideze Nobelu pe Floricǎ și pe Stelu și pe mǎrunţelul ǎla de Federelu care pescuiște perle pentru mierle în baza Cutezǎtorii. Trei Nobel-ei dintr-o datǎ într-o Romaine curatǎ, talentatǎ și plinǎ de glorii.

          Nu-i așa cǎ e o bunǎ vestire?

          Mǎi oameeni buni, vǎ întreb știţi cumva cine vrea sǎ decredibilizeze DNA-ul?

UnEscupres.ro Trofeul destinului

        “Bǎi, dar greu e trofeul ǎsta!” Și la propriu și la figurat, e un trofeu pentru care aducerea lui în ţarǎ din îndepǎrtata Californie va necesita un transport cu un avion special. Nu ne facem probleme, nu ne lasǎ la greu prietenii americani. Am aflat pe surse cǎ ni-l vor trimite odatǎ cu ambasadorul lor. Bucata aia grea ce pǎrea un uriaș diamant e dintr-un minereu stelar, solid, șlefuit, pe care se poate încrusta așezat povestea unei cariere la rândul ei stelare. Se zice cǎ textul e deja scris de zei în limbajul tǎbliţelor de la Tǎrtǎria, dar e pǎstrat secret la NASA alǎturi de misterul extratereștrilor, ca sǎ nu descurajeze restul competitorilor. Dacǎ Jelena Jankovici ar fi știut dinainte rezultatul de unde ar mai fi venit dramatismul și suspansul?

          Așa se gestioneazǎ lucrurile la nivel înalt.

          Partida în sine a curs ca și cum râul Jelena , dupǎ ce în drumul sǎu și-a adunat afluienţii împlinindu-se fluviu, s-a rǎtutit simţind cǎ sunt aproape dunele de nisip. A crezut cǎ deja a ajuns pe ţǎrmul Pacificului, dar în spatele unei stâncii Halep, nu era decât marele deșert însetat al Californiei care i-a înghiţit ca pe nimic apele. Douǎ mingii i-au lipsit Jelenei ca sǎ rǎstoarne destinul. Norocul a fost cǎ zeii terminaserǎ vinul și au privit în jos spre Indian Wells.

          Strǎnsǎ lupta și sǎ recunoaștem de uzurǎ. Spunea înainte de meci CTP-ul cǎ Simona nu ar trebui sǎ intre în stilul de joc al adversarei și sǎ joace mingiile în raliuri lungi de pe fundul terenului, dar românca încǎpǎţânatǎ, a dorit cu tot dinadinsul s-o batǎ cu armele ei. La finala de anul trecut de la Roland Garos jucase cu Maria Sharapova spectaculos și a pierdut. Sǎ mergem pe mâna ei. E aproape aprilie și anul ǎsta a înclinat tricolorul într-un singur meci.

          Felicitǎri Simona! Ca o învǎţǎtoare a destinului ne aduci aminte cǎ sentimentul mândriei poate fi românesc.

UnEscupres.ro De Ziua Mondiala a Poeziei

Desen: Claudia Duminica

Poeţii, au picioarele în catalige

Poeţii, au picioarele în catalige

ca să spargă cu fruntea norii.

Înaintea lor, îngerii pe schiuri

le deschid drumul

precum salvatorii.

„Ce e cu picioroangele

alea cu crăcană?”

se mirară îngerii;

„Nici nu au aripi pe spate

Sunt ciudaţi (poeţii)

şi cangele

ce le ţin picioarele legate,

le-au făcut rană!”

Poeţii continuă

să înainteze,în echilibru,

în Marea Nordului

pe stăvilarul de la Afsuitdijk,

măsurând iambii, sau

numărând oile

pe partea de dig

dinspre Den Oever

şi spărgând cu fruntea

piatra norilor.

Piatrǎ sfǎrâmatǎ,

frǎmântatǎ

și împletitǎ

cu nuiele de răchită,

şi călcată

în picioroange,

(nopţi şi zile,)

peste inimi

şi peste Gange,

în burta monstrului.

Cândva un extraplanetar,

desigur boem,

va călca nesigur peste stăvilar

minunându-se de poem

Din volumul Norduri

UnEscupres.ro Fricǎ la bostǎnǎrie

          Povestea cu droașca plinǎ cu pepeni care s-a oprit pe marginea drumului și muiat de suliţele fierbinţi ale soarelui omul care trǎsese din greu la ea, se urcǎ sǎ punǎ capul sǎ se odihneascǎ deasupra pepenilor, ce pǎstraserǎ oleacǎ de rǎcoare, nu se potrivește întrutotul întâmplǎrii Simonei Halep!

          În primul rând cetitorule, sǎ-ţi dau vestea rea cǎ omul se odihnea pe șosea la rǎcoare într-o limuzinǎ, nu era o droșca ci o bijuterie pe motorinǎ. Iar pepenii nu erau nici pepeni, dar nici ouǎ de la vreo cloșcǎ, ci mingii de tenis galben-portocalii. Nici în vis biluţele ǎlea elastice nu ţineau umbrǎ pe planetǎ, cǎ erau vii și fantastice când se izbeau de rachetǎ.

          Extrapolând, am putea sǎ-i dǎm Simonei rolul îngerului, iar Serena poate fi, fǎrǎ îndoialǎ, un drǎcușor mai mare. Ele douǎ au tras fiecare pe partea ei din greu ca sǎ ajungǎ în marea confruntare. Pe cine sǎ aleagǎ Dumnezeu în finalǎ?

          Când omul se trezi domn picat din lunǎ(sau din somn?) – era deja în tribunǎ. Ce sǎ mai înţeleagǎ sǎracu? Și o datǎ s-a luminat ca dupǎ ploaie! La dracu, fie și-un lup mâncat de oaie!  

          Așa scriam în 2015. 
          Anul ǎsta nu se-aratǎ nici a oaie nici a lup. Sǎ vedem ce va fi la Miami