“Bǎi, dar greu e trofeul ǎsta!” Și la propriu și la figurat, e un trofeu pentru care aducerea lui în
Așa se gestioneazǎ lucrurile la nivel înalt.
Partida în sine a curs ca și cum râul Jelena , dupǎ ce în drumul sǎu și-a adunat afluienţii împlinindu-se fluviu, s-a rǎtutit simţind cǎ sunt aproape dunele de nisip. A crezut cǎ deja a ajuns pe ţǎrmul Pacificului, dar în spatele unei stâncii Halep, nu era decât marele deșert însetat al Californiei care i-a înghiţit ca pe nimic apele. Douǎ mingii i-au lipsit Jelenei ca sǎ rǎstoarne destinul. Norocul a fost cǎ zeii terminaserǎ vinul și au privit în jos spre Indian Wells.
Strǎnsǎ lupta și sǎ recunoaștem de uzurǎ. Spunea înainte de meci CTP-ul cǎ Simona nu ar trebui sǎ intre în stilul de joc al adversarei și sǎ joace mingiile în raliuri lungi de pe fundul terenului, dar românca încǎpǎţânatǎ, a dorit cu tot dinadinsul s-o batǎ cu armele ei. La finala de anul trecut de la Roland Garos jucase cu Maria Sharapova spectaculos și a pierdut. Sǎ mergem pe mâna ei. E aproape aprilie și anul ǎsta a înclinat tricolorul într-un singur meci.
Felicitǎri Simona! Ca o învǎţǎtoare a destinului ne aduci aminte cǎ sentimentul mândriei poate fi românesc.
Cine ar fi stiut ca sportul poate fi atat de literar? Frumos articol si bine scris. Imi vine sa ma apuc sa ma uit la tenis! Adevarul e ca Romania nu a mai avut de mult o figura care sa ajunga atat de cunoscuta! La mai multe!
RăspundețiȘtergereNana Motfolea Felicitari Simo!
RăspundețiȘtergere2 minute · Îmi place