marți, 10 martie 2015

Fantomele cetǎţii


         Proiectul Republica Artelor- Cititor de Proză își încetează activitatea după 5 ani și jumătate.

          Am primit un email cu aceastǎ știre în dimineaţa asta. Nu mai intrasem de ceva timp în cetate, dar o știam acolo așezatǎ în zidurile ei trainice. De departe mult mai mohorâtǎ știrea decât dimineaţa însǎși! Sǎ spun cǎ s-a rupt ceva în mine ar fi facil. Pulbere în vânt – sintagma mǎ urmǎrește de câteva zile. Îmi închipui cǎ încǎ o datǎ un om admirabil a fost înfrânt.
          5 ani și jumǎtate, cât o clipǎ frumoasǎ în urâţenia nemǎsuratǎ a acestei lumi tulburate, care privește cum i se dǎrâmǎ de vii statuile.
          La ce  mi-ar mai fi fost neceasarǎ demonstraţia cǎ fantomele întunericului ne dominǎ și ne cuceresc!?
          Personal rǎmân dator cetǎţii. Cu cinci cǎrţi în Biblioteca virtualǎ și Bursa îngerilor tipǎritǎ în Print, nici nu m-aș putea considera altfel. Emanuel Pope a încǎlcat o regulǎ cu mine tipǎrind în colectia Print a Cititorilor de prozǎ întâia carte de poezie, Bursa îngerilor.

          Mulţumesc prietene! Ne cunoaștem atât de bine, chiar dacǎ faţǎ în faţǎ nu ne-am vǎzut, știu cǎ vei deschide alt drum.

4 comentarii:

  1. Daniela Albu Intr-adevăr o știre tristă, mai ales că eu de abia aflasem de acest lăudabil proiect

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit....cu tristețe. Am distribuit cu bunătate.
    Cu iubire de sinceritate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Am citit....cu tristețe. Am distribuit cu bunătate.
    Cu iubire de sinceritate.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit....cu tristețe. Am distribuit cu bunătate.
    Cu iubire de sinceritate.

    RăspundețiȘtergere