*

 

Străin de a fi parte
a unui măcel de flori
pe soclul
unei statui

Neinvitat
unde se pune
harta literaturii
în cui

Am rămas teafăr
singurul cioclu
peregrin
prin noapte

Dincolo de
neînţelesele şoapte
în inima mea
a nins

Ca şi cum
umbra pământului
în luceafăr
s-ar fi aprins

Urme pe zăpadă

Alunecă troica
pe urlet de lup,
scade zăpada în cer

Vizitiu, numai bici,
fără trup,
mângâie caii de ger

În sarică-i cald şi-n auz
se prelinge

nisip argintiu...

Iar taina cǎ-s viu
se stinge 

confuz...

Îmi vine să ţip

Şi nu-i chip 

să ştiu
cât mai ninge...

10. Retrospectivă 2021.

https://acps.ro/2022/01/08/redirectioneaza-3-5-pentru-alexandru/ 

În luna octombrie am sărbătorit un fel de aniversare. Scriam atunci: Bogul meu, Pasărea ceţii, a împlinit în paginile sale în această săptămână a 3000-a postare şi, are cumulat aproape un milion de cititori (920.553) care i-au dat bineţe, zi după zi, în 13 ani de existenţă. E mult, e puţin?... Merită doar să spun că îl am coautor la cele aproape 20 de cărţi puse pe raft ,secvenţă cu secvenţă în biblioteca mea, fără să pun la socoteală numeroasele antologii colective. Sunt deci 1000 de motive să-i urez în continuare, ceaţă la drum şi să zboare întins, să-şi ferească zilele de soare încins şi nopţile să nu se lase albit de ninsoare, încât să rămână viu şi să-şi lege la gât, când va fi să fie pustiu, colanul cu arginţi şi verdeaţă, cât mai târziu!...

 

Felinarul roşu



Ca soldat în garda regelui Mihai de unde plecase de trei săptămâni, Titi încă nu cunoscuse războiul şi iată că acel ceva, nici curiozitate, nici nerăbdare, dar nici teamă de a da piept cu duşmanul, era inevitabil sǎ se întâmple. Se împlinise mai repede decât preconiza. În gardă, se plictisise de ţinuta rigidă, de disciplina exagerată care îl făcea să se simtă prea încorsetat în uniforma elegantă ce trebuia s-o poarte impecabil, fără să-i ofere în schimb nimic spectaculos. Nu exista nici o posibilitate de a se afirma prin ceva anume, în faţă camarazilor, sau în proprii lui ochi. Așa că atunci când i s-a ivit prilejul, nu a ezitat să aleagă. Nu-şi găsise acolo rostul.

Se simţea bine şi apreciat doar când ajungea, destul de rar, la Crucea de piatră şi se privea ca într-o oglindă în ochii fetelor ce se înviorau brusc şi care mai de care săreau să-l întâmpine. Întârzia mai mult în salon, având un cuvânt şi o glumă bună pentru fiecare dintre fete. De multe ori nici măcar nu mai ajungea în camerele de sus, să fericească vreo norocoasă.

Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor după ce se lăsa întunericul. Flăcăruia felinarului, roşie de la gazul îndoit cu apă, agăţat direct în poartă sau pe zidul casei, nu reuşea să lumineze într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi pălăria, dacă era vreun domn, sau chipiul, dacă era unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei cu bască treceau ceva mai în jos căci stradă plăcerilor avea mai multe stabilimente. Oferta fiind după condiţia şi buzunarul clientului.

Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecăreala fetelor care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete, te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese în ultima vreme. Sorbeai un pahar două din băutura fină şi numai după aceea îţi clăteai ochii, alegându-ţi una dintre fetele îmbrăcate cât se poate de transparent, astfel încât să pună în valoare calităţile de patrimoniu.

Titi venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu sublocotenentul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască(de unde nevastă?...) şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală, nu-i ştia nimeni rostul, aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjă se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luă în braţe şi-i şopti la ureche:

– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus. Ce e cu uniforma asta jerpelită pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete a gărzii regale.

– Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dă-ne sus o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luă pe Suzi de mână, extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate, izbucniră pe mai multe voci.

– Titişor, ia-mă şi pe mine!

– Doamnelor, va rămân dator!

În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după două păhăruţe de lichior i-a primit bine. Dar parcă nu se potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul…

– Suzi, ştiai că iedul tău stâng e mai nătâng şi dreptul mai fudul? Pare că n-a supt destul. Avea un bust perfect Suzi şi-i plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor spre gura lacomă.

– Mai lasă iezii că ne-apucă nămiezii fără speranţă! Ce-i cu pistolul tău, vegetează? Sau n-are gloanţe pe ţeavă, de nu percutează? Hotărăşte-te până joi!

– Suzi, mâine plec la război! Îl împinse cu putere de deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânără ce lucea, îl cercetă intens, cuprinzând-o încet din interior întunericul.

– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-odată purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de inima în camerele alăturate. Se strânse lângă el, îi luă mâinile şi i le puse pe sâni cu capul dat pe spate şi frecându-şi-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi sănii flămânzi parcă cerşeau adăpostul.

– Bine mă Titi!... Se mistuiră într-o îmbrăţișare lungă uitând amândoi locul în care se aflau.

Alte linkuri de lecturat:



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/dialoguri-imposibile.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/e-pour-si-move.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/la-aniversara-pasarea-cetii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/perpetuum-nobile.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/publicate-pe-grupul-aforisme-si-citate.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/nobelul-si-microbistii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/poetii-cetatii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/tobarlanii-au-ajuns-acasa.html

Simona poate

O victorie ca cea de ieri de la Melbourne cu Veronika Kudermetova şi implicit câştigarea unui trofeu, îţi dă motivaţia să continui. Sunt momente în viaţă când simţi nevoia să te pui în balanţă. E vremea îndoielii şi vrei să ai confirmarea de la ceilalti, că încă eşti cine crezi tu că eşti în forul tău interior, şi vrei să ştii dacă te mai afli încă printre cei mai buni, şi merită să munceşti, şi să te lupţi cu tine însuţi, şi cu ceilalţi, ca să rămâi Simona Halep; o stea adevărată, vie şi nu umbra stelei care va rămâne aprinsă mult timp după ce strălucirea ei va începe să se stingă.

Am avut lacrimi de bucurie în ochi, reîntâlnind la finalul partidei acel zâmbet luminos, deschis, pe faţa Simonei, mulţumind lui Dumnezeu, pe fondul steagurilor tricolore fluturate în tribunele care parcă se umpluseră cu inimile tuturor românilor.

Nu avem dreptul să facem greşeala să maximizăm! Turneul a fost doar unul din cele 23 în care a ieşit victorioasă, sigur, dintre cele mai mici ca valoare a câştigului. El este unul de încălzire pentru marele turneu ce urmează. Dar turneul a avut darul să ne răspundă la întrebări, să aducă liniştea după o perioadă lungă de incertitudini şi speculaţii, în care ghinioanele s-au ţinut lanţ, împletindu-se strâns pentru Simona cu clipele fericite ale împlinirii în plan personal.

De unde să ştim noi dacă voinţa domnişoarei Halep nu se va fi erodat prin căsătorie, şi cum vor fi percepute schimbările climatice ale planetei, din perspectiva tinerei doamne Iuruc? De unde să ştim noi dacă fizic, corpul Simonei va continua să răspundă eforturilor la care e supus, în bătăliile în care tinereţea adversarelor şi forţa excesivă, par să invadeze sportul nobil al eleganţei şi rafinamentului de altădată?

Avem acum confirmarea, chiar dacă încă n-a ajuns la forma sportivă cea mai bună, Simona poate, Simona vrea, Simona merge mai departe!

La O-rizont O-finală cu Sim-O

Mult mai uşor meciul din semifinala turneului de la Melbourne Summer Set 1, al Simonei cu Zheng, decât cel cu Golubic! A fost o partidă cuminte, de întreţinere, fără excese de limbaj şi lovituri spectaculoase, în care cele două conveniseră parcă să scuture cu rachetele bine intenţionate, seminţele din gogoşile de bumbac din câmpul tactic al fiecăreia, până rămâne vata curată, ca să se poată ţese din ea materialul textil pentru echipamentul de gală, mai lucios, mai uscat, de purtat în marea finală a Australian Openului adevărat.

Jucătoarea noastră n-a trebuit să se întrebuinţeze prea tare, căci puştoaica (12 ani mai tânără), se vedea că are putere mai mare la serviciu dar nu avea atâta îndemânare şi mai greşea, culegând gogoşi de pe plantaţia de bumbac în beneficiul Simonei, uşurându-i treaba

Ba, o dată, chiar s-a supărat degeaba, trântind o vorbă de pământ şi racheta, ca pe-o lingură supărată pe ciorbă. Mai lasă-mă dragă, să câştig şi singură, că pot!...

Dacă tot e să fim cinstiţi, Simo e încă departe de ce ştim că ştie să facă! E important că joacă! Şi dacă ar fi după gândul meu, nu i-ar strica un trofeu la început de an, fie el cât de mic. Ar mai fi un pas cu Veronika Kudermetova...