marți, 18 ianuarie 2022

Cinci Cosânzene

 




La AO, cum le place unora să-l scurteze pe MS Australian Open, comandoul românesc de cinci Cosânzene(GABI, JAQUELINE, IRINA, SORANA şi SIMONA) au fost sângeroase în primul tur, la plural, că e mai multe victime asumate!...

La fel ca la fotbal, BARA nu se pune, mai ales când eşti luki loser şi oricum ea n-a pierdut nimic. Ce n-ar da fotbaliştii ăia triştii când lovesc bara cu mingea, să treacă automat pe la casierie ca să ridice 57 000 de euro!

Dacă ar fi să socotim în limbaj financiar, fetelor le-a intrat în buzunar într-o singură zi, peste jumătate de million de euro cu mărunţişul Irinei Bara. Banii ăştia intră-n ţară(!) şi uite-aşa sub semnul magiei, mai spre primăvară, rezolvăm şi criza energiei, noi ca naţie!...

Să le felicităm pe toate(!), dar de data asta mai multe aplauze meritate, se cuvin Soranei Cîrstea pentru victoria împotriva Petrei Kvitova.

Suntem cu ochii pe voi Cosânzenelor, vă urmărim!

luni, 17 ianuarie 2022

Două corăbii

 



























        Cele două corăbii în care m-am urcat pe rând, traversând oceanul învolburat de furtuni ale anului abia încheiat!

        Rămâne de aflat dacă urmele apei sărate, au rămas împregnate în paginile cărţilor şi pânzele umflate ale corăbiilor vor atinge meridianul de suflet al cititorilor spre ai înălţa, sau vor rămâne nemişcate... Ce n-aş da ca Speranţa să prindă un vânt prielnic... dar hazardul şi roza vânturilor e doar la îndemâna criticilor!...

Tobârlanii se pot comanda încă în librariile online:

duminică, 16 ianuarie 2022

*

 



Străin de a fi parte
a unui măcel de flori
pe soclul
unei statui

Neinvitat
unde se pune
harta literaturii
în cui

Am rămas teafăr
singurul cioclu
peregrin
prin noapte

Dincolo de
neînţelesele şoapte
în inima mea
a nins

Ca şi cum
umbra pământului
în luceafăr
s-ar fi aprins

miercuri, 12 ianuarie 2022

Urme pe zăpadă


Alunecă troica
pe urlet de lup,
scade zăpada în cer

Vizitiu, numai bici,
fără trup,
mângâie caii de ger

În sarică-i cald şi-n auz
se prelinge
nisip argintiu...

Iar taina cǎ-s viu
se stinge 
confuz...

Îmi vine să ţip

Şi nu-i chip 
să ştiu
cât mai ninge...




marți, 11 ianuarie 2022

10. Retrospectivă 2021.

https://acps.ro/2022/01/08/redirectioneaza-3-5-pentru-alexandru/ 

În luna octombrie am sărbătorit un fel de aniversare. Scriam atunci: Bogul meu, Pasărea ceţii, a împlinit în paginile sale în această săptămână a 3000-a postare şi, are cumulat aproape un milion de cititori (920.553) care i-au dat bineţe, zi după zi, în 13 ani de existenţă. E mult, e puţin?... Merită doar să spun că îl am coautor la cele aproape 20 de cărţi puse pe raft ,secvenţă cu secvenţă în biblioteca mea, fără să pun la socoteală numeroasele antologii colective. Sunt deci 1000 de motive să-i urez în continuare, ceaţă la drum şi să zboare întins, să-şi ferească zilele de soare încins şi nopţile să nu se lase albit de ninsoare, încât să rămână viu şi să-şi lege la gât, când va fi să fie pustiu, colanul cu arginţi şi verdeaţă, cât mai târziu!...


 



Felinarul roşu



Ca soldat în garda regelui Mihai de unde plecase de trei săptămâni, Titi încă nu cunoscuse războiul şi iată că acel ceva, nici curiozitate, nici nerăbdare, dar nici teamă de a da piept cu duşmanul, era inevitabil sǎ se întâmple. Se împlinise mai repede decât preconiza. În gardă, se plictisise de ţinuta rigidă, de disciplina exagerată care îl făcea să se simtă prea încorsetat în uniforma elegantă ce trebuia s-o poarte impecabil, fără să-i ofere în schimb nimic spectaculos. Nu exista nici o posibilitate de a se afirma prin ceva anume, în faţă camarazilor, sau în proprii lui ochi. Așa că atunci când i s-a ivit prilejul, nu a ezitat să aleagă. Nu-şi găsise acolo rostul.

Se simţea bine şi apreciat doar când ajungea, destul de rar, la Crucea de piatră şi se privea ca într-o oglindă în ochii fetelor ce se înviorau brusc şi care mai de care săreau să-l întâmpine. Întârzia mai mult în salon, având un cuvânt şi o glumă bună pentru fiecare dintre fete. De multe ori nici măcar nu mai ajungea în camerele de sus, să fericească vreo norocoasă.

Pe străduţa pietruită a Dudeştilor, dincolo de intersecţia cu Dorobanţi, trăsurile începeau să oprească în faţă bordelurilor după ce se lăsa întunericul. Flăcăruia felinarului, roşie de la gazul îndoit cu apă, agăţat direct în poartă sau pe zidul casei, nu reuşea să lumineze într-ajuns feţele celor care intrau scoţându-şi pălăria, dacă era vreun domn, sau chipiul, dacă era unul dintre ofiţerii venetici ce umpluseră străzile Bucureştilor. Cei cu bască treceau ceva mai în jos căci stradă plăcerilor avea mai multe stabilimente. Oferta fiind după condiţia şi buzunarul clientului.

Odată intrat în salonul larg cu pereţii plini de tablouri, aşezat la una din cele câteva mese, băutura şi flecăreala fetelor care stăteau în picioare lângă soba de teracotă ce ocupa jumătate din perete, te făceau să uiţi de bombardamentele tot mai dese în ultima vreme. Sorbeai un pahar două din băutura fină şi numai după aceea îţi clăteai ochii, alegându-ţi una dintre fetele îmbrăcate cât se poate de transparent, astfel încât să pună în valoare calităţile de patrimoniu.

Titi venise să-şi ia la revedere. Aranjase la cazarmă cu sublocotenentul Haralambie, zicându-i că nevasta e gata să nască(de unde nevastă?...) şi trebuie s-o încurajeze cumva înainte de plecare. Transferat de curând din Garda Regală, nu-i ştia nimeni rostul, aşa că încercarea dăduse rezultate. În birjă se gândise deja la Suzi, şi-ar fi dorit s-o găsească liberă. A avut noroc. Nu-şi mai plătise de mult abonamentul, dar Miţa, patroana, avea slăbiciune la el. Cum îl văzu îl luă în braţe şi-i şopti la ureche:

– Unde mi-ai fost puşlama? Am crezut că m-ai tradus. Ce e cu uniforma asta jerpelită pe tine? Titi era într-o uniformă militară obişnuită, o predase pe cea specială cu ciucuri și firete a gărzii regale.

– Îţi povestesc mai târziu. Las-o pe Suzi cu mine şi dă-ne sus o sticlă cu lichior de nuci. Patroana se uită lung, fetele nu aveau voie să bea în timpul lucrului, dar se execută îndată. O luă pe Suzi de mână, extrăgând-o cu o plecăciune “vinovată” din grupul ce se strânsese în jurul lui. Fetele ţuguindu-şi buzele supărate, izbucniră pe mai multe voci.

– Titişor, ia-mă şi pe mine!

– Doamnelor, va rămân dator!

În camera de sus, patul larg cu aşternut roşu după două păhăruţe de lichior i-a primit bine. Dar parcă nu se potriveau ca altădată jocurile. Nu ardea focul…

– Suzi, ştiai că iedul tău stâng e mai nătâng şi dreptul mai fudul? Pare că n-a supt destul. Avea un bust perfect Suzi şi-i plăcea să-i mângâie sănii, să-i potrivească în căuşul palmei ridicându-i uşor spre gura lacomă.

– Mai lasă iezii că ne-apucă nămiezii fără speranţă! Ce-i cu pistolul tău, vegetează? Sau n-are gloanţe pe ţeavă, de nu percutează? Hotărăşte-te până joi!

– Suzi, mâine plec la război! Îl împinse cu putere de deasupra. Aprinse lumina şi mânioasă în pielea ei de femeie tânără ce lucea, îl cercetă intens, cuprinzând-o încet din interior întunericul.

– Bine mă Titi şi noi?... Devenise dintr-odată purtătoarea de iluzii a tuturor fetelor care-şi făceau meseria fără tragere de inima în camerele alăturate. Se strânse lângă el, îi luă mâinile şi i le puse pe sâni cu capul dat pe spate şi frecându-şi-i de mâinile lui. Sfârcurile deveniseră tari şi sănii flămânzi parcă cerşeau adăpostul.

– Bine mă Titi!... Se mistuiră într-o îmbrăţișare lungă uitând amândoi locul în care se aflau.

Alte linkuri de lecturat:



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/dialoguri-imposibile.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/e-pour-si-move.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/la-aniversara-pasarea-cetii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/perpetuum-nobile.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/publicate-pe-grupul-aforisme-si-citate.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/nobelul-si-microbistii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/poetii-cetatii.html



https://pasareacetii.blogspot.com/2021/10/tobarlanii-au-ajuns-acasa.html