Imaginea cu uriaşul care susţine pe umăr planeta,
mi-a venit în gând alaltăieri, urmărind ultimele clipe incredibile în arena
londoneză când nedrept stelele Şahtiorului s-au prăbuşit pe gazonul verde.
Tot universul părea că se resoarbe prin hăul
acelei găuri negre deschise în vinclul porţii lui Piatov şi, doar uriaşul
Lucescu încremenit în picioare fără să privească în jur concentrat doar în sine
împotriva nebuniei hazardului, prinsese strâns deasupra capului cu braţele sale
puternice ca să nu se piardă, blestemata aceea de minge.
Londonezii, după ce şi-au revenit din miracol şi-au
aranjat ţinuta şi aşezaţi în scaune minute bune, căutându-l cu privirea, l-au aplaudat
îndelung cu respect pe Mircea.
Uriaşul împietrise victorios într-un zâmbet amar
cu planeta footbal pe umăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu